Tiamat
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tiamat (Thamthe), zeiţa haosului divin în mitologia babiloniană este numită în Enuma Eliş "Maica Hubur cea care naşte totul" şi personificată mai târziu într-un dragon monstruos din al cărui trup omorât, zeul Marduk efectuează a doua cosmogonie, creând universul postdiluvian. Noţiunea de monstru simbolizează de fapt ideea de existenţă nedeterminată, neînfaptuită deplin, adică de foetus, de la care Marduk poate continua opera cosmogonică începută anterior. Ideea de foetus figurează ca atare în poemul cosmogonic Enuma Eliş, sugerând deci o faptură neterminată, ce rezultă dintr-o zămislire anormală, totuşi o faptură plină de virtualităţi irealizabile, de un potenţial contradictoriu, ramasă în stadiul monstruos de forţă demonică vatămătoare. Teologia comună a religiilor din Mesopotamia stabileşte trei stadii de simbolizare a zeiţei:
- a) haosul iniţial;
- b) marea sărată şi amară, ca sursă a tuturor formelor de viaţă;
- c) monstru care se întrupează ca dragon înaripat, ca balaur sau, în genere, ca reptilă gigantă.
Conflictul iniţial s-a produs între Tiamat (apele sărate ale mării) şi soţul ei Apsu (apele dulci ale fluviilor), creându-se astfel alţi zei. După ce soţul său, Apsu a fost omorat de către Ea, Tiamat a organizat răzbunarea contra acestuia şi a lui Marduk, creând în acest scop o armată de monştri îngrozitori. În timpul luptei care a avut loc intre zeiţă şi Marduk, Tiamat este prinsă într-o plasă creată de acesta special pentru acest scop, apoi el îi străpunge inima cu o lance, spintecă trupul acesteia in două, o parte folosind-o la facerea firmamentului cerului, iar pe cealaltă la facerea pământului. Deasupra firmamentului şi dedesubtul pământului se aflau ape ce ţineau sub control corpul spintecat. Deasupra capului zeiţei a aşezat un munte, "izvoare au fost desferecate, apa vie ţâşnii; din ochii ei făcu să izvorască Tigrul şi Eufratul" (Enuma Eliş). Pe pântecul ei a îngrămădit munţii, i-a îndoit coada şi a înnodat Marele Lanţ "spre a susţine puzderia apelor lui Apsu la picioarele sale" (Enuma Eliş). Acest Mare Lanţ din coada monstrului era considerat punctul de echilibru al întregul univers. Mitul războiului intre Marduk şi Tiamat simbolizează impactul celor două elemente, focul şi apa (Marduk e mânuitorul focului ceresc, iar Tiamat este marea cu apele ei), cosmogonia acvatica fiind o concepţie frecventa în mitologia generală.
[modifică] Surse:
- "Enuma Eliş"
- "Gândirea asiro-babiloniană în texte", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975
- "Civilizaţia asiro-babiloniană", Walter Krauss, Editura Prietenii Cărţii, 1996
- "Dicţionar de mitologie generală", Victor Kernbach, Editura Albatros, Bucureşţi, 1995
 |
Acest articol legat de un subiect de mitologie este deocamdată un ciot. Poţi ajuta Wikipedia prin completarea sa! |
