Transportul în Franţa
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
În Franţa, infrastructura de transport este foarte bine dezvoltată cu un număr mare de kilometrii de cale ferată, autostrăzi şi drumuri naţionale şi peste 400 de aeroporturi.
Reţeaua de cale ferată are aproximativ 30.000 km cu ecartament standard de 1.435 mm din care peste 14.000 km sunt electrificaţi. Franţa este renumită pentru sistemul de trenuri TGV ce pot circula, pe linii dedicate, cu viteze de peste 300 km/h. Există conexiuni cu toţi vecinii săi, (cu excepţia Andorei care nu posedă sistem de cale ferată), inclusiv cu Regatul Unit prin intermediul Tunelului Canalului Mânecii. Numeroase oraşe dispun de sisteme de trenuri suburbane (RER în Paris) şi metrou, unele dintre ele fiind de tip VAL automate. De asemenea în marile oraşe tramvaiul a început să fie din ce în ce mai prezent, după ce, în anii 1960 majoritatea liniilor au fost defiinţate.
Reţeaua rutieră are peste 890.000 km drumuri publice, marea majoritate asfaltate, din care reţeaua de asutostrăzi are peste 10.000 km, majoritatea fiind cu taxă şi unele sunt operate de companii private. De asemenea există o reţea bine dezvoltată de drumuri naţionale, de peste 30.000 km, care leagă principalele oraşe. Piaţa auto este dominată de producătorii interni cum ar fi Renault (27% din piaţa auto în 2003), Peugeot (20,1%) şi Citroën (13.5%).[1] De asemenea, cu 70% din maşinile nou vândute în 2004, utilizarea motoarelor de tip diesel devine alegerea preferată, înaintea benzinei sau a GPL-ului.[2]
Din cele 478 aeroporturi franceze, 176 sunt aeroporturi cu piste pavate, cel mai mare fiind Aeroportul Internaţional Charles de Gaulle în apropierea Parisului. Air France este compania naţională, în curs de privatizare, parte a concernului Air France-KLM, care este cea de a treia companie mondială de transport aeronautic. Până în Secolul XIX transportul fluvial era foarte dezvoltat, existând în continuare peste 14.000 km de canale şi cursuri de apă navigabile, din care peste 6.000 km sunt foarte dens navigate. Există numeroase porturi, Le Havre, Saint-Nazaire, Bordeaux şi Marsilia fiind printre cele mai importante.