Alexandru Ipsilanti Eteristul

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Alexandru Ipsilanti (n.1792 - m.1828) sau Ipsilante, şeful Eteriei greceşti din 1821, a fost fiul domnitorului Constantin Ipsilanti al Munteniei.

A intrat de timpuriu în armata rusească, a rămas ciung în urma luptei de la Dresda şi a ajuns până la gadul de maior. Devenit epitrop general al Eteriei, hotărăşte că a venit momentul ca grecii să-şi obţină eliberarea de sub dominaţia turcilor şi în 1821 declansează revoluţia. Cu o armată stânsă în Basarabia şi formată din greci, bulgari, sârbi, albanezi şi arnăuţi, trece în principate, bazându-se şi pe ridicarea populaţiei de aici (20 februarie 1821), şi mai ales pe sprijinul domnitorului moldovean Mihail Suţu. De la Iaşi, unde turcii sunt măcelăriţi şi lumea îngrozită, trece spre Ţara Românească. Aici, intră în conflict cu Tudor Vladimirescu, ce conducea Revoluţia de la 1821. Eteriştii îl ucid mişeleşte pe eroul roman în 27 mai 1821 şi-i aruncă trupul într-o fântână părăsită de langa Târgovişte. În cele din urmă însă, revoluţia lui Ipsilanti nu reuşeşte. Rusia o dezaprobă, populaţia Principatelor Române o urăşte, din cauza jafurilor făcute de eterişti şi a uciderii lui Tudor Vladimirescu. Mai mult decât atât, oştile turceşti o sfarmă în lupta de la Drăgăşani din 7 iunie 1821, deşi grecii erau de trei ori mai numeroşi. Lupta a fost pierdută mai ales din cauza lui Ipsilanti care a rămas cu trei ore în urma armatei. A doua zi, i-a numit pe oamenii săi "turme nemernice de sclavi" şi i-a părăsit, trecând în Transilvania. De aici, fuge la Viena, unde peste câţiva ani moare aproape în mizerie, nebun, în 1828, în timp ce era în închisoare.