Vladimir Tismăneanu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Acest articol pare să conţină cercetare originală.
Dacă articolul nu poate fi rescris conform politicii Wikipedia, atunci va fi şters.

Punctul de vedere neutru al acestui articol este disputat.
Vă rugăm vedeţi părerile exprimate în pagina de discuţii.

Vladimir Tismăneanu

Vladimir Tismăneanu (n. 4 iulie 1951, Braşov), este un politolog american născut în România. Specialist în teoria sistemelor politice şi politici comparate. Până în 1981, propagandist al Comitetului Central al UTC, colaborator la "Amfiteatru", "Viaţa Studenţească", "Convingeri comuniste". În prezent, profesor de ştiinţe politice şi director al "Centrului de Studii ale Societăţilor post-comuniste" la University of Maryland, Statele Unite. Editor al revistei "East European Politics and Societies" şi al "Revistei 22". Colaborator la Journal of Democracy, Studia Politica, Sfera Politicii, Cotidianul şi Evenimentul Zilei.

Tismăneanu este obiectul unei intense controverse în urma numirii sale în aprilie 2006 ca preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, comisie care a redactat raportul prezentat de Traian Băsescu în plenul Parlamentului României în data de 18 decembrie 2006.

[modifică] Viaţa

Vladimir Tismăneanu este fiul activiştilor comunişti Leonte Tismăneanu şi Hermina Marcusohn; tatāl originar din Basarabia, iar mama din Botoşani. Tatal sau este arestat la Bucureşti în 1935 pentru activitate subversivă. Ambii părinţi au participat în războiul civil din Spania, tatăl ca voluntar în Brigazile Internaţionale (unde îşi pierde un braţ) iar mama sa ca soră medicală. În 1939 se refugiază în URSS unde produc emisiunea in limba româna a Radio Moscova, Leonte redactor iar Hermina crainică. Cei doi se stabilesc în România în martie 1948 şi sunt naturalizaţi Tismăneanu ^[1] Leonte devine profesor universitar, şeful catedrei de marxism-leninism al Universităţii din Bucureşti şi director adjunct al Editurii PMR (Editura Politică). Hermina devine conferenţiar universitar la Facultatea de Medicină Bucureşti şi şef de cadre în Ministerul Sănătăţii. ^[1],^[2].

Vladimir Tismăneanu a urmat cursurile Liceului 24 (actualul Jean Monnet) din cartierul Primăverii, unde a fost coleg de clasa cu Nicuşor Ceauşescu.^[3]. A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti, specializarea Sociologie în anul 1974 ca şef de promoţie. Lucrarea sa de licenţă, "Noua Stângă şi Şcoala de la Frankfurt" (Editura Politică, 1976), de orientare neo-marxistă, este considerată într-un articol din ziarul Washington Post drept un "rechizitoriu vitriolic la adresa valorilor occidentale". ^[4]. In aceasta lucrare, Tismăneanu ajunge la urmatoarea concluzie: "Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluţionar, va avea rolul principal." Teza de doctorat (Universitatea Bucureşti, 1980) are titlul "Revolutie şi Raţiune Critică. Teoria politică a Şcolii de la Frankfurt şi radicalismul de stânga contemporan".

Între 1974 şi 1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de sociologie urbană al Institutului de Proiectări pentru Construcţii Tipizate. În acea perioadă a fost lector cu propaganda la Comitetul central al UTC si a publicat, de pe pozitii marxist-leniniste, diverse materiale in sprijinul regimului comunist în reviste precum "Amfiteatru", "Convingeri comuniste"^[5], "Viaţa Studenţească"^[6] "Revista de Filosofie", "Contemporanul", "Viitorul Social"^[7], "Tînărul leninist" ^[8].

În 1981 a participăt la redactarea "Micului dicţionar social-politic pentru tineret", unde contribuie cu o serie de articole. Volumul a fost coordonat de Virgil Măgureanu, pe atunci lector de ştiinţe politice la Academia Ştefan Gheorghiu . Datorită însă plecării lui Vladimir Tismăneanu din ţară, acest volum a fost retras din circulaţie chiar în anul apariţiei sale.

În 1981, Vladimir Tismăneanu rămâne în Spania în timpul unei călătorii turistice. Tismăneanu a avut o scurtă şedere în Venezuela, unde a lucrat la Muzeul de Artă Contemporană din Caracas (condus de vara primară a tatălui său, Sofia Imber) şi unde a colaborat cu Carlos Rangel (soţul Sofiei) - gânditor politic anti-comunist.^[1]. În 1982 se va stabili în SUA, mai întîi la Philadelphia, apoi la Washington D.C. Între 1983 şi 1990 a fost cercetător la Foreign Policy Research Institute din Philadelphia, iar între 1985 şi 1990 a predat la University of Pennsylvania. 1983 aduce şi prima sa contribuţie academică în Occident, în "Praxis International" (octombrie).^[9]. În februarie începe si lunga sa colaborare cu postul de radio Europa Libera.

