Al doilea Asediu al Vienei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Asediul Vienei

Asediul Vienei, respectiv al doilea asediu a avut loc între 15 iulie şi 12 septembrie 1683. În anul 1529 a existat deja o situaţie asemănătoare în războiul turco-austriac. În primul asediu apărarea austriacă a reuşit să respingă masivul atac turcesc (100.000 până la 150.000 de soldaţi), având şi puţin noroc în această izbândă neaşteptată. Al doilea atac turcesc are loc cu o armată şi mai numeroasă (200.000 de turci), care ierneaza la Edirne (1682) (azi în Bulgaria). Asediul Vienei era considerată de osmani un ţel ideal.

[modifică] Importanţa strategică a Vienei

oraşul este situat la intersecţia drumurilor comerciale de la Dunăre şi drumul Chihlimbarului.
datorită regiunii de şes (câmpie) a Ungariei, regatul ungar fiind greu de apărat.
datorită Dunării, nordul imperiului era greu de apărat din punct de vedere militar.
transportul artileriei grele şi aprovizionarea armatei, pe Dunăre, era mult uşurată.
Passau şi Salzburg erau considerate un simbol al creştinătăţii apusene.
prin aşezarea Vienei între Munţii Carpaţi şi Munţii Alpi s-ar fi deschis poarta Europei de vest.

[modifică] Descrierea atacului

la 3 mai armata turcească (200.000 de soldaţi cu 300 de tunuri) ajunge la Belgrad.

Sultanul Mehmet IV îi încredinţează marelui vizir Kara Mustafa comanda oastei turceşti. Mai târziu, armatei otomane i se alătură şi ţările vasale turcilor, ca Ţara Româneasca sub Şerban Cantacuzino. Numai când ajung la Székesfehérvár (Stuhlweißenburg]) o să fie descoperită intenţia turcească de a ataca Viena.

7 iulie avangarda tătară ajunge de la Raab Ungaria la Petronell, 40 km de Viena. Hoarda tătară se cifrează la circa 40.000 de călăreţi ceace reprezenta dublul apărătorilor din jurul Vienei. După năvălirea tătară împăratul Leopold I se refugiază cu familia sa la Linz, în acelaşi timp circa 50.000 de locuitori părăsesc Viena.

Graf (grof) Ernst Rüdiger von Starhemberg preia conducerea apărării oraşului.

15 iulie la o zi după sosirea armatei otomane Rüdiger refuză să capituleze,sperând cu numai 11.000 de soldaţi şi 5.000 de locuitori şi voluntari să reziste atacului turcesc, până la sosirea ajutorului din afară.
15 august Regele Ioan III Sobieski porneşte din Cracovia în direcţia Vienei în fruntea unei oaste poloneze.
în august Carol de Lothringen învinge pe Thököly la Bisamberg situat la nord de Viena.
la 3 septembrie oastea otomană ocupă Burgravelin, şi la 4 septembrie reuşesc să facă o breşa de 10 m lăţime în turnul de apărare. La 6 septembrie Löwelbastei (bastionul Leului) avea o breşă de 12 m lăţime.
6 şi 7 septembrie trupele de eliberare a Vienei traversează Dunărea, trupele poloneze unindu-se la Tulin (30 km de Viena) cu cele bavareze, săseşti şi franco-şvăbeşti, mai târziu şi cu trupe din Veneţia.
12 septembrie trupele de eliberare numite Liga creştină însumează 70.000 de luptători. Sub conducerea regelui polonez Ian Sobieski înfrâng oastea otomană cu tactica husarilor polonezi care astfel obţinuseră deja victorii împotriva tătarilor. Bătălia a avut loc la Kahlenberg. Kara Mustafa, nu se poate hotărî să continue asediul (lasă 5000 de mineri să continue munca subterană de subminare a zidului de apărare) sau să pornească atacul împotriva trupei de eliberare a oraşului. Datorită atacului hotărâtor a "Ligii creştine" turcii se retrag în dezordine, căutând să-şi refacă rândurile la Györ în Ungaria.
la 25 decembrie armata otomană se află în Belgrad. Kara Mustafa este strangulat cu funia de mătase (cu aceasta erau strangulate numai persoane importante ca de exemplu fii sultanului), din cauza înfrângerii suferite cu toate că a dispus de o forţă militară de trei ori mai mare ca a învingătorilor din apus. Sultanul va primi capul tăiat al marelui vizir pe o tavă de argint.