Mocani
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Mocanii sunt comunităţi pastorale autohtone de oieri români similare in multe privinte cu aromânii (in special cu ramura 'rămânilor fărşeroţi' si cea a 'grămuştenilor' cu care de altfel au coabitat in stâne vezi imagini) situate mai ales în două regiuni distincte din sudul Translivaniei, dar şi in alte arii ale acestei provincii. Mocanii au fost pâna de curând asociaţi cu transhumanţa care imbrăca uneori forme extreme desi nu putem vorbi in cazul lor de un nomadism propriu-zis.
Cuprins |
[modifică] Ramurile mocanilor şi situarea lor geografică
Cele doua mari comunităţi distincte de mocani se situează în Transilvania: prima in Mărginimea Sibiului (la vest de oraşul Sibiu) iar cea de-a doua la est de Braşov în zona Săcelelor nu departe de curbura Carpaţilor.
Mocanii din zona Mărginimii Sibiului poartă şi denumirea alternativă de 'ţuţuieni' respectiv 'mărgineni'. Saşii germani din Sibiu i-au denumit 'Gebirg Wallachen' ('valahi de munte') sau 'Die Tzutzuianen'.
Mocanii din zona Braşov-Săcele (mai precis cei din asa numitele 'şapte sate') sunt consideraţi a fi 'adevaraţii' mocani. Ei nu sunt cunoscuţi sub un alt nume desi ocazional ei sunt denumiţi şi mocani bârseni deşi apartenenţa Săcelelor ca atare la Ţara Bârsei este disputată. Comunităţi de oieri din proxima vecinatate a acestora cum ar fi cele din zona Întorsurii Buzăului din actualul judeţ Covasna, sau din Soveja şi Rucăreni (aceste doua comune aflate în pasul Oituz pe hotarul dintre Moldova si Transilvania), sunt denumite (sau se denumesc ele însele) tot 'mocani'. Alte comunităţi pastorale limitrofe mocanilor săceleni sunt 'moroienii' din culoarul Rucăr-Bran, la hotarul dintre Transilvania si Muntenia (Valahia). Aceştia din urma se mai numesc si 'colibaşi'. Si aceştia practicau pâna de curând transhumanţa.
Un al treilea grup distinct de mocani ocupă valea Arieşului intre comuna Bistra (unde tradiţional începe Ţara Moţilor) si pâna în josul văii în apropiere de Cheile Turzii. Aceste comunităţi de mocani sunt cunoscute sub numele de Mocănimea Văii Arieşului. 'Capitalele' acestei mocanimi sunt comunele Lupşa respectiv Sălciua unde până de curând aurul se exploata direct din apa râului scursa prin site manevrate de localnici. Proximitatea acestor resurse si relieful tipic fac ca acesti mocani sa fie mai degraba crescători de vite cornute decât oieri propriu-zişi. Mocănimea văii Ariesului se extinde la nord pe cursurile raurilor afluente ale Arieşului in special pe valea raului Poşaga (valea Poşăgii) cuprinzand zona din jurul comunei Mărişel aflată deja pe teritoriul judeţului Cluj (vezi link), loc traditional de intâlnire al mocanilor pe timpul verii.
Al patrulea grup de mocani e reprezentat de mocanimea Ampoi-Întregalde situată ca si mocanimea Văii Arieşului tot pe teritoriul de azi al judeţului Alba.
A cincea 'mocănime' a fost semnalata de etnograful si antropologul Nicolae Dunăre (vezi bibliografie) si cuprinde cateva comune grupate in jurul aşezarilor Sieu-Monor in judeţul Bistriţa-Năsăud sub denumirea generică de mocanimea Şieu-Monor.
O a şasea mocănime s-ar afla -tot potrivit lui N. Dunăre- pe valea superioara a Muresului cuprinzand cateva comune situate in defileul Deda-Topliţa ca Filea, Vatava, Morareni etc.
În anumite sate de pe versanţii Munţilor Vrancei cum ar fi Răcoasa, Reghiu şi altele, unde există documentată înca din evul mediu timpuriu o puternica tradiţie pastorală şi de oierit, locuitotii sunt numiţi (si se numesc ei insişi) 'mocani'. Nu este clar dacă aceşti mocani vrânceni constituie o 'mocănime' propriu-zisa. În caz afirmativ ei ar forma cea de-a şaptea 'mocănime', situată la punctul de întâlnire dintre Transilvania, Moldova si Muntenia. Etnograful Ion Diaconu (vezi bibliografie) e de părere ca acesti oieri vrânceni nu sunt 'adevaraţi' mocani ci au primit acest nume doar prin asociere.
