Nevroză

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Nevroza este o stare sufletească, conflictuală, la care un individ ajunge deoarece nu îşi poate integra în prezent experienţele (de obicei traumatice, tragice etc.) din trecut.

Termenul a fost lansat în 1776 de Culhan, sub numele de neurozã, într-o acceptiune legatã de neuron. Neurozã era consideratã o leziune intermediarã aflatã între inflamatie si degenerescentã. Evolutia acestui concept trece, dupã studiile lui Bumke, prin teoria reflexologicã a lui M. Hull [i Ch. Bell, apoi Virchow, Nissl [i Erb, în care neuroze erau considerate nu numai isteria, ci [i epilepsia, tremorul paralysis agitans [i choreea, precum [i maladii neurologice, în special cele ce ]in de patologia sistemului striopalidar. În acest timp, ia na[tere [i o [coalã psihologicã a teoriei nevrozelor, reprezentatã de M. Charcot, P. Janet, Forel, Westfal, Biswanger. Prin 1907, neurozele sunt împãrtite de M. Charcot si Raymond în trei grupe clinice: grupa histerie, grupa hipocondrie si grupa neurastenie. Apogeul preocupãrilor psihologice în domeniu, îl formeazã comunicarea lui Freud la congresul de psihanalizã de la Munchen din anul 1913, în care problematica nevrozei o pune în douã planuri complementare: 1. patologia nevrozei, adicã de ce [i cum se îmbolnãve[te un om de o nevrozã; 2. op]iunea nevroticã, adicã de ce o anumitã persoanã face exact o anumitã formã de nevrozã [i nu o altã formã. Patologia nevrozei este domeniul cel mai bine tratat de psihanaliza freudianã, subliniind cã nevroza depinde de conlucrarea factorilor ocazionali traumatici [i constitu]ionali (predispozan]i, vulnerabilizan]i [i fragilizan]i), care potrivit spiritului epocii, ar fi fost ereditari. O conciliere între [colile somatice [i cele psihologice au condus la no]iunea de func]ional (tulburare func]ionalã), care nu admite cã pot exista maladii suflete]ti fãrã corelate corporale. Dar corelatele nu înseamnã cauze, ci anomalii graduale, care nu se referã la structura ]esutului nervos, ci la func]iunea sa, deci anomaliile sunt de tip cantitativ [i pot foarte bine sã fie considerate variante ale fizicului [i psihicului sãnãtos. Pentru psihanali[ti, un om este sãnãtos când [tie [i poate sã aducã la armonie necesitã]ile sale instinctive cu propriul Eu, armonie care va aduce dupã sine anularea oricãrui conflict extern [i intern (Nunberg). Omul devine nevrotic atunci când via]a sa instinctivã ajunge în conflict cu Supraeul (prin Eul Ideal, în]eles uneori ca identic cu Supraeul). Unul dintre partenerii conflictului este instinctul sexual sau energia sa nesatisfãcutã, Libidoul, iar celãlalt partener al conflictului este Supraeul care joacã rolul unei autoritã]i, fiind du[manul instinctelor [i satisfac]iei acestora, ce pare un fel de reprezentant al for]elor mediului. Deci, nevroza ia na[tere din Supraeul care persecutã energia Sinelui. În clipa în care la un om predispus la nevrozã, un instinct dore[te sã se satisfacã într-o direc]ie în care atât mediul înconjurãtor, cât [i reprezentantul sãu interior - Supraeul au obiec]ii, ia na[tere o regresie la faze anterioare celei în care trãie[te individul [i el va cãuta satisfac]ia refuzatã de prezent, în modalitã]i anterioare, chiar primitive, mai bine zis, exact la acele modalitã]i la care odinioarã individul a fost fixat mai mult, dar pe care le-a depã[it. Dupã psihanalizã, energia, Libidoul sau sexualitatea copilului trebuie în]eleasã ca având douã straturi (niveluri). Primul nivel este cel care pãstreazã amintirile copilãriei. Al doilea este pãstrãtorul predispozi]iei native pe care o avem de la strãmo[i. Deci, sexualitatea infantilã înseamnã întotdeauna experien]a personalã dar [i un bagaj de experien]ã ancestralã de care depinde, adicã predispozi]ia nativã a insului. Factorul etiologic cel mai important pentru nevroze este fixarea libidinalã a adultului; ea se descompune în douã momente: 1.constitu]ie sexualã (libidinalã) [i 2.trãirea infantilã, adicã achizi]iile de dispozi]ie emo]ionalã câ[tigate de individ în prima copilãrie. Schema ar fi:

