Daniel Schneidermann
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Daniel Schneidermann (n. 5 aprilie 1958, Paris) este un jurnalist francez.
El s-a dedicat în particular analizei imaginii televizate. Scrie în special în săptămânale; printre altele articolele lui au apărut în Le Monde şi Libération, de asemenea a creat emisiunea de televiziune : Arrêt sur images, difuzată de France 5.
[modifică] Biografie
După o perioadă la Centrul de formare a jurnalistilor, Daniel Schneidermann intră în 1981 la ziarul Le Monde, unde este numit reporter în 1983. În 1992, începe să scrie cronici de televiziune, la început cotidiene. Critică maniera în care televiziunea prezintă informaţia şi influenţează spectatorul. El se înscrie în continuitatea criticii televizuale iniţiată acum treizeci ani mai ales de autori ca François Mauriac sau Morvan Lebesque (a se vedea pe acest subiect L'Œil critique - Le journaliste critique de télévision de Jérôme Bourdon şi Jean-Michel Frodon).
În 1995, succesul cronicilor lui îi permite să creeze pe France 5 emisiunea săptămânală Arrêt sur images (de la o idee avută în comun cu Arnaud Viviant şi Pierre Carles), emisiune unde este producator si prezentator. Jurnalista Pascale Clark a prezentat emisiunea împreună cu el în primul an. Arrêt sur images are ca obiect descifrarea imaginii si discursului televizat etc, cu ajutorul a diverşi cronicari şi jurnalişti, analizează deriva şi succesul discursului mediatic. Libertatea de exprimare a emisiunii Arrêt sur images este promovată de canalul France 5. Dar, in ciuda unui prag de audienţă ce putea atinge 1,5 milioane de telespectatori, France 5 a preferat să suprime redifuzionarea[1] odată cu apariţia televiziunii numerice terestre.
Această emisiune, fapt rar pentru televiziunea franceză, încearcă să organizeze autocritica sa în relaţie cu Internetul. În fiecare lună, « forumista » numită cu urmărirea dezbaterilor telespectatorilor pe le forum d'Arrêt sur images, interpelează Daniel Schneidermann privind anumite critici emise de către internauţi contribuind astfel la acest site.
Din 2002, Daniel Schneidermann are relaţii dificile cu postul TF1. Această situaţie este datorată prezenţei pe platoul emisiunii Arrêt sur images a unui vechi corespondent al canalului TF1, Alain Chaillou[1], venit să vorbească de închiderea a numeroase birouri în străinătate şi de interesul scăzut al canalului pentru actualitatea internaţională.
Ultimul său conflict cu France 5 datează din septembrie 2003. El reuşeşte să impună acestui canal de televiziune un documentar consacrat tratamentului mediatic al afacerii Allègre în locul propriei sale emisiuni[1].
El continuă să publice in Le Monde cronicile sale, care devin hebdomadare. În octombrie 2003, este concediat după publicarea cărţii sale Le Cauchemar médiatique, în care deplânge că direcţiunea ziarului Le Monde nu răspunde criticilor adresate împotriva ei de către autorii cărţii La Face cachée du Monde. În ultima sa cronică (Une chronique à la mer) el exprimă surpriza şi decepţia sa de a fi sancţionat de către un ziar care se vrea de altfel un model de transparenţă. El devine atunci cronicar mass-media, în fiecare vineri, la ziarul Libération, cotidian în care a atacat directorul Serge July în 1989 în cartea sa Où sont les caméras ?, reproşându-i în principal de a fi un oportunist.
Daniel Schneidermann manifestă de asemenea interes pentru analiza Internetului [2] ca sursă de informaţie, în principal datorită dezvoltării blogurilor[3] şi a enciclopediei Wikipédia[4]. În 2005, cu David Abiker si Judith Bernard, el crează Big Bang Blog ; acest blog îi permite de asemenea să exprime idei care nu ar fi avut locul lor in cronicile sau emisiunile sale de televiziune, si în acelaşi timp să se apere de criticile primite.
Pe 6 iulie 2005, Patrick de Carolis este ales preşedinte al France Télévisions de către Conseil supérieur de l'audiovisuel (CSA). Daniel Schneidermann reaminteşte atunci pe blogul său că noul conducător a prezentat în emisiunea Des racines et des ailes, un reportaj falsificat, prezentând un antrenament al CRS ca un reportaj real. Acest act este explicat ca o verificare a propriei integrităţi Format:Citation [1].
