Berini, Timiş
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Amplasare | |
Judeţ | Timiş |
Oraş | [[{{{oraş}}}]] |
Comună | Sacoşu Turcesc |
Comună | [[{{{comună2}}}, Timiş|{{{comună2}}}]] |
Atestare | 1333 |
Populaţie ([[|]]) | 521 |
Cod poştal | 307356 |
Berini (în maghiară Temesberény, colocvial Berény, etimologic de la bárány, în trad. "miel") este o localitate în judeţul Timiş, Banat, România.
Cuprins |
[modifică] Atestare documentara
- 1333 - sacerdos de Beren,
- 1334 - Sereni (=Bereni),
- 1473 - oppidum Beren,
- 1587 - 1589 - Berjn,
- 1717 - Berino,
- 1723 - 1725 - Berin,
- 1828 - Berény,
- 1851 - Berény,
- 1913 - Temesbéreny[1]
[modifică] Populaţia
Recensământul[2] | Structura etnică | |||||
---|---|---|---|---|---|---|
Anul | Populaţia | Români | Germani | Maghiari | Romi | Alte etnii |
1880 | 837 | 793 | 14 | 2 | - | 28 |
1900 | 1.184 | 1.090 | 8 | 86 | - | - |
1930 | 1.003 | 913 | 8 | 9 | - | 6 |
1977 | 865 | 728 | - | - | 136 | 1 |
1992 | 495 | 441 | - | - | 54 | - |
[modifică] Mediu natural
Satul Berini este situat în Lunca Pogoniciului, la sud de râul Pogăniş, numit popular Pogonici. O parte din Lunca Pogoniciului, mai ales zona localităţilor Berini-Otveşti, şi Niţchidorf, în suprafaţă de 75,5 hectare, a fost declarată rezervaţie naturală. Obiectivul principal al acestei rezervaţii îl constituie protejarea lalelei pestriţe (fritillia meleagris), specie mediteraneană din familia liliaceelor.[3]
[modifică] Localizare
Vecini:
[modifică] Vestigii istorice şi arheologice
În punctul Gomila Cerii o movilă de pământ indică un obiectiv arheologic.
Pe malul Pogoniciului, către Blajova, se găsesc ruinele unuia dintre forturile turceşti de graniţă, datând din vremea Paşalâcului de Timişoara.
Vechea biserică ortodoxă, ridicată, după unele surse, în secolul al XIV-lea, era singura biserică bănăţeană din lemn, care păstra arhaica planimetrie cu două abside laterale rectangulare, arhitectură specifică unor lăcaşe de cult zidite. Bisericuţa din lemn a fost, practic, reconstruită la Pişchia, după ridicarea noii biserici de zid la Berini şi după ce se atinsese un nivel de degradare extrem. Cererea de strămutare a fost solicitată de parohia din Pişchia în 1985, în condiţiile în care, în acea perioadă, era aproape imposibil să se primească aprobare pentru ridicarea unei noi biserici. Comunitatea ortodoxă din Pişchia îşi dorea o biserică proprie şi nu a depus prea multe eforturi în vederea unei restaurări veritabile. Cu această ocazie s-a pierdut aproape în întregime materialul lemnos medieval, după ce incendiul din 1958 contribuise şi acesta la diminuarea substanţei originare. Astăzi, biserica din Pişchia nu prezintă decât asemănări de planimetrie cu vechea biserică din Berini.[4]
[modifică] Cronologie administrativă
- 1839 comitatul Timiş, plasa Timiş
- 1863 comitatul Timiş, plasa Ciacova
- 1873,1880 comitatul Timiş, plasa Buziaş
- 1890,1910 comitatul Timiş, plasa Ciacova
- 1920 judeţul Timiş-Torontal, plasa Ciacova
- 1930 judeţul Timiş-Torontal, plasa Buziaş
- 1941 judeţul Timiş, plasa Ciacova
- 1956 regiunea Timişoara, raionul Gătaia
- 1966 regiunea Banat, raionul Deta, com. Berini
- 1968 judeţul Timiş, comuna Sacoşu Turcesc
[modifică] Economie
Agricultura şi creşterea animalelor reprezintă ocupaţiile de bază ale locuitorilor. Câţiva mici întreprinzători locali diversifică, în mică măsură, aria ocupaţiilor din localitate. Unul dintre aceştia a amenajat balta Zdrânca pentru pescuit sportiv.
[modifică] Bibliografie:
- ^ Suciu, Coriolan - Dicţionar istoric al localităţilor din Transilvania, vol. I, Bucureşti, 1967
- ^ Nica, Octavian - Lunca Pogănişului, în Agenda, Timişoara, nr. 15, 10 aprilie 2004
- ^ Roşiu, Liliana - Consideraţii privind strămutarea, ca soluţie extremă de salvare a unor biserici de lemn din judeţul Timiş, în Memoria satului românesc I., Timişoara, 1977
- ^ Varga E. Statistică recensăminte după limba maternă, respectiv naţionalitate, jud. Timiş 1880 - 1992