Aloisio Gritti
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Aloisio Gritti a fost un fiu nelegitim al dogelui veneţian Andrea Gritti. A fost un personaj istoric controversat, care a lucrat în slujba Imperiului Otoman. Participant la bătălia de la Mohács din 1526, în anul 1529 a fost desemnat de sultanul Soliman Magnificul consilier şi supraveghetor al voievodului Transilvaniei, Ioan Zápolya.
Intenţiile lui Gritti era să dobândească titlul de guvernator al Ungariei şi să-şi asigure stăpânirea unui „regat” al Daciei, prin numirea celor doi fii ai săi ca domnitori în Moldova şi Ţara Românească. Pentru a-şi realiza planul, în anul 1534 a intrat cu trupe otomane în Ţara Românească, apoi în Transilvania. Lipsit de ajutorul lui Ioan Zápolya, Gritti s-a refugiat în cetatea Mediaşului, unde a fost asediat şi apoi capturat de trupele lui Ştefan Mailat, ajutate de un contingent trimis de domnul Moldovei Petru Rareş. La 28 septembrie 1534, Gritti a fost executat.
[modifică] Bibliografie
Tahsin Gemil, „În faţa pericolului otoman”, în „Petru Rareş” (lucrare coordonată de Leon Şimanschi), Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1978, pp.147-150.
[modifică] Legături externe
Sfârşitul unui aventurier: Aloisio Gritti, de Andrei Rădulescu [1]