I. Predispozi]ie + Trãire traumaticã prin fixare libidinalã aleatorie, accidentalã

II. Constitu]ie sexualã + Trãire infantilã (ancestral`)

Simptomul nevrotic este pentru psihanalizã un surogat (înlocuitor, formã de compromis) pentru o trãire semnificativã care a devenit incon[tientã. Simptomele creeazã surogate prin regresie la faze anterioare, care permit satisfacerea, ca [i odinioarã, a instinctelor. Deci suferin]a, ca manifestare exterioarã [i exteriorizabilã, este numai conjecturalã, dacã nu chiar un pretext pentru ca o trãire veche, primitivã, incon[tientã sã poatã ajunge din nou la suprafa]ã, adicã de-a fi concretizabilã. [i cum elementul cel mai vechi, primar, primitiv este copilãria, incon[tientul se reîntoarce sub forma simptomului nevrotic exact la forma infantilã a existen]ei. Încã din 1917, S. Freud a men]ionat cã toate formele de nevrozã se înseriazã pe o curbã continuã, la o extremã precumpãnind predispozi]ia nativã (pe care o nume[te când constitu]ie sexualã, când fixare libidinalã), iar la cealaltã extremã evenimentul traumatic (refuz, nefunc]ionare, panã), dar important este faptul cã niciodatã unul dintre factori nu este complet absent. Nevroza constã deci, din conflictul dintre Eul presat de Supraeu [i de Sine. Este vorba de o loviturã gre[itã, de o partidã pierdutã în func]ionarea Eului, în lupta sa cu excita]iile instinctelor. S. Freud stabile[te urmãtoarele grade treptate ale ocaziilor de îmbolnãvire (suferin]ã): 1. Îmbolnãvire (suferin]ã) la refuz exterior total; 2. Suferin]ã în fa]a unor cerin]e reale; 3. Suferin]ã prin inhibarea evolu]iei; 4. Suferin]ã prin cre[terea cantitã]ii libidoului. 1. Omul rãmâne sãnãtos atât timp cât pentru satisfacrea necesitã]ilor sale libidinale gãse[te un obiect real, exterior. El se îmbolnãve[te în clipa în care obiectul exterior îi este refuzat, fãrã ca el sã fie înlocuit cu un surogat, deci printr-o formã de refuz total-absolut. Ca urmare a acestui refuz, ia na[tere acumularea de libido resim]it ca o cre[tere a tensiunii psihice, iar destinul individual va depinde de maniera în care va fi rezolvatã aceastã tensiune. Fire[te cã la acest refuz total omul poate reac]iona [i prin modalitã]i sãnãtoase, nonmaladive. Maniera sãnãtoasã va fi fie for]area situa]iei, fie sublimarea. În schimb, îmbolnãvirea intervine când se va antrena constitu]ia latentã-predispozi]ia, iar reac]ia maladivã va fi: a) introversia libidoului [i b) regresia. În cazul introversiei, individul se reîntoarce din realitate [i se retrage în via]a (planul) fanteziei. În cazul regresiei, individul tinde spre maniere infantile ale plãcerii libidinale. Conflictul dintre Eu [i tendin]ele lumii fanteziste sau ale regresiunii este conciliabil [i duce în mod necesar la formarea simptomului nevrotic. În acest caz, individul se îmbolnãve[te din cauza modificãrilor intervenite în lumea exterioarã, pentru cã în locul satisfac]iei instinctive a intervenit refuzul. 