Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun este guvernul Bisericii Catolice. În fruntea Secretariatului de Stat al Sfântul Scaun se află Cardinalul Secretar de Stat, care coordonează activităţile politice şi diplomatice ale Sfântului Scaun şi ale Cetăţii Vaticanului.
Cuprins |
[modifică] Secretariatul de Stat al Sfântului Scaun
Secretariatul de Stat este dicasteriul Curiei romane care colaborează cel mai apropiat cu Papa în călăuzirea şi guvernarea Bisericii universale, fie coordonând diferitele oficii ale Sfântului Scaun, fie îngrijindu-se de raporturile cu alte state sau organisme internaţionale.
[modifică] Structura
Secretariatul de Stat este prezidat de Cardinalul Secretar de Stat, exponentul suprem al activităţii politice şi diplomatice a Sfântului Scaun. Acesta se articulează în două secţiuni:
- Secţiunea pentru Afacerile Generale;
- Secţiunea pentru Relaţiile cu celelalte state.
[modifică] Secţiunea pentru Afacerile Generale
Este un fel de minister pentru afacerile interne, se ocupă de reglementarea şi coordonarea tuturor oficiilor Sfântului Scaun: păstrează Sigiliul papal (ştampila cu care sunt autentificate cele mai importante acte ale papii) şi Inelul Pescarului (cu care sunt sigilate celelalte documente pontificale), veghează asupra organelor de informare a Sfântului Scaun (Purtătorul de cuvânt, Observatorul Roman, Radio Vatican şi Centrul Televisiv Vatican) publică Acta Apostolicae Sedis (buletinul oficial al Sfântului Scaun). Este pus sub direcţiunea „Substitutului pentru Afaceri Generale” (de obicei, un Arhiepiscop titular (în prezent monseniorul Leonardo Sandri), ajutat de „Assesorul pentru Afacerile Generale (un prelat).
[modifică] Secţiunea pentru Relaţiile cu celelalte State
Această secţiune este echivalentă unui minister de afaceri esterne; are în grijă – îndeosebi prin Nunţiatura Apostolică –, raporturile diplomatice ale Sfântului