Predă din 1990 la University of Maryland, unde este profesor şi director al Centrului de Cercetare a Societăţilor Postcomuniste. In 2003 a primit din partea Univesităţii premiul Distinguished Scholar-Teacher. Certificatul Asociaţiei Americane de Ştiinte Politice pentru merite excepţionale în predarea acestei discipline. A fost redactor şef (Editor) între 1998-2004 şi în prezent este preşedintele Comitetului Editorial al trimestrialului East European Politics and Societies şi membru a numeroase consilii editoriale, inclusiv Studia Politica, Human Rights Review, Sfera Politicii, Democracy at Large şi Journal of Democracy. Colaborator permanent al posturilor de radio Europa Liberă, Vocea Americii, Deutsche Welle şi BBC. Cercetator în ştiinţe politice la Woodrow Wilson Center (Washington, DC), Remarque Institute (New York University), National Endowment for Democracy, Institutul pentru Stiintele Omului (IWM-Viena). Redactor al revistei alternative de cultura AGORA, (1986-1990), al revistei Meridian (1991-1992), conduse de Dorin Tudoran, şi editor-colaborator al Orbis, revista Foreign Research Institute (Philadelphia). Burse: National Endowment for the Humanities, US INstitute of Peace. Membru al Consiliului Stiintific, International Forum for Democratic Studies. Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara (2002) şi al Scolii Nationale de Studii Politice si Admnistrative (SNSPA, 2003); membru al Societăţii Academice din România, condusă de Alina Mungiu-Pippidi.

[modifică] Lucrări publicate

Stalinism pentru eternitate

[modifică] Cărţi

„Noua stînga şi Şcoala de la Frankfurt” (Editura Politică, 1976);
“Mizeria utopiei: Criza ideologiei marxiste in Europa de Est” (Routledge, 1988, Polirom, 1997);
“Ghilotina de scrum: despre nevroze şi revoluţii” (1992, noua editie Polirom 2002);
“Reinventarea politicului: Europa de Est de la Stalin la Havel “(Free Press, 1992, paperback cu un nou epilog, 1993, Free Press, Polirom, 1996);
Editor, “The revolutions of 1989” (Routledge, 1999)
“Fantasmele salvării: naţionalism, democraţie şi mit în Europa postcomunistă” (Princeton UP, 1998, Polirom, 1999)
“Stalinism pentru eternitate: O istorie politică a comunismului românesc” (University of California Press, 2003, trad. rom. Polirom, 2005)
“Scopul şi mijloacele: Eseuri despre ideologie, tiranie şi mit” (Curtea Veche, 2004)
“Democraţie şi memorie” (Curtea Veche, 2006)
Împreună cu Mircea Mihăieş a scris trei cărţi de dialoguri despre tranziţiile la democraţie: “Balul mascat”,1996, „Încet spre Europa”, 2000, “Schelete in dulap”, Polirom, 2004;
„Vecinii lui Franz Kafka/The Neighbors of Franz Kafka” împreuna cu Mircea Mihăieş (ediţie bilingva), 1998
“Scrisori de la Washington”, Polirom, 2002;
“Ghilotina de Scrum”, carte de interviuri, Polirom, 2002;
a coordonat, împreună cu Sorin Antohi, volumul De la utopie la istorie (Central European University Press, 1999, trad. rom. Curtea Veche, 2006);
co-autor al volumului Marele Soc din finalul unui secol scurt: Ion Iliescu in dialog cu Vladimir Tismaneanu (Ed. Enciclopedica, 2004)
a coordonat împreună cu Doina Jela volumul “Anul revolutionar 1956: revolta mintilor si sfirsitulul mitului comunist (Curtea Veche, 2006)”
împreună cu Marc Howard şi Rudra Sil, coordonator al volumului “World Order After Leninism (University of Washington Press, 2006)”.

[modifică] Articole

În New York Times, Washington Post, Common Knowledge, The New Republic, Partisan Review, Gazeta Wyborcza, Sfera Politicii, 22, Cotidianul, Evenimentul Zilei, Jurnalul National.

[modifică] Filme

A scris scenariul şi a prezentat filmul realizat de Dinu Tănase, "Condamnaţi la fericire: Experimentul comunist din România (1992). A realizat un serial pentru televiziunea română privind istoria dictaturii comuniste (realizator Octavian Serban). A fost consilier ştiinţific, împreună cu Radu Ioanid, pentru documentarul Irenei Lusztig "The Reconstruction" (2001) - film care tratează misterul "Marelui Jaf" al grupului Ioanid din 1959.

