Creaţionismul biblic
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Creaţionismul biblic este acel curent al creaţionismului ce consideră ca bază referatul (referatele) biblic al Creaţiei, numită şi Geneză.
Principalele referate se găsesc în Biblia sau Sfintele Scripturi în Cartea Facerii ("Geneza"), cap. 1.1-31; cap. 2.1-25; cap. 3.14-24. Acestea prezintă concepţia biblică asupra apariţiei Universului şi omului şi asupra mersului ulterior al istoriei. Trebuie subliniat faptul că aceste texte nu sunt considerate ca putând fi complet înţelese fără legarea lor de restul textelor biblice. Multe din afirmaţiile de aici care par neclare sunt lămurite ulterior.
(Ex.: Facerea 1.1 "La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul" este urmat de Facerea 1.26 "Să facem om după chipul şi asemănarea noastră "; trecerea de la singular la plural nu este de înţeles fără cunoştinţe biblice extinse; cunoaşterea unor texte ca Ioan 1.1-3, Ioan 14.16-17 şi altele asemenea arată existenţa unui Dumnezeu în Treime, făcând logic pluralul amintit.)
În conformitate cu aceste referate biblice, şi în special cu Facerea cap. I, Creaţionsimul biblic susţine că speciile de plante şi animale au fost create ca atare dintru început de Dumnezeu şi că nu poate exista nici o trecere naturală de la o specie la altă specie.
[modifică] Diviziunile Creaţionismului biblic
Creaţionismul biblic are două sub-categorii principale:
a) Creaţionismul providenţial
b) Creaţionismul deist
În afară de acestea, mai apar variaţii, chiar de la început, pe baza raportării diferite la referatul biblic din Facerea cap. 1, sau mai exact la durata zilelor Creaţiei, văzute de unii ca zile de 24 de ore, de alţii ca zile de o durată nedeterminată dar nu excesiv de lungă iar de alţii ca "epoci" sau "ere". Aceştia din urmă tind în general să treacă în tabăra adepţilor Creaţionismului evoluţionist.
[modifică] Creaţionismul providenţial
Acesta consideră că Dumnezeu nu doar că a creat lumea din nimic, ci şi continuă permanent să vegheze asupra ei. Această purtare de grijă se numeşte şi proniere sau providenţă. Ea se realizează prin menţinerea Universului în existenţă, dar şi prin intervenţii directe sau indirecte ale lui Dumnezeu spre îndrumarea Universului către ţelul pentru care a fost creat.
Principalii adepţi ai Creaţionismului providenţial (chiar dacă nu sub acest nume, ci din punctul de vedere al ideilor exprimate anterior) sunt în special teologii şi savanţii ortodocşi. De asemenea, un anumit număr de teologi şi savanţi romano-catolici, protestanţi şi neoprotestanţi acceptă principiile acestui curent; totuşi, în cadrul acestor religii, sunt mai răspândite alte curente creaţioniste.
Printre savanţii creaţionişti ai acestui curent se află în frunte un savant din SUA convertit la Ortodoxie la maturitate, Serafim Rose. Dintre savanţii români un mare merit îl are Nicolae Paulescu, cel care într-o perioadă în care opinia creaţionistă provoca ostracizarea a avut curajul să îşi susţină convingerile în mod public.
[modifică] Creaţionismul ştiinţific deist
Acest curent consideră că după ce Dumnezeu a creat Universul din nimic şi l-a înzestrat cu legi "s-a retras" (sau "se odihnişte"), lăsându-l (pe Univers) să funcţioneze mai departe după legile pe care i le-a dat. Unii din adepţii acestui curent consideră că Dumnezeu intervine totuşi pentru a menţine Universul în existenţă, alţii că Dumnezeu intervine chiar şi în istorie uneori, dar sub rezerva respectării legilor Universului.
Adepţii acestui curent sunt în general neoprotestanţi, anglicani şi protestanţi, ca şi romano-catolici.