Un caz particular îl reprezinta satul Mociu (vezi imagini), situat in zona deluroasă (impropriu numita) Câmpia Transilvaniei pe drumul care leaga Clujul de municipiul Reghin. Locuitorii din Mociu se numesc moceni sau moceani iar zona are o puternica traditie pastorală reflectata intr-un folclor muzical specific similar pana la identitate cu cel al saracacianilor . Coincidenţa face ca o ramura a aromânilor din sudul muntilor Pind sa fie cunoscuta sub numele de moceani (vezi bibliografie Dr.Thede Kahl). Unii antropologi au sugerat ca numele de 'mocean' respeciv 'mocan' ar fi o variaţie a unui singur nume (mai multe pe acesta tema in paragraful Mocanii si aromânii: intre fraternizare şi antagonism)
[modifică] Notiunea de 'mocănime': istoric şi particularitaţi etnografice
va urma
[modifică] Mocanii si aromânii: intre fraternizare şi antagonism
Mocanii, păstori romani transilvaneni care dupa cum am văzut mai sus ajungeau -de regulă- în decursul transhumantei la sud de Dunare, nu doar in Dobrogea propriu-zisa dar şi in Cadrilater sau in împrejurimile Varnei iar uneori in Rodope si in Rumelia Orientala, au intâlnit adesea in peregrinarile lor pe aromani, mai ales ramura gramuşteană a acestora. Se pare ca uneori au coabitat iar grupe de aromani s-au intors alaturi de mocanii mărgineni si s-au stabilit in Marginimea Sibiului. Victor Păcală, in monografia sa a marei comune mărginene a Răşinarilor precizeaza că turmele mocanilor ajungeau pana pe teritoriul de azi al Greciei. La randul lor, aromânii şi-au lăsat amprenta lingvistica asupra graiului local al mocanilor din Raşinari. Teodor Capidan precizaeaza in lucrarea sa 'Aromânii. Dialectul Aromân' pp. 21-22 (vezi bibliografie) că la Răşinari, verbul 'a fi' se conjuga la persoana întâia singular sub forma 'mine/mini escu' aidoma fărşeroţilor, gramuşteanilor si probabil a saracacianilor şi in opoziţie cu forma locală transilvaneană 'io sunt'/'io-s'/'îs' respectiv 'io mi-s/mi-s' sau cea a aromânilor pindeni 'io hiu (fiu)'. Unii mocani vrânceni din Soveja folosesc înca acelaşi tip de conjugare, uşor alterată sub forma 'mini esc'. Un caz interesant îl reprezintă numele asezarii Lupşa din mocanimea Vaii Arieşului. Atât în graiul local cât şi in aromâna sud-dunăreană, 'lupşă' înseamna 'lupoaică'. Se pare că aidoma aromânei, graiul local al mocanilor a păstrat acest termen comun proto-românei rămas de pe timpul când cele patru dialecte ale stră-românei reprezentau una şi aceeaşi limbă. În graiul comunei Lupşa, atipic pentru Transilvania, se foloseşte predominant perfectul simplu sau aorismul in locul perfectului compus, de altfel ca şi în aromâna sau în graiurile locale din Oltenia sau cele de la est de Olt în Vlaşca etc.
Mocani şi aromâni pe muntele Larga in Carpaţii Meridionali
Când politicianul paşoptist român mai tarziu prim-ministru al României Ion Ghica (vezi bibliografie) l-a intâlnit pe aromânul născut in comuna din Epirul (azi grecesc) Sirakou/Săracu, Ioan Coletti (in greceşte Koletis) care devenise primul prim-ministru al Greciei independente, el l-a comparat pe acesta cu un 'mocan', după cum relatează Teodor Capidan (vezi bibliografie): 'Relatările cele mai interesante, însoţite de mărturisiri proprii si cateva fraze aromânesti spuse de Coletti, ni le dă Ioan Ghica in Scrieri, III, pp.99-106, ed.1914. Ioan Ghica l-a întâlnit pe Coletti la Paris in saloanel d-nei Champy, in calitate de "Envoye extraordinaire de Sa Majeste le roi des Grecs". Dupa autor, "son Excellence le General Colleti" era înalt, trupeş, frumos, îmbracat cu fustanelă, cu mintean şi cepchen alb, cusut cu găitanuri albastre". Ioan Ghica, intrând in vorbă cu Coletti si aflând că este român, i-a spus "şi eu sburescu armaneşte" (si eu vorbesc româneste). Mai departe, Ghica adaugă "Coletti avea figura cea mai româneasca ce se poate vedea, ai fi zis că e un mocan de la Braşov. Se uita cu drag la mine când vorbeam româneşte şi cu un suspin în glas mi-a zis: parintsil'i anei sburăscu maşi armăneşte şi-mi pare ghine că tsin'i la miletea noastră; h'im simpatriotsi" (parintii mei vorebsc numai romaneste si-mi pare bine ca ţii de neamul nostru; suntem compatrioţi).
[modifică] Arhivă vizuală mocani
[modifică] Surse bibliografice
Ion Ghelase - Mocanii : importanţa si evoluţia lor social-economică în România [cu o prefaţă de Nicolae Iorga. - Bucureşti: 1937. - 128 pag.]
Tudor Mateescu - Păstoritul mocanilor în teritoriul dintre Dunăre şi Marea Neagră, [Direcţia generala de statistica Bucuresti, 1988 126 pag.]
D. Şandru - 'Mocanii în Dobrogea [Bucureşti, Editura Cugetarea 1946, 134 pag.] nu am putut-o consulta.
D.Haşeganu - Mărginenii in viaţa economica a Transilvaniei, Braşov 1941
Mateescu, Tudor. Păstoritul mocanilor în zona maritimă Mangalia-Balcic (Le paturage des "Mocans" dans la zone maritime de Mangalia-Balcic). In: Revista de Istorie, 1996, 7, nr. 7-8, p.555-567.
Mateescu, Tudor. Un mocan săcelean în Dobrogea înainte de 1877 - Radu Jalea (Radu Jalea - en Dobroudja avant 1877). In: REF, 1997, 42, nr. 5-6, p.429-440.
Mateescu, Tudor. Ştiri noi despre prezenţa mocanilor în Dobrogea în timpul stăpânirii otomane, în “Revista Arhivelor”, XXIII (1971), nr. 3, p. 391 şi urm
Ghelase, Ion I. Mocanii pioneri ai comerţului în secolul al 18 şi al 19-lea. Bucuresti : Tip. Ion C. Văcărescu, 1934. - 15 pag. Revista Analele Economice si Statistice, (1934), H. 7-9
Ghelase, Ion I. Mocanii bârsani : De la nomadismul pastoral la stabilitatea agricolă în Dobrogea. - Bucureşti : Imprimeria Naţională, 1935. - 19 pag.
I. Vlăduţiu - Noţiunea de “mocan” în păstoritul românesc, în Revista de Etnografie şi Folclor, IX, 1964, p. 143-158;
C. Constantinescu-Mirceşti, Păstoritul transhumant şi implicaţiile lui în Transilvania şi Ţara Românească în secolele XVIII-XIX, Edit. Academiei, Bucureşti, 1976
E. Mateş, Păstorii ardeleni în Principatele Române, Arad, 1925, p. 187-188.
Tudoran, Victor - Datini si obiceiuri ale mocanilor săceleni Editura Asociaţiei Cultural - Sportivă "Izvorul" Săcele 2005
Dr. Nicolae Dunăre - Civilizaţia tradiţională românească in curbura carpatică nordică (Bucureşti 1984. Aceast volum cuprinde informaţii despre tipul antropologic şi vetrele culturale din nordul Carpaţilor: Oaş, Lăpuş, Maramureş, Năsăud, Dorna, Valea Gurghiului şi Obcinile Bucovinei
Butura, Valer - Stravechi marturii de civilizatie româneasca : Transilvania - Studiu etnografic, Editura Stiinţifica si Enciclopedică (Bucureşti 1989). Extrem de detailată descriere a mocănimilor din Transilvania.
Păcală, Victor - Monografia Răşinarilor. Sibiu 1915 (Lucrare premiată cu Premiul Academiei Române)
Ivănescu, Gheorghe - Ciobanii meglenoromâni in sudul Transilvaniei, Oltenia şi Muntenia. Graiul românilor din imperiul româno-bulgar (în 'Buletinul institutului de filologie româna 'Al. Philipide', Nr. 9, Iaşi 1942 pp. 161-179
Mihai Lazăr - Raport de cercetare asupra păstoritului; Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava
Petrila: ţinuturile stăpânite de momârlani
Poiana Sarata, singurul sat de mocani din ţară
Familia Median şi mocanii din Săcele
George Bogdan - Singur, singurel - Revista Athenaeum.
