Homeopatie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Samuel Hahnemann

Homeopatia, din greacă όμοιος, hómoios (similar) şi πάθος, páthos (suferinţă), este un sistem de medicină alternativă, cunoscută pentru practica controversată de a oferi tratamente care practic nu conţin nici un ingredient chimic activ.

Cuprins

1 Opinii care sustin Homeopatia
2 Remedii homeopate
3 Cum e vazută homeopatia în comunitatea ştiinţifică
4 Critică
5 Resurse

[modifică] Opinii care sustin Homeopatia

Teoria homeopatiei a fost dezvoltată de medicul saxon Samuel Hahnemann (1755–1843) şi enunţată în 1796 şi extinsa în lucrarea "Organon-ul artei de a vindeca" (1810), in urma experimentelor pe loturi de oameni sănătoşi cu substanţe diferite, care au indus tulburări specifice, asemănătoare cu simptomele prezentate de bolnavi. Dupa unii, nici observaţiile nici fundamentarea sa ştiinţifică n-ar îndeplini condiţiile minime pentru a fi considerate ştiinţifice, deşi experimentele patogenetice (provinguri)făcute de homepaţi sunt controlabile şi repetitibile şi lucru important, respectă legea dublului orb, binecunoscută pentru probitatea ei irefutabilă în cercetarea stiinţifică.

Doctrina homeopată - legea similitudinii - recomandă un remediu care, ca substanţă administrată în doză subponderală unui subiect sănătos, produce un set similar de simptome ce se regăsesc la pacientul bolnav. Acest remediu este administrat uzual într-o concentraţie extrem de scăzută, preparată printr-o procedură numită potenţare, care se acceptă că ar imprima diluţiei mai multă putere terapeutică. Pentru acest "proces" nu a fost găsită încă o explicaţie satisfăcătoare, unii considerand ca ar fi doar o rămăşiţă pseudoştiinţifică din epoca alchimiei când noţiunile de germeni sau molecule nu erau cunoscute sau înţelese. Nici descoperirile ulterioare teoriei lui Hahnemann, cum ar fi dimensiunea atomilor (Loschmidt, 1865) sau sinteza ureei (Friedrich Wöhler, 1828) n-au adus lămuriri mai clare. Astfel unii cercetători apreciază, ipotetic, că o soluţie atât de diluată cum e o doză homeopatică, care nu mai conţine nici măcar o moleculă din substanţa iniţială, dincolo de diluţia 11 centesimală, nu ar mai putea avea efecte terapeutice. In fapt insă, se ignoră o lege generală a fizicii, Legea Arndt-Schultze, potrivit căreia o substanţă prin diluare puternică îşi inversează efectele, din toxică devenind reactivă, prima fiind o acţiune directă asupra ţesuturilor (acţie) iar cea de a doua fiind indirectă (reacţie), atingând reglajele globale ale homeostaziei funcţiunilor întregului organism.

Totuşi, susţinătorii acesteia consideră că faptele de observaţie susţin, de milenii, în mod empiric, dictonul "Cui pe cui se scoate". În plus se cunosc de exemplu nişte specii de ţipari care părăsesc apele în care s-a dizolvat o infimă cantitate de substanţe toxice, atât de diluate încât nu mai sunt decelabile prin cele mai fine determinări chimice uzuale. Se pare că ştiinţa trebue să găsească alte unităţi de apreciere şi de măsură a modificărilor subtile, infra-atomice, din zona infinitezimalităţii materiei.

Nu s-ar putea accepta, oare, şi de către sceptici, în mod pur logic, că biologicul are percepţii mult superioare capacităţii de detecţie a tradiţionalelor aparate uscate de măsurare, ale actualelor laboratoare?

Adevărul este că homeopatia are o altă viziune în abordarea dereglărilor organismelor şi foloseşte o metodă holistică în medicină, bizuită pe mecanisme mai ample, integratoare, care nu pot fi drămuite prin aprecieri strict localiciste. Nu homeopatia ci ştiinţa e de vină că stadiul actual al cercetărilor nu a descoperit încă instrumentele şi unităţile de măsură ale imponderabilului diluţiilor homeopatice.

Ceea ce este şi mai grav este că discuţiile despre ştiinţificitatea homeopatiei se opresc prea mult la problematica diluţiilor infinitesimale şi pierd din vedere esenţialul homeopatiei care decurge din legea similitudinii (Similia simillibus curentur), care semnifică folosirea curativă a substanţelor din natură care induc omului sănătos simptome similare unor boli. Medicul homeopat cauta printre cele peste 3.000 de astfel de substanţe experimentate pe loturi de oameni sănătoşi, pe cea ale cărei simptome sunt similare cu boala pacientului.

Această lege a similitudinii este întregită de o a doua lege de bază a homeopatiei, cea de individualizare a oricărui tratament homeopatic la caracteristicile bio-patologice ale fiecărui bolnav în parte. Acest lucru face greu posibilă compararea şi standardizarea rezultatelor, pentru că ele nu se referă la o aceiaşi boală ci la îmbolnăvirile unor pacienţi diferiţi, trataţi cu remedii diferite pentru tablouri clinice aparent asemănătoare din punct de vedere alopatic.

Referitor la detractorii homeopatiei, să ne amintim de Einstein, care spunea: "E mai uşor să dezintegrezi un atom decât să schimbi credinţa unora", deşi tocmai dezintegrarea atomului se pare că ajută homeopatia.