[modifică] Distincţii

„Revoluţiile din 1989. Între trecut şi viitor” (Polirom, 1999) a primit premiul revistei Sfera Politicii pentru cea mai bună traducere românească din domeniu.
Premiul Fundaţiei Culturale Române (2001) şi premiul „Ion I.C. Brătianu” (2001) pentru contribuţii la promovarea ideilor liberale.
Premiul „Barbara Jelavich” al Convenţiei Naţionale de la Boston pentru cartea Stalinism for All Seasons: A Political History of Romanian Communism^[10]

[modifică] Controverse

Marele şoc din finalul unui secol
Ion Iliescu în dialog cu Vladimir Tismăneanu

Înainte şi după prezentarea raportului de către Traian Băsescu, numirea lui Tismăneanu în fruntea Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste a fost intens contestată.^[11], ^[12], ^[13]. Lui Tismăneanu i se reproşează activitatea de propagandist al CC al UTC, teoria marxist-leninistă dezvoltată în teza de licenţă şi articolele dinainte de 1981 în sprijinul regimului comunist din România ^[8], ^[5].

Tismăneanu i-a propus iniţial sa faca parte din Comisie scriitorului anti-comunist Paul Goma dar l-a îndepartat apoi la scurt timp pe considerente personale.^[14]

Tismăneanu l-a cooptat in comisie pe Sorin Antohi, dovedit ulterior colaborator al Securităţii si care a recunoscut ca ar fi minţit in legătură cu deţinerea diplomei de doctorat. Antohi este în continuare editor al jurnalului academic "East European politics and Societies", unde Tismăneanu este presedintele comitetului editorial.

O poziţie vehementă împotriva raportului comisiei Tismăneanu a venit din partea opoziţiei politice. Fostul presedinte Ion Iliescu, membru de onoare al PSD, menţionat în raport printre cei care au susţinut şi promovat comunismul în România, a declarat că raportul este o „făcătura politica, unilaterală, partizană şi primitivă”. ^[15] Partidul Conservator a declarat că raportul este superficial şi lipsit de profesionalism. ^[16] Corneliu Vadim Tudor, presedintele Partidului România Mare, de asemenea acuzat în raport, a declarat că membrii partidului vor boicota discursul preşedintelui Băsescu. ^[17]

În cartea-interviu cu Ion Iliescu ^[18] Marele şoc din finalul unui secol scurt, Vladimir Tismăneanu justifică regimul Iliescu şi subliniază faptul că Ion Iliescu are merite în consolidarea democraţiei post-decembriste. ^[19]

Conform informaţiilor apărute în presă există un dosar întocmit de Serviciile Secrete ale regimului comunist, care prezintă o parte din viaţa lui Vladimir Tismăneanu nedezvăluită de acesta în CV-ul său. Acest dosar se găseşte în Arhiva SRI, Fond "D", Dosar nr. 10.947, vol. 9, la pag. 369-370.^[20] Conform acestui dosar, Vladimir Tismăneanu a beneficiat de "mai multe călătorii peste graniţă, ca turist, în ţări socialiste şi capitaliste", înainte de a fugi în Statele Unite. Conform Fişei din 13 august 1987 din dosarul său aflat în arhivele securităţii, în noiembrie 1981 Vladimir Tismăneanu a fugit din România, sprijinit de o unitate a securităţii U.M. 0617. Aceeaşi informaţie este susţinută şi de Mihai Pelin.^[21]

[modifică] Fapt divers

Vladimir Tismăneanu a apreciat în primăvara anului 1997, in revista „22” că în România este clar că cine nu are dosar şantajabil la SRI nu va putea juca nici un rol pe scena politică. ^{[necesită citare]}

Vladimir Tismăneanu scria în 1973: "Pregătindu-mi licenţa pe o temă a marxismului contemporan, sînt nevoit să remarc, de asemenea, absenţa unor opere sistematice, care să pună în discuţie multe din teoriile sociologice contemporane. Se preferă, de ce să nu spunem, amănuntele în locul unor analize complexe, consecvent ştiinţifice, în spiritul metodei marxiste a ceea ce constituie, în fapt, obiectul central al acestor doctrine contemporane". ^[8]

În teza sa de licenţă “Noua Stînga şi şcoala de la Frankfurt”, Vladimir Tismăneanu ajunge la următoarea concluzie: “Capitalismul nu poate fi nimicit prin vagi reverii, prin revolte dogmatice, prin tranziţii bruşte şi prin studii metafizice. Singura modalitate de a depăşi acest Statu-quo este revoluţia socialistă, în care clasa muncitoare, condusă de partidul politic revoluţionar va avea rolul principal.”