Câlnic, Alba

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Comuna Câlnic

[[Imagine:|80px|Stemă]]
Judeţ	Alba
Atestare
Primar	Ienciu Nicolae, PSD, din [[|]]
Suprafaţă	43,99 km²
Populaţie (2002)	1.570
Densitate	loc./km²
Amplasare	45°19′59″N, 21°51′48″E
Sate	Câlnic, Deal
Cod poştal	517205
Sit web	ro [ ]
{{{note}}}

Câlnic (în germană Kelling, în maghiară Kálnok) este o localitate în judeţul Alba, Transilvania, România.

Numele aşezării provine din slavul "kal" sau "kalinik" (=lut, lutos, ung. sáros hely), fiind preluat, mai întâi, de români sau de unguri, de la care l-au preluat ulterior saşii. Toponimul se află la baza numelui familiei nobiliare germane Kelling. La fel ca şi alte familii de saşi, aceştia au devenit probabil din greavi nişte adevăraţi comiţi. Greavii de Câlnic sunt menţionaţi încă din 1267, 1269 şi 1309. Unul dintre ei, pe numele său Chyl de Kelling, a construit la mijlocul secolului al XIII-lea donjonul de la Câlnic şi îl folosea drept locuinţă. Chyl a cumpărat apoi Blajul, iar urmaşii lui au continuat să cumpere satul Cut, Vingradul şi multe alte teritorii. Au chemat în aşezările cumpărate de ei saşi de prin părţile Sebeşului, cărora li s-au adaugat probabil şi alţi colonişti veniţi direct din spaţiul german.

La Câlnic a fost descoperit şi material prehistoric, precum şi vagi urme medievale din secolele XI - XII, dar aşezarea medievală propriu-zisă datează din secolele XII - XIII. Nivelul cel mai consistent corespunde consolidării domeniului nobiliar al greavilor (1267).

Cuprins 1 Donjonul 2 Prima curtină 3 Cetatea ţărănească 4 Biserica evanghelică 5 Cercetarea 6 Legături externe:

[modifică] Donjonul

Reşedinţa iniţială cuprindea prima incintă, un edificiu patrulater de sub capela actuală (probabil un donjon iniţial din care s-au ridicat numai fundaţiile, fiind repede abandonat). A. A. Rusu presupune că acesta ar fi fost însă numai un altar rectangular al capelei. Donjonul actual a fost ridicat în jurul anului 1272 şi are o formă dreptunghiulară. A fost numit şi Turnul Siegfried, iar grosimea zidurilor lui ajunge la un metru. La început avea numai 14 metri înălţime, dar a fost ridicat ulterior la 20. La parter se afla o pivniţă boltită în semicilindru. Aceeaşi boltă semicilindrică o întâlnim şi la primul etaj, iar celelalte niveluri nu mai au boltă, ci tavan. Tot la primul etaj, pe peretele de vest, exista şi un şemineu, iar în săpătură au fost descoperite şi fragmente de cahle. O dată cu lucrările de restaurare conduse între 1962-1964 a fost descoperit ancadramentul bipartit al unei ferestre, cu câte trei lobi în fiecare dintre cele două părţi, care indică o fază gotică timpurie, poate din a doua jumătate a secolului al XIII-lea.

[modifică] Prima curtină

Incinta iniţială includea spre nord-vest un turn de poartă rectangular, prevăzut cu hersă (ale cărei urme sunt încă vizibile) şi completat probabil de un pod mobil. Contemporane cu prima incintă erau probabil şi un şanţ adânc de 3 m şi lat de 10, şi un turn patrulater de pe latura de sud. Într-o altă etapă, care aparţine tot reşedinţei nobiliare, a fost ridicată capela, datată cu monede din vremea regilor Bela al IV-lea şi Ştefan al V-lea. Lucrările de restaurare şi decapare au scos la iveală existenţa într-o primă etapă a trei ferestre dreptunghiulare uşor arcuite în partea superioară pe peretele de vest şi una pe peretele sudic. Cele două ferestre gotice, vizibile şi astăzi, au fost construite ulterior şi datează de la mijlocul secolului al XIV-lea. Pe arcul triumfal se păstrează urmele a două picturi murale succesive, cea mai recentă reprezentând un bust al lui Christos.

[modifică] Cetatea ţărănească

În secolul al XIV-lea au început o serie de procese de partaj ale posesiunilor greavilor, odată cu decăderea rolului lor politic. În 1388 moare greavul Ioan, ultimul moştenitor pe linie bărbătească, şi cetatea intră în posesiunea familiei greavilor de Vingard, moştenitorii pe parte feminină. În 1430 cetatea este vândută de către Johann Geréb de Vingrad comunităţii săseşti, care o cumpără. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea fortificaţia a fost adaptată noilor cerinţe, o dată cu răspândirea armelor de foc: este ridicată a doua incintă, în escarpa vechiului şanţ, iar donjonul este înălţat cu încă un etaj. Tot atunci se ridică barbacana şi turnul-bastion în formă de potcoavă, şi se înalţă prima curtina primară. În acelaşi timp, o dată cu demontarea parţială a drumului de strajă, au fost adosate cămări de provizii pe zidul primei incinte.

[modifică] Biserica evanghelică

La o mică distanţă de cetate se află fosta casa parohială evanghelică, construită în secolul al XVI-lea şi mărită în 1779. De la ea se ajunge la biserica « din Deal », înconjurată de cimitir. Se presupune că ar fi fost construită în secolul al XIII-lea, dar structura de astăzi datează din secolul al XV-lea, fiind mult modificată în secolul al XIX-lea, fapt care a determinat aspectul actual neogotic. Înăuntru se mai pastrează două tabernacole şi portalul gotic al sacristiei.

[modifică] Cercetarea

Între anii 1961-1964 au fost conduse lucrări de restaurare de către Direcţia Monumentelor Istorice, sub coordonarea arhit. Ştefan Balş, în paralel cu săpăturile arheologice desfăşurate de Radu Heitel. Din 2003 au fost conduse lucrări de amenajare pentru spaţiile expoziţionale şi pentru cazare, cetatea fiind transformată într-un centru cultural ştiintific internaţional. Singura săpătură arheologică este cea a lui Radu Heitel (1963-1964) şi rezultatele cercetărilor sunt majoritatea inedite. În 1996, în timpul lucrărilor edilitare, au mai fost descoperite unele materiale, dar fără context clar. Între aceastea se numără încă un fragment de cahlă şi materiale folosite la turnarea unui clopot din sec. XVII-XVIII, descoperite în gangul barbacanei.

(copyright Ana-Maria Gruia si Vladimir Agrigoroaei, 2006)

[modifică] Legături externe:

• Donjonul şi cetatea ţărănească de la Câlnic - text final, bibliografia sitului, planul sitului, alte planuri şi secţiuni, fotografii contemporane (2004, 2005)