Gheorghe Ştefan
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Gheorghe Ştefan, numit şi Burduja, Domn al Moldovei: 13 aprilie 1653 - 8 mai 1653 şi 16 iulie 1653 - 13 martie 1658. Este fiul lui Dumitrascu Ceaur.
În tip ce era logofăt al lui Vasile Lupu, e îndemnat să se răscoale de rivalul acestuia, Matei Basarab al Munteniei şi e sprijinit şi de Gheorghe Rakoczy al II-lea, din Transilvania. Revoltei sale îi dă un pretext familial, susţinând că soţia sa a fost batjocorită de domnitor, dar şi unul naţional, zicând că Vasile Lupu are o înclinare desăvârşită către greci. Ambiţiosul Gheorghe Ştefan venit cu ajutor extern, îl alungă pe Lupu la cazaci, dar acesta se reântoarce şi îl bate la Popricani pe fostul său logofăt care-l trădase. Dorind să se răzbune pe Matei Basarab, Lupu îl urmăreşte pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia, însă este învins la Finta, fiind astfel nevoit să fugă din nou, pierzând tronul definitiv. Lupu se refugiază la tătari şi de acolo la Constantinopol.
Gheorghe Ştefan reuseste să-şi cumpere în 1653 confirmarea domniei de la turci. A pus dări pe ţară ca să facă faţă uneltirilor de la Constantinopol, şi avea lefegii străini. Grecii sunt persecutaţi, ca şi rudele lui Vasile Lupu, ceea ce provoacă intrigi şi plângeri la Constantinopol. Nici fidelitatea lui Gheorghe Ştefan faţă de Rakoczy nu era privită cu ochi buni de turci, mai ales ca Rakoczy organizase o alianţă cu Muntenia, Moldova, Suedia, Brandenburg şi cazacii, contra Poloniei, ba încă făcuse şi o expediţie, nereuşită însă. Poarta temându-se ca această alianţă să nu se întoarcă împotriva ei, îi destituie pe cei trei principi la începutul lui 1658. În locul lui îl pune pe Gheorghe Ghica. Încearcă să-şi reia tronul, ajutat de aliaţii săi Constantin Şerban Basarab al Munteniei şi Rakoczy, dar e învins la Strunga. În scurt timp e scos din alianţă şi înlocuit cu Mihnea al III-lea al Munteniei şi pribegeşte prin Polonia şi Austria (1662), Brandenburg, Moscova şi Suedia (1665), dar fără rezultat. Toţi îl părăsesc, şi lipsa de mijloace îi aduce mizeria materială. Bolnav, părăsit şi aflat în suferinţă, moare la Stettin în 1668, de unde soţia sa îl aduce în ţară, presupunându-se că e înmormântat la Mănăstirea Caşin.
