Dinu Lipatti
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dinu Lipatti (n. 19 martie 1917, Bucureşti; d. 2 decembrie 1950, Geneva ), academician, compozitor, pedagog şi pianist român.
Crescut într-o familie cu tradiţie muzicală - tatăl său era un talentat violonist amator care studiase cu Pablo Sarasate, mama o excelentă pianistă, iar naş la botez i-a fost George Enescu - i s-au recunoscut şi cultivat din fragedă copilărie înclinaţiile muzicale. A fost acceptat ca elev de exigenta profesoară de pian Florica Muzicescu, care l-a ferit de mentalitatea unui "copil minune", dându-i în schimb o educaţie artistică serioasă, care să-i permită dezvoltarea talentului său nativ.
Între timp este admis la Conservatorul din Bucureşti, pentru ca în 1934 să participe la concursul internaţional de pian din Viena. Faptul că i s-a decernat doar al doilea premiu l-a determinat pe faimosul pianist francez Alfred Cortot să părăsească juriul în semn de protest. Cortot l-a invitat la Paris să-şi continuie sub conducerea sa studiile de pian la Ecole Nationale de Musique. Aici ia şi lecţii de compoziţie cu Paul Dukas şi Nadia Boulanger şi de artă dirijorală cu Charles Munch.
În 1936 îşi începe cariera de pianist concertist în diverse oraşe europene, reputaţia sa continuând să crească cu fiecare apariţie în public. La începutul celui de Al Doilea Război Mondial revine la Bucureşti unde dă recitaluri de pian ca solist sau acompaniându-l pe George Enescu.
În 1943 pleacă în Elveţia unde devine profesor de pian la Conservatorul din Geneva. Îşi continuă cariera concertistică în recitaluri de pian sau ca solist împreună cu orchestre dirijate de Herbert von Karajan sau Alceo Galliera, realizează în studio imprimări pe discuri.
În timp ce se pregătea pentru un turneu de concerte în America se descoperă că suferă de leucemie. Se puneau mari speranţe în efectele curative ale Cortizonului, de curând descoperit, şi cum preparatul era foarte scump, muzicieni ca Yehudi Menuhin, Igor Strawinski, Charles Munch au contribuit cu mari sume de bani pentru procurarea medicamentului. După o ameliorare aparentă, starea de sănătate a lui Dinu Lipatti continuă să se înrăutăţească. La 16 septembrie 1950, deşi slăbit fizic, are loc ultimul său concert public la Besançon (Franţa). În partea doua a recitalului intenţiona să execute cele 14 Valsuri în Do diez minor de Frédéric Chopin. Puterile însă îl părăsesc, după o lungă pauză în care publicul nu s-a clintit din sală, Dinu Lipatti reapare pe scenă, se aşează la pian şi interpretează motivul "Jesus bleibt meine Freude" din cantata "Herz und Mund und Tat und Leben" de Johann Sebastian Bach. Cu această rugăciune s-a încheiat una din cele mai nobile, mai bogate şi scurte cariere cunoscute în arta interpretativă modernă.
Două luni şi jumătate mai târziu, la 2 decembrie 1950 Dinu Lipatti se stinge din viaţă în vârstă de numai 33 de ani, cu partitura Quartetului în Fa minor de Ludwig van Beethoven în mână. Ultimile sale cuvinte au fost: "Nu-i de ajuns să fii mare compozitor ca să scrii muzica asta, trebuie să fi fost ales ca instrument al lui Dumnezeu". La vestea morţii sale, marele pianist german Wilhelm Backhaus exclamă: "Nouă ne rămâne amintirea frumuseţilor pe care ni le-a dăruit şi o profundă întristare".
Înregistrările pe discuri, cu toate imperfecţiunile tehnice de atunci, au rămas documente vii asupra artei pianistice a lui Dinu Lipatti, interpretări pline de căldură umană şi înaltă desăvârşire stilistică, de fineţe şi nobleţe spirituală, de poezie şi graţie. Multe din aceste imprimări au fost incluse de casa de discuri EMI în colecţia "Unvergänglich - Unvergessen" (Nepieritoare - De neuitat). "Un artist de o spiritualitate divină", cum l-a numit Francis Poulenc, Dinu Lipatti prefera pentru înregistrări - înaintea lui Glenn Gould - singurătatea studioului în care se putea concentra pentru a duce arta sa la perfecţiune. În repertoriul său prevalau operele unor compozitori ca Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Frédéric Chopin, Béla Bartók, dar şi Robert Schumann, Edward Grieg, Maurice Ravel, Domenico Scarlatti. Era foarte exigent cu sine însuşi şi de o profundă modestie. Cum spunea pianista Clara Haskil: "Dinu Lipatti dă impresia că se jenează cu propriul său geniu".
Compoziţiile sale, printre care Fantezie pentru pian, vioară şi violoncel, Concertino în stil clasic pentru pian şi orchestră, Simfonie concertantă pentru două piane şi orchestră, au rămas în cea mai mare parte inedite.