[modifică] Remedii homeopate

Remediile homeopate sunt substanţe diluate şi dinamizate prescrise după legea similitudinii în doze de obicei infinitezimale. Farmacopeea Franceză defineşte medicamentele homeopate ca preparate obţinute prin metoda diluţiilor succesive. Dintre formele cele mai des intâlnite sunt:

Tincturile primare
Soluţii
Soluţii oftalmice
Soluţii injectabile
Unguente
Supozitoare
Trituratii
Tablete
Globule

Tincturile mamă se definesc ca preparate lichide extractive rezulate din amestecarea sucului proaspăt presat din plante, cu alcool sau prin extracţie din plante, părţi de plante proaspete sau uscate. Soluţiile sunt preparate obţinute prin dizolvarea substanţelor medicamentoase în solvenţi adecvaţi. În funcţie de solventul utilizat la preparare pot fi apoase sau hidroalcoolice. Homeopatia e radical diferită de practica vaccinării. Un vaccin conţine de obicei bacterii sau viruşi slăbiţi, dar care antrenează sistemul imunitar, care va oferi protecţie la o infestare ulterioară. Unii afirmă sentenţios că remediile homeopate nu conţin nici măcar o moleculă de substanţă activă şi pretind nu numai că previn dar şi vindecă boala. Dar ce se intamplă cu vindecările obţinute în urma remediilor cuprinse între centesimalele 1 - 11 (CH1 - CH11) pentru că legea lui Avogadro spune că incepand cu diluţia C 12 dispare şi ultima moleculă. Oare devine neştiinţific să acceptăm şi ceva "mai mic" decât moleculele, în organismele vii ?

Pericolele tratamentului homeopat

Diluţiile homeopatice nu au nici un efect direct (dincolo de efectul placebo), dar tratamentul homeopat poate fi periculos datorită tentaţiei de a evita tratamentul medical real, mai eficace. Asta este numai o parte a problemei. Ce se intâmplă însă cu pacienţii care, negăsindu-şi vindecarea prin alte metode convenţionale, se vindecă în urma tratamentelor homeopate? Statistic vorbind, medicina nu reuşeşte să găsească răspuns convenabil tuturor întrebărilor privind patologia şi terapeutica. Nici homeopatia, fiind tot medicină. De exemplu, actriţa olandeză de success Sylvia Millecam a murit de cancer, la 45 ani la doi ani de la diagnostic, datorită opţiunii de a apela la tratament alternativ în locul celui medical. Sigur, a fost propria sa opţiune dar e un semnal de alarmă pentru oricine că, în cancer, este bine să se apeleze la terapeutica cea mai sigură, controlabilă şi rapidă.

[modifică] Cum e vazută homeopatia în comunitatea ştiinţifică

Unii homeopaţi afirmă că s-au dat homeopatiei premii similare premiului Nobel. Exista 3 premii, care însa nu sunt nici pe departe Nobel.

Două sunt "premii" Ignobel - o "distincţie" umoristică, parodie a premiilor Nobel ( http://www.wordiq.com/definition/Ig_Nobel_Prize ) acordate anual cu câteva săptămâni înaintea premiilor Nobel, pentru realizari care "nu pot sau nu trebuie să mai fie reproduse".

Pagina lor oficială este http://www.improb.com/ig/ig-top.html Laureatul este Jacques Benveniste - http://encyclopedia.thefreedictionary.com/Water%20memory - pentru cercetări privind memoria apei chioare ( acordate in 1991 si 1998 ).

Al treilea nu e nici măcar de râs ( http://skepdic.com/refuge/bunk11.html ).

E obţinut în 1996 de un grec fără pregătire medicală formală, numit George Vithoulkas. E oferit nu de Fundaţia Nobel, ci de o organizaţie ( Right Livelihood Award ) fondată în 1980 de un politician suedez filatelist, Jakob von Uexkull (cu banii obţinuti din vânzarea colecţiei sale de timbre) - pagina lui este http://www.rightlivelihood.org/jakob.htm Acestora le place să-si numească premiile "premii Nobel alternative", ba chiar le şi acorda cu o zi înaintea premiilor Nobel reale - fără nici o legatură cu seriozitatea academică a acestora, ba dimpotrivă. ( http://www.wordiq.com/definition/Right_Livelihood_Award ) Valoarea acestui premiu este de 75.000 USD pe categorie ( premiul Nobel acorda 1.300.000 USD )

Am putea completa, întorcând foaia afirmaţiilor de mai sus, cu menţiunea de bun simţ că în mintea cea dintâi, preţul contează şi defineşte lucrurile.

[modifică] Critică

Presupunerea conform căreia homeopatia vindecă sau ameliorează boli sau stări patologice nu este bazată pe nici un studiu ştiinţific, toate cercetările aprofundate arătând o rată de succes egală cu cazul în care nu s-ar fi aplicat nici un tratament. Nici teoretic nu există nici un motiv pentru a presupune că o substanţă diluată dincolo de limita prezenţei ei fizice intr-o soluţie ar putea influenţa ceva.

Fundaţia ştiintifică James Randi oferă un premiu de un milion dolari SUA oricui poate dovedi existenţa unui fenomen supranatural sau paranormal. Până acum nimeni nu a trecut nici măcar de testele preliminarii în revendicarea premiului.