Ostrogoţi
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ostrogoţii sunt ramura răsăriteană a goţilor. Învinşi de huni şi obligaţi să-i urmeze în expediţiile lor, ostrogoţii se găseau, după moartea lui Attila, în Panonia. Sub conducerea lui Theodoric, în 489, ostrogoţii sunt trimişi de împăratul Zenon în Occident, acolo unde în 476 Odoacru îl depusese pe ultimul împărat, Romulus Augustulus. Theodoric şi armata sa reuşesc să-l învingă pe Odoacru şi în 493 ostrogoţii devin stăpânii Italiei. Din Ravenna, Theodoric guvernează peste goţi şi romani. După moartea sa, în 526, succesorii nu mai reuşesc să asigure echilibrul statului, iar tulburările interne furnizează pretextul intervenţiei lui Iustinian. Armata bizantină luptă împotriva goţilor din Italia din 534 până în 555, reuşind să desfiinţeze statul ostrogot, dar epuizând şi toate resursele peninsulei, care în curând va fi cucerită de longobarzi.
