Ţara Bârsei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Portal Ţara Bârsei |
"Ţara Bârsei", (în germană Burzenland, maghiară Barcaság), denumită şi "Depresiunea Curburii Carpatice" sau "Depresiunea Braşovului" este o regiune istorică şi etnografică din sud-estul Transilvaniei, cu Braşov cea mai importantă localitate. Denumirea provine de la râul Bârsa (Burzen), care se varsă în râul Olt.
Cuprins |
[modifică] Geografie
Geografic, Ţara Bârsei este o depresiune dispusă în interiorul arcului Carpatic, delimitată de localităţile Apaţa la nord, Bran la sud, Vlădeni la vest şi Prejmer spre est. Este străbătută de numeroase râuri şi pârâuri repezi de munte, fiind delimitată pe o bună porţiune de râul Olt.
[modifică] Istoric
Locuită din vechi timpuri, în 1211 regiunea a fost donată Cavalerilor Teutoni de către regele Andrei al II-lea al Ungariei ca şi răsplată pentru păzirea graniţei de sud-est a Regatului Ungariei, împotriva cumanilor. Teutonii au ridicat numeroase castele în zonă şi au adus colonişti din Sfântul Imperiu Roman pentru a popula teritoriul. În 1224 cavalerii au încercat să iasă din alianţa cu ungurii şi să se subordoneze Scaunului Papal, iar ca urmare Regele Andrei a evacuat ordinul în 1225. Deşi teutonii au părăsit zona şi s-au îndreptat spre Prusia, coloniştii germani au rămas aici până în secolul XX, întemeind unul dintre cele mai puternice districte - atât din punct de vedere militar, cât şi economic. O dată cu Marea Unire de la 1918, Ţara Bârsei a intrat în componenţa României.
[modifică] Stema Ţării Bârsei
Pe un scut de culoare albastră sau neagră este un crin argintiu acompaniat de două stele (argintii sau aurii). Câteodată, deasupra scutului mai este reprezentată şi o coroană trilobară.
[modifică] Localităţi din Ţara Bârsei
Denumirile sunt în română, germană şi maghiară.
- Bod (Brenndorf, Botfalva)
- Bran (Törzburg, Törcsvár)
- Braşov (Kronstadt, Brassó)
- Codlea (Zeiden, Feketehalom)
- Cristian (Neustadt, Keresztényfalva)
- Feldioara (Marienburg, Földvár)
- Ghimbav (Weidenbach, Vidombák)
- Hălchiu (Heldsdorf, Höltövény)
- Hărman (Honigberg, Szászhermány)
- Măieruş (Nußbach, Szászmagyarós)
- Prejmer (Tartlau, Prázsmar)
- Râşnov (Rosenau, Barcarozsnyó)
- Rotbav (Rotbach, Szászveresmart)
- Sânpetru (Petersberg, Barcaszentpéter)
- Vulcan (Wolkendorf, Szászvolkány)
[modifică] Vezi şi
[modifică] Legături externe
- Desene şi hărţi istorice ale României
- Hartă cu o reconstituire a fortificaţiilor Ţării Bârsei
- de Oameni şi locuri în Ţara Bârsei
- en Harta aşezărilor germane din Transilvania
- de Numele germane ale munţilor din Ţara Bârsei
Banat | Basarabia | Bucovina | Bugeac | Cadrilater | Crişana | Dobrogea | Maramureş |
Moldova | Muntenia | Oltenia | Transilvania |
Subregiuni istorice: Ţara Almăjului | Ţara Bârsei | Ţara Făgăraşului | Ţara Haţegului | Ţinutul Herţa | Ţara Mocanilor | Ţara Moţilor |
Ţara Năsăudului (incl. Ţinutul Reghinului) | Ţara Oaşului | Ţara Oltului | Sătmar | Mărginimea Sibiului | Ţara Zarandului |