René Magritte
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
René-François-Ghislain Magritte (*21 noiembrie 1898, Lessines/Hainaut, Belgia - †15 august 1967, Bruxelles) a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului în pictură. Încă din tinereţe, Magritte îşi pune imaginaţia sa neobişnuită în slujba picturii, care îi permite să-şi transforme visele şi viziunile în tablouri. Pictura lui Magritte, reflectare a gândirii sale misterioase, se bazează pe întâlnirea minunată şi neaşteptată dintre irealitate şi cotidian. În felul acesta el seamănă cu De Chirico şi cu artiştii dadaişti, cu care împărtăşeşte acelaşi caracter remarcabil şi ironia. Între anii 1920-1967 pictează aproximativ o mie de tablouri, care vor constitui o sursă de inspiraţie pentru generaţiile viitoare de pictori.
René Magritte primeşte primele lecţii de desen în Châtelet la vârsta de 12 de ani. Liniştea tinereţii îi este în mod dramatic întreruptă în noaptea de 24 februarie 1912: mama sa se sinucide aruncându-se într-un râu. Magritte soseşte la Bruxelles în anul 1915 şi se înscrie la Academia Regală de Arte Frumoase, pe care o va frecventa cu intermitenţe vreme de doi ani. În 1918 ies la iveală primele sale lucrări, un afiş de reclamă şi câteva desene în revista "Au volant" ("La volan"). Îşi câştigă existenţa muncind la o fabrică de tapete, dar nu încetează să picteze. Pe 28 iunie 1922 se căsătoreşte cu Georgette Berger, care îi va sta alături până la sfârşitul vieţii.
De la începutul anilor douăzeci, pictorul începe să întâlnească personalităţi marcante ale avangardei artistice, care în scurtă vreme va forma suprarealismul belgian. Printre aceştia se numără Paul Nougé, care la Bruxelles joacă rolul lui André Breton în mişcarea suprarelistă. Magritte se află la început sub puternica influenţă a cubismului şi dadaismului, publică aforisme în revista "391", fondată de Francis Picabia. Pe la sfîrşitul anului 1925, pictează primele sale tablouri suprareliste. Prima expoziţie individuală a lui Magritte are loc în anul 1927 la galeria "Le Centaure" din Bruxelles. În septembrie 1927 pleacă în Franţa şi se stabileşte la Perreux-sur-Marne lângă Paris. Stabileşte contacte cu câţiva artişti plastici, printre care Hans Arp, Joan Miró, Salvador Dalí şi cu poeţii Paul Eluard şi André Breton şi se încadrează în grupul suprarealist parizian. Din această perioadă datează compoziţia "Îndrăgostiţii" (în mai multe versiuni). Vălurile care ascund chipurile personajelor sugerează universalitatea iubirii şi aduc totodată în discuţie tema dualităţii şi a reflectării existenţei. În 1929 operele sale sunt prezentate la o expoziţie colectivă organizată la Paris, colaborează la revista "La Révolution surréaliste" cu un articol "Les mots et les images" ("Cuvintele şi imaginile") pe marginea relaţiilor dintre cuvinte şi proiecţia lor imagistică în realitate.
În anul 1930, Magritte se întoarce în Belgia; în următorii 24 de ani va locui în Bruxelles, creează din ce în ce mai mult, se înmulţesc expoziţiile şi apariţiile sale editoriale. Începând din anul 1932 reînnoieşte legăturile cu prietenii săi din Paris, în anul 1933 ia parte la expoziţia suprarealiştilor organizată la galeria pariziană "Kolle", ca reprezentant oficial şi activ al grupului de suprarealişti belgieni.
.
Magritte dobândeşte renume internaţional. Participă la importanta expoziţie "Le Nu dans l'art vivant" ("Nudul în arta vie", 1934), organizată la Bruxelles, execută compoziţia "Violul" pentru coperta cărţii lui André Breton "Qu'est-ce que c'est le surréalisme?" ("Ce este suprarealismul?"). În anii următori organizează o expoziţie individuală la New York (1936) şi participă la prima "Expoziţie Internaţională a Suprarealismului" la Londra (1937).
Din anul 1940 participă în mod activ cu articole în paginile revistei "L'Invention collective", în care pictorii şi scriitorii belgieni se străduiesc să pună capăt tăcerii artiştilor din ţările afectate de război. Ei se pronunţă în mod deschis în favoarea "revoluţiei proletare". Magritte, de altfel, va adera la partidul comunist belgian în anul 1945, dar se va retrage câteva luni mai târziu.
Sub influenţa atrocităţilor războiului, Magritte îşi schimbă stilul, pictând în manieră impresionistă sau expresionistă, fără a se bucura de prea mult succes, revine însă la suprarealism şi, în 1948, organizează prima lui expoziţie individuală la Paris, la "Galerie du Faubourg".
La începutul anilor cincizeci, mai multe instituţii şi-l dispută pe Magritte în vederea efectuării unor lucrări de decoraţiuni interioare, astfel execută printre altele plafonul de la "Théâtre Royal" din Bruxelles şi opt compoziţii pentru salonul cazinoului din Knokke-Heist, pe litoralul belgian al Mării Nordului, iar mai târziu va realiza şi câteva picturi murale pentru "Palais des Beaux-Arts" din Charleroi şi pentru clădirea congresului din Bruxelles. Artistul pictează adeseori mai multe versiuni ale aceleiaşi idei, cum ar fi compoziţia "Bărbat cu melon", ascunderea chipului personajului reprezentat fiind la el ceva obişnuit, probabil el însuşi se ascunde în spatele acestui individ anonim. Bărbatul cu melon, static şi imobil, pare să fie lipsit de viaţă.
În 1965, Magritte pleacă la New York cu ocazia retrospectivei operei sale organizată de "Museum of Modern Art". Sănătatea lui este deja şubredă când, în anul 1967, pleacă la Verona în Italia, unde se lucrează în atelierul de mulaje la definitivarea unor opere sculpturale. Reuşeşte să facă unele retuşuri şi să semneze matriţa de ceară, dar nu va mai apuca să-şi vadă lucrările terminate. Moare la 15 august 1967 la Bruxelles, în urma unui cancer de pancreas.