2. În al doilea caz, persoana suferã [i se îmbolnãve[te în urma strãdaniilor ei de-a face fa]ã unor cerin]e pertinente, reale ale lumii, deci în urma încercãrilor de adaptare la mediul exterior, care însã nu reu[esc din cauza unei dificultã]i [i rezisten]e insurmontabile exterioare. În primul caz (refuz total exterior), S. Freud spune cã era vorba de o modificare în lumea exterioarã, dar în cazul al doilea accentul cade pe o modificare internã pentru cã aici rezisten]a este un impediment de mentalitate a omului care nu vrea sã accepte efortul la o anumitã adaptare real necesarã. În primul caz, momentul declan[ator este o trãire reactivã, în al doilea, un fenomen al dezvoltãrii vie]ii psihice. În primul caz, individul trebuie sã renun]e la satisfac]ia instinctivã, în al doilea, individul se îmbolnãve[te datoritã rigiditã]ii sale, deci din cauza incapacitã]ii sale intrinseci de-a schimba Obiectul, de-a se adapta elastic la realitate. Sunt cazurile de perseverare în masturbare, fixare în situa]ii autoerotice sau incestuoase-care nu pot fi pãrãsite în folosul unei situa]ii noi, superioare. 3. A treia modalitate, suferin]a prin inhibarea dezvoltãrii Eului, este în realitate o amplificare, o exagerare a suferin]ei în fa]a exigen]elor realului. În acest caz, libidoul nu a pãrãsit niciodatã fixarea infantilã. În cazul al doilea, conflictul apare relativ brusc, iar în cazul de care ne ocupãm, individul devine nevrotic în mod fatal, o datã cu maturizarea, când din cauza fixãrii infantile nu mai poate face fa]ã necesitã]ilor instinctive adulte. În acest caz maturizarea aduce automat dupã sine nevrotizarea. 4. A patra modalitate de îmbolnãvire este prin cre[terea accentuatã a libidoului. În fazele critice (mai critice) ale existen]ei (pubertate, menopauzã, evenimente importante de via]ã), anumite persoane considerate normale pot ajunge la o poten]are, la o exagerare a libidoului. Persoana, care pânã atunci era capabilã sã-[i consume sau sã sublimeze libidoul dat, se îmbolnãve[te în aceste perioade critice prin faptul cã libidoul nu mai poate fi strunit de Eul care se simte inundat de tumultul crescut al energiei libidinale. Studiind aceste patru modalitã]i observãm, împreunã cu S. Freud, cã între fenomenul normal [i cel nevrotic nu existã decât deosebiri cantitative, niciodatã calitative. Subliniem cã cele patru modalitã]i de-a deveni nevrotic nu apar niciodatã în formã purã, iar discu]iile pe tema endogen sau exogen, în problematica nevrozei, nu au relevan]ã, deoarece pentru psihanalizã fenomenul nevrotic ia na[tere într-o anumitã situa]ie care se clãde[te din diferite piese. S. Freud spune: "Speran]a cã tot ce este nevrotic poate fi vindecat î[i are originea în desueta idee profanã cum cã nevroza este ceva complet de prisos, ceva ce nici nu are dreptul la existen]ã. În realitate, nevroza este o maladie gravã, constitu]ional fixatã, care se limiteazã rar la câteva episoade [i de cele mai multe ori se men]ine în lungi faze, dacã nu toatã via]a". Iatã clasificarea nevrozelor dupã S. Freud: 1915: Nevroze actuale [i Psihonevroze (de transfer [i narcisice) 1924: Nevroze actuale, Nevroze, Nevroze narcisice, Psihoze; Actualmente:Afec]iuni psihosomatice, nevroze, Psihoze (PMD, schizofrenie, paranoia). 1. Nevrozele actuale: neurastenia [i nevroza anxioasã 2. Nevroze de transfer (psihonevroze): nevroza obsesivã, isteria de conversie, fobia. 3. Afec]iuni narcisice: melancolia, schizofrenia. Psihanaliza, neuroendocrinologia [i eredobilogia dau o accep]iune unitarã a nevroticului: nevroticul este o variantã extremã de individ, care a rãmas fixat la o treaptã primitiv infantilã (deci insuficientã) a organizãrii instinctive, sau a regresat la ea (pervers polimorf). Nevrozele trebuiesc diferen]iate de tulburãrile calitative ale psihismului, de psihoze. Cea mai bunã diferen]iere a fost fãcutã de K. Jaspers: 1. Nevrozele sunt anomalii suflete[ti care vizeazã persoana într-un anumit domeniu, cum ar fi profesional, familial sau loisir. Psihozele lezeazã omul în întregime, global. 