Înmormântare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Prin înmormântare se înţelege atât ritualul uzual cât şi prevederile legii, şi regulile de igienă care sunt prevăzute pentru această acţiune de îngropare în pământ, în mare, sau prin incinerare (ardere) a unui om mort, (mai rar a unui animal).
Ritualul de îngropăciune, împlică şi elemente de pietate şi diferă în funcţie de naţiune, religie, incluzând luarea rămasului bun de la rudenii, spălarea şi îmbrăcarea mortului, ceremonia religioasă cu un preot însoţit la cimitir de o procesiune îmbrăcată în doliu negru, (în China şi Japonia culoarea doliului fiind albă), dar şi pomana mortului (colaci, colivă, prăjituri), folosirea sau nefolosirea sicriului, prepararea cadavrului (la unele popoare), executarea sau interzicerea unei autopsii medicale.


Regulile de păstrare a cadavrului sunt stabilite înainte de înhumare.
Locul de înmormântare, mormântul ca formă şi dimensiuni poate fi foarte diferit, cu mormânt individual împodopit la îmormântare cu coroane cu flori, cele mai mari fiind piramidele din Egipt (faraonul fiind, (în prima perioadă a Egiptului antic), îngropat împreună cu sclavii săi), urmate de mausoleu, cavou. Dintre cele mai modeste morminte amintim groapa comună (a săracilor sau a soldaţilor căzuţi pe front). Cheltuielile de înmormântare sunt suportate de regulă de familia răposatului; în Germania cheltuielile medii ale unei înmormântări se cifrează la 4000 de euro.