Xavier Villacrosse
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Xavier Villacrosse (n. cca 1790, d. 1855, Bucureşti) a fost un arhitect român de origine catalană.
Cuprins |
[modifică] Începutul activităţii
Născut în Catalonia în jurul anului 1800, Xavier Villacrosse a făcut studii de arhitectură la Paris. La scurt timp după terminarea studiilor, Villacrosse a venit în Ţara Românească în circumstanţe care nu sunt cunoscute. Beneficiind de o perioadă de dezvoltare a construcţiilor de locuinţe în stil occidental, care a avut loc în perioada de după revoluţia din 1821 şi în special în perioada Regulamentului Organic, Villacrosse a obţinut fără mari dificultăţi contracte pentru diferite construcţii, devenind în relativ scurt timp un arhitect cunoscut în Bucureşti.
[modifică] Primele contracte de anvergură
În 1822, domnitorul Grigore Ghica începe construcţia unui nou palat pe terenurile sale din apropierea lacului Tei, în locul unor foste case ale Ghiculeştilor, devastate de războiul ruso-austro-turc din 1787-1792 şi în care locuise, în timpul revoluţiei din 1821, Alexandru Ipsilanti. Palatul construit în stil clasic italian, a fost realizat după planurile lui Xavier Villacrosse şi a fost decorat de pictorul italian Giacometti.
În 1812-1815 pe o parte a terenului pe care se află astăzi Palatul Republicii (fostul Palat Regal), Dinicu Golescu construise o casă care, cu cele 25 de camere ale ei, era la acea vreme una din cele mai mari şi mai frumoase din Bucureşti. Dinicu Golescu a murit în 1830 iar moştenitorii săi au vândut casa statului, generalul Pavel Kiseleff aprobând în acest scop 10 000 galbeni. În palat s-a mutat Sfatul Administrativ (guvernul). În 1837 Casa Golescu a fost transformată în palat domnesc, lucrările fiind executate de Xavier Villacrosse care a păstrat arhitectura exterioară iniţială precum şi ornamentaţiile exterioare cu basoreliefuri, frize şi capiteluri, realizate în 1820 de sculptorul Karl Schmutzer.
În timpul cutremurului din 1838 Mânăstirea Radu Vodă a fost ruinată de cutremur. În 1839 este reparată în întregime de Iosif Weltz după planurile lui Xavier Villacrosse şi Heinrich Feiser.
În locul unde este astăzi Ateneul Român, exista o biserică construită de Mihai Cantacuzino în 1764. Biserica era în stare proastă încă din 1793 şi a fost puternic avariată de cutremurul din 1838. Consultat asupra eventualelor reparaţii, Xavier Villacrosse a recomandat dărâmarea şi refacerea turlei şi a zidului superior, dar avizul său nu a fost urmat. Biserica a continuat să se deterioreze, fiind abandonată în 1863 şi dărâmată în 1868. Catapeteasma care fusese sculptată la Veneţia, a fost transferată la Biserica Albă.
[modifică] Arhitect şef al oraşului
Pentru problemele cu caracter tehnico-edilitar, sfatul orăşenesc conlucra cu „arhitectonul Poliţiei Bucureşti” numit, la început de agie. Primul arhitecton sau maimarbaşa a fost Josef Hartl, numit la 22 iunie 1831. Din 1834 s-a creat în cadrul Sfatului o direcţie arhitectonică, al cărei director a fost numit Michel Saejouand, urmat în 1835 de Heinrich Faiser von Mentzen În 1840 Xavier Villacrosse a fost numit arhitect şef al oraşului, funcţie pe care a îndeplinit-o până în 1848. Adjunctul lui a fost arhitectul Alexandru Hristea Orăscu.
Una din preocupările principale ale lui Xavier Vilacrosse a fost realizarea unui sediu al primăriei, Casa Oraşului. Clărirea, situată pe malul drept al Dâmboviţei, era proiectată de Xavier Villacrosse, care a supravegheat personal şi execuţia. Placa de pe piatra de temelie, aşezată la 6 septembrie 1842 cuprindea următorul text :
Al. Dim. Ghica voevod întru prea fericitele sale zile s-a clădit această Casă a Oraşului, după placul arhitectornului său Csavie Vilacros, de meşterul Andrei Stamate prin osârdia prezidentului Sfatului Orăşenesc dlui paharnicului şi cavalerului conte Scarlat Roset, si a mădularilor acestui sfat dlui sărdarului Pârvu Asan, boierului de neam Theodor Balaban, neguţătorului Ioan Iliad şi a secretarului acestui Sfat, dlui pitarului Const. Pencovici, în piaţa Grigore Ghica Voevod în anul 1842, septembrie 1842, Bucureşti.
Clădirea se ianugurează cu „ceremonial deosebit” la 28 octombrie 1843. Clădirea a rezistat incendiului din 1847, dar a fost dărâmată în 1882 din cauza lucrărilor de canalizare şi rectificare a cursului Dâmboviţei.
Villacrosse a fost de altfel singurul arhitect al capitalei care a reuşit să construiască o clădire pentru primăria capitalei. După 1882, primăria capitalei a funcţionat în diferite clădiri închiriate, sediul actual fiind de fapt în clădirea construită pentru Ministerul Lucrărilor Publice.
Pe lângă activităţile de arhitect şef al oraşului, Xavier Villacrosse s-a ocupat şi de alte proiecte de arhitectură. Astfel în 1846-1852 se construieşte Teatrul cel Mare din Bucureşti, construit pe un teren cumpărat de la boierul Merişescu. Planurile teatrului au fost elaborate de arhitecţii Xavier Villacrosse, Balsano şi Iacob Melik. Construcţia a fost încredinţată arhitectului vienez A. Hefft, asistat de Karl Hartl, arhitectul oraşului Ploieşti.
[modifică] Viaţa de familie
În 1843 Xavier Villacrosee s-a însurat cu Polixenia, fiica dragomanului Petros Serafim. Acesta şi-a împărţit averea, partea dinspre Strada Caraghiorghevici (azi strada Eugen Carada), care cuprindea hanul Câmpineanu, fiind dată ca zestre fiicei sale Polixenia. Hanul, numit acum hanul Villacrosse, a funcţionat ca atare până la realizarea pasajului Macca-Villacrosse.
[modifică] Realizări după 1848
După eliberarea sa din funcţia de arhitect şef, Xavier Villacrosse şi-a continuat activitatea de arhitect. Dintre realizările sale din această perioadă sunt de remarcat lucrările de refacere a diferitor biserici din Bucureşti, tip de lucrări în care se specializase. Lucrări importante au fost cele pentru consolidarea bisericii Sfântul Gheorghe Nou, construită de Constantin Brâncoveanu în 1705-1707. Turla bisericii fusese grav avariată de cutremurul din 11 ianuarie 1838. Abia reparată, biserica este din nou avariată de „Focul cel Mare” din 23 martie 1847 când a ars partea dinspre bulevard (pridvorul şi pronaosul). Refacerea a fost începută în 1851 de către Xavier Villacrosse şi încheiată abia în 1855, din cauza unor conflicte cu privire la corectitudinea stilistică a restraurării, în special pe faţada vestică. Cu această ocazie a fost refăcută şi turla. Turla lui Villacrosse a fost deteriorată încă o dată de cutremurul din 10 noiembrie 1940 fiind refăcută şi consolidată de arhitectul Horia Teodoru.
Altă biserică de care s-a ocupat Xavier Villacrosse a fost Sfântul Spiridon Nou, construită în 1717. Ruinată de cutremurele din 1802 şi 1838, biserica a fost refăcută în stil neogotic cu materiale de calitate superioară în 1852 – 1858 de Xavier Villacrosse şi continuate după moartea lui de L. Nifon, fiind sfinţită de mitropolitul Nifon la 8 noiembrie 1860.
[modifică] Epilog
Xavier Villacrosse a murit în 1855. Din anul următor, uliţa Cişmigiului, unde locuise, a fost numită Strada Villacrosse. Recunoştiinţa bucureştenilor a fost însă de scurtă durată. După câteva decenii numele a fost schimbat în Strada Diaconeselor, pentru ca apoi să devină Strada Spiru Haret, nume pe care îl are şi astăzi.
[modifică] Bibliografie
- Radu Olteanu, Bucureştii în date şi întâmplări, Editura Paideia, Bucharest 2002
