Proserpina
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Persephone, numită în mitologia romană Proserpina, era fiica lui Zeus şi a lui Demeter. O dată, în timp ce culegea flori la marginea unui câmp, pământul s-a deschis şi a înghiţit-o pe Persephone. Îndurerată, zeiţa Demeter a cutreierat pământul în lung şi-n lat în căutarea fiicei sale. În cele din urmă a aflat că Persephone fusese răpită cu buna ştire a lui Zeus, de către unchiul ei, Pluto, care o luase cu el în împărăţia umbrelor. Deşi Demeter îl convinge în cele din urmă pe Zeus să-i înapoieze fiica, Persephone nu se mai poate întoarce pe pământ. Ea apucase să mănânce un sâmbure de rodie (vezi şi Ascalaphus) şi se legase în felul acesta o dată pentru totdeauna de lăcaşul umbrelor. Ulterior ea devine soţia lui Pluto şi stăpâna Infernului. Persephone primeşte încuviinţarea de a petrece jumătate din an alături de Demeter, urmând ca cealaltă jumătate să o petreacă alături de soţul ei.