2. Esen]ialul nevrozei stã în situa]ie [i conflict. Nevroticul întrebuin]eazã mecanisme specifice, care modificã trãirile într-un sens care survine [i la normali (izolare sau disociere istericã, de exemplu). Psihoza are atât o etiologie endogenã, cât [i exogenã, circumstan]ialã. 3. Nevrozele cuprind douã mari domenii de psihopatologie: a) nevrozele de organ, când simptomatologia se fixeazã exclusiv pe un aparat sau sistem [i b) psihonevroza, când simptomatologia este cu precãdere psihicã (dismnezii, disprosexii, distimii, desistematizarea activitã]ii mentale, [.a.). Psihozele cuprind un domeniu mai redus, dar fiind incomprehensibile, structura lor psihopatologicã permite mai u[or stabilirea unei limite de demarca]ie între bolnav [i sãnãtos. Fenomenul nevrotic poate apãrea pasager [i la indivizi absolut normali. 4. Spre deosebire de Freud, nici fenomenul nevrotic, nici fenomenul psihotic nu pot fi considerate ca modificãri exclusiv cantitative sau calitative. Ele se deosebesc de normal din ambele puncte de vedere, însã în predominen]e diferite. Pentru S. Freud, diferen]ele dintre nevroze [i psihoze sunt urmãtoarele: 1. Nevroza ia na[tere în urma conflictului dintre Eu [i Sine. Psihoza ia na[tere din conflictul dintre Eu [i Lumea exterioarã. 2. Nevroticul pierde sim]ul realitã]ii numai par]ial. Nevroticul nu vrea sã [tie decât despre un decupaj (bucatã) a realitã]ii, exact cea la care se referã refularea sa personalã. Psihoticul neagã întreaga realitate, îi întoarce spatele [i construie[te o lume nouã (rumina]ie, delir). 3. Nevroticul ajunge în situa]ia sa paradoxalã de fricã ca nu cumva decupajul de lume pe care l-a refulat sã se reactiveze [i sã-l indispunã. Psihoticul refuzã realitatea din frica de a-[i pierde lumea proprie pe care a construit-o sau ca nu cumva aceatã lume sã se prãbu[eascã (delir de gelozie, de grandoare, melancolic, etc.) 4. Conflictul nevrotic poate fi developat [i solu]ionat printr-o îndelungatã curã psihanaliticã [i niciodatã spontan. La psihotic, refularea poate fi recunoscutã spontan de bolnav, ea apare la suprafa]ã fãrã nici un fel de rezisten]ã, dar aceasta nu echivaleazã cu sãnãtatea. 5. Limbajul nevrotic rãmâne intact (e comprehensibil), limbajul psihoticului se dezorganizeazã în mod obligatoriu (pânã la psitacism-salatã de cuvinte). 6. În discursul nevrotic precumpãnesc rela]iile obiectuale (decuplaj), în cel al psihoticului, rela]iile formal verbale (pur formale, comprimare, transformare prin similitudine sonorã). 7. Nevroticul î[i formeazã surogate de obiect prin asemãnarea realã dintre obiecte. Reprezentan]ii realitã]ii oricãrui obiect este pãstrat la nevrotic mai mult sau mai pu]in normal. Cuvântul, simbolizarea verbalã acoperã realitatea, la nevrotic. Dar la psihotic, surogatul obiectului (simbolizarea sa verbalã) nu se mai bazeazã pe nimic faptic, pe nimic real, ci numai pe asemãnarea verbalã, pe asonan]a verbalã. Cuvântul [i realitatea nu mai au nimic în comun, la psihotic Psihanaliza contemporanã dupã Andre Alexander, în cartea sa "Fizionomia clinicã a nevrozei", define[te nevroza prin douã accep]iuni: a) Prin simptomele nevrotice, care sunt: tulburãri de conduite, sentimente sau idei. Ele sunt manifestãri contra angoasei [i constituie fa]ã de conflictul intern un compromis în care subiectul vizeazã, în pozi]ia sa nevroticã, un profit (numit beneficiul secundar al nevrozei); b) Prin caracterul nevrotic al Eului. Acesta nu poate gãsi în identificarea cu propria persoanã (personaj) bune rela]ii cu al]ii [i un echilibru interior satisfãcãtor.

Nevroze actuale

Dupã S. Freud, neurastenia [i nevroza anxioasã apar]in a[a-numitei nevroze actuale. Aceasta reprezintã un tip de nevrozã pe care S. Freud o distinge de psihonevrozã. Accep]iunea sa constã: 1. în faptul cã originea nevrozei actuale nu va fi cãutatã în conflictele infantile, ci în prezent; 2. în faptul cã simptomle nu sunt o expresie simbolicã [i supradeterminatã, ci rezultã direct din absen]a sau inadecvarea satisfac]iei sexuale. Alãturi de neurastenie [i nevroza anxioasã, Freud a propus ulterior [i ipohondria. Termenul de nevrozã actualã a apãrut în 1898 [i subliniazã cã opozi]ia între nevrozele actuale [i psihonevroze este esen]ialã din punct de vedere etiologic [i patogenic. În ambele tipuri de suferin]ã, cauza este sexualã, dar primele pot fi cãutate în dezordinile vie]ii sexuale, iar ultimele în evenimentele importante ale vie]ii trecute. Termenul actual trebuie, deci, luat în primul rând în sensul unei actualitã]i în timp. Pe de altã parte, aceastã etiologie este mai mult somaticã [i mai pu]in psihicã. Sursa de excita]ie (pulsionalã), factorul declan[ant se aflã în domeniul somatic, în timp ce în isterie sau obsesie, ele se aflã în domeniul psihic (exclusiv). Acest factor declan[ator va fi: în nevroza anxioasã, absen]a descãrcãrii excita]iei sexuale [i în neurastenie, o rarefiere, u[urare, pierdere de chintesen]ã, prin satisfacere inadecvatã (prin masturbare, de exemplu). Mecanismele de formare a simptomelor vor fi somatice (de exemplu, transformarea directã a excita]iei în angoasã), [i nu simbolice. Termenul de actual vine sã conoteze absen]a media]iei care se gãse[te în formarea simptomelor psihonevrozelor. Din punct de vedere terapeutic, aceastã prezentare conduce la ideea cã nevroza actualã, în aparen]ã nu este relevantã pentru psihanalizã, pentru cã aici simptomele nu produc semnifica]ii care nu pot fi intern elucidate prin analizã. S. Freud men]ioneazã o idee excep]ionalã: "simptomele nevrozei actuale-anxietatea [i neurastenia-constituie modul ini]ial [i un stadiu precursor al simptomelor psihonevrotice de tip narcisic sau de transfer". Apoi, ideea cã psihonevrozele sunt declan[ate printr-o frustra]ie ajungându-se la o stazã libidinalã, are rolul de-a preciza [i pune în eviden]ã elementul actual. Deci, conceptul de nevrozã actualã tinde, în prezent, sã se înfã]i[eze în nosografie, ca valoare, în mãsura în care aceasta prezintã o condi]ie precipitantã a unor simptome care provin din conflicte mai vechi. Trebuie avut în vedere: 1. Distinc]ia între conflictele de origine infantilã care sunt reactualizate, [i conflictele care sunt determinate prin situa]ia actualã, se impune obligatoriu în practica psihanaliticã mai ales cã un conflict actual acut reprezintã un obstacol pentru cura psihanaliticã. 2. În psihonevroze (narcisice sau de transfer), alãturi de simptomele specifice existã un cortegiu de simptome de tipul nevrozei actuale freudiene: oboseli nejustificate, dureri vagi, modificãri neurovegetative, etc. Conflictul defensiv va împiedica realizarea dorin]elor incon[tiente [i, dupã cum se [tie, acest libido nesatisfãcut va fi [i la originea simptomelor nespecifice. Una dintre cele mai reprezentative forma ale nevrozei actuale este nevroza anxioasã, care are douã accep]iuni: a) Din punct de vedere simptomatic, este diferitã de neurastenie prin predominan]a expresivitã]ii angoasei: aten]ie (vigilen]ã) anxioasã cronicã, crize de angoasã sau de panicã sau echivalentele lor somatice (vertij, dispnee, sudora]ie); b) Din punct de vedere etiologic, trebuie diferen]iatã [i de isterie: nevroza anxioasã este o nevrozã actualã, caracterizatã prin acumularea unei excita]ii sexuale care se transformã direct în simptome, fãrã o media]ie psihicã. Simptomatologia de model fobic sau afectul de angoasã sau atac de panicã anxioasã, se aflã într-adevãr legatã de o reprezentare, dar aceasta nu este un substitut simbolic al unei reprezentãri refulate. S. Freud raporteazã nevrozei anxioase etiologii specifice în care sunt doi factori comuni: a) acumularea de tensiune sexualã; b) absen]a sau insuficien]a elaborãrii psihice a excita]iilor somatice pentru ca aceasta sã devinã libido [i sã intre în conexiuni cu grupe pretabile de reprezentãri sexuale. Când excita]ia sexualã nu este însã stãpânitã, atunci ea este direct derivatã pe un plan somatic sub formã de angoasã, împreunã cu simptomatologia aferentã. Freud vede condi]iile acestei insuficiente elaborãri psihice în dezvoltarea insuficientã (ca derulare stadialã) a sexualitã]ii psihice, fie printr-o tendin]ã de regresiune a acesteia, fie în degradarea sa, fie prin instalarea unui ecart, devenit habitual, între sexualitatea fizicã [i sexualitatea psihicã. Se men]ioneazã mecanismele care determinã diferitele forme etiologice ale nevrozei anxioase: angoasa virginelor, angoasa abstinen]ei sexuale, angoasa provocatã de coitus interuptus. Spre deosebire de isterie, unde are loc o conversie, în care o excita]ie psihicã împrumutã o cale falsã exclusiv cãtre somatic (proiec]ie), în angoasã avem o supratensionare fizicã care nu poate trece în psihic [i va fi remanentã în acest plan somatic. Aceste douã procese (conversia [i remanen]a) se combinã extrem de frecvent, determinând intercondi]ionãri, în special în cazul neurasteniei anxioase [i al isteriei de angoasã. Astfel, în neurastenie avem o nevrozã în care clinic predominã o angoasã masivã fãrã obiect net precizat [i în care rolul factorilor actuali este privilegiat, iar în isteria de angoasã sau în nevroza fobicã avem angoasã, dar ea este fixatã pe un obiect substitutiv.

Nevrozele de transfer

Are douã accep]iuni: 1. În sens nosografic, reprezentând categorii de nevroze (isteria de angoasã, isteria de conversie, nevroza obsesivã), pe care S.Freud le deosebe[te de nevrozele narcisice înãuntrul grupei a[a-numitelor psihonevroze. Fa]ã de nevrozele narcisice, ele se caracterizeazã prin faptul cã libidoul este întotdeauna deplasat pe un obiect real sau imaginar, în loc de-a fi re]intit de la acestea pe Eu. Rezultã cã aceste sunt mai accesibile tratamentului psihanalitic, pentru cã ele se preteazã tratamentului situa]iei de transfer, în sensul 2, urmãtor 2. În sensul teoriei curei psihanalitice, reprezintã (regresie) o nevrozã artificialã în care tind sã se organizeze manifestãrile de transfer [i contratransfer. Acestea se constituie în jurul rela]iei subiectului cu analistul, fiind un fel de reeditare a nevrozei clinice. Elucidarea sa va duce la decoperirea cauzei infantile. Termenul de nevrozã de transfer (1) a fost introdus de C.G. Jung pentru a desemna situa]ia în care libidoul este introvertit sau, dupã K. Abraham, investit pe Eu. Dupã S. Freud, nevroza de transfer reprezintã reducerea capacitã]ii pacien]ilor de a transfera libidoul pe obiect. Este necesarã distinc]ia lor de psihonevrozele majore narcisice, în care nu putem vorbi pur [i simplu de absen]a totalã a transferului, ci de perturbarea unui anumit mod de transfer, care poate fi foarte intens la psihotici (2). S. Freud a introdus no]iunea de transfer în cartea sa "Rememorare, repeti]ie, perlabora]ie", în sensul (2), în raport cu ideea cã pacientul repetã, în cadrul transferului conflictele infantile. Înseamnã cã diferen]a între reac]ia de transfer [i nevroza de transfer propriu-zisã se în]elege astfel: în nevroza de transfer toate comportamenetele patologice ale pacientului vin sã se recentreze pe rela]ia cu analistul. Se poate spune cã nevroza de transfer coordoneazã reac]iile de transfer, la început difuze (transfer flotant, dupã Glover) [i totodatã permite ansamblelor de simptome [i conduite patologice sã aibã o nouã func]ie în raport cu situa]ia analiticã. Medicul, spre deosebire de psiholog, nu poate valorifica terapeutic acest fenomen, pentru cã medicul va limita cât mai mult domeniul nevrozei de transfer, va impulsiona cât mai mult con]inuturile psihice în afara rememorãrii [i va descuraja cât mai mult repeti]iile. Psihanalistul va încerca sã lase pacientul sã retrãiascã un anumit fragment din via]a sa uitatã, dar îl va ajuta conferindu-i capacitatea de-a o suporta, de-a o solu]iona, favorizând o rezolvare nouã a problemelor dintr-un trecut uitat. Nevrozele narcisice reprezintã o terminologie psihanaliticã pentru a desemna o maladie mentalã caracterizatã prin retragerea, replierea libidinalã pe sine. Ele se opun, deci, nevrozei de transfer. Din punct de vedere nosografic, grupa nevrozelor narcisice cuprinde ansamblul psihozelor func]ionale în care simptomele nu sunt efecte ale unor leziuni somatice.

Sursa Psihanaliza Clinica - Autor Vasile Perciun