Ştefan Voitec
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ştefan Voitec (n.1900, Corabia - d. 5 decembrie, 1984) a fost un socialist şi comunist român, jurnalist, politician şi om de stat în aparatul de conducere al Republicii Socialiste România.
[modifică] Biografie
A fost Membru al Partidului Socialist Român din 1918, Secretar între 1939 şi 1944, apoi secretar general al PSD (1944-1948). A fost unul din liderii PSD care au acceptat unificarea cu PCR în anul 1948, contribuind la crearea partidului unic - Partidul Muncitoresc Român (din 1965 redenumit Partidul Comunist Român). A îndeplinit succesiv funcţiile de vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (1948-1949, 1956-1961), vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1961-1965), preşedinte al Marii Adunări Naţionale (1961-1972). După deces,a fost înmormântat la Monumentul din Parcul Carol din Bucureşti, apoi exhumat si incinerat. Urna cu cenuşa sa se gaseşte, nerevendicată de nimeni, la Crematoriul Cenuşa.