Principii în dreptul comerţului internaţional
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Noţiune
Activitatea economică desfăşurată în cadrul comerţului internaţional este călăuzită de următoarele principii fundamentale:
- principiul libertăţii comerţului
- principiul protecţiei concurenţei loiale
- principiul libertăţii convenţiilor
[modifică] Principiul libertăţii comerţului
Libertatea comerţului este o cerinţă fundamentală în vederea participării neîngrădite la schimburile internaţionale de mărfuri şi servicii. Libertatea comerţului facilitează existenţa economiei de piaţă. Expresia practică a acestui principiu este reprezentată de posibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a exercita activataţi de comerţ internaţional. Pentru exercitarea comerţului se cere ca persoanele să aibă calitatea de comerciant iar obiectul de activitate să prevadă efectuarea de acte de comerţ internaţional. Acest principiu acţionează în materia investiţiilor străine şi a licenţelor de export-import. Libertatea comerţului nu exclude controlul statului, care intervine prin intermediul impunerii de taxe, impozite şi licenţe de export-import.
[modifică] Principiul concurenţei loiale
Acest principiu activează asupra comercianţilor care exercită o activitate asemănătoare. Concurenţa este o confruntare între comercianţii care acţionează pe acelaşi segment de piaţă şi oferă consumatorilor produse similare în scopul obţinerii de profit. În funcţie de mijloacele de atragere a consumatorilor sau de alţi indicatori concurenţa poate fi loială sau neloială.
Concurenţa loială se manifestă în limita uzanţelor comerciale oneste. Concurenţa loială îndeplineşte următoarele funcţii:
- funcţia de garanţie a economiei de piaţă
- funcţia de facilitare a liberei circulaţii
- funcţia de stimulare a iniţiativei participanţilor la activitatea de comerţ internaţional
Concurenţa loială are un rol determinant în stabilirea preţurilor mărfurilor în funcţie de cerere şi ofertă. Restricţiile impuse concurenţei urmăresc suprimarea practicilor monopoliste, impiedicând folosirea abuzivă a puterii economice.
[modifică] Principiul libertăţii convenţiilor
Puterea de decizie a părţilor în contractele comerciale internaţionale se exprimă prin intermediul contractelor, iar voinţa juridică a părţilor este configurată de principiul libertăţii convenţiilor. O parte îşi asumă o obligaţie contractuală prin manifestarea propriei voinţe numai în măsura în care acceptă şi doreşte acest lucru. În dreptul român principiul libertăţii convenţiilor este consacrat de art. 969 din Codul Civil, potrivit căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi.
Părţile sunt libere să încheie potrivit propriei manifestări de voinţă, orice fel de contracte de comerţ internaţional, să aleagă partenerul contractual, să negocieze condiţiile de contractare, să determine clauzele contractului, să modifice sau să stingă obligaţiile contractuale.
[modifică] Bibliografie
Ioan Macovei, Dreptul Comerţului Internaţional, Editura C.H. Beck, Bucureşti 2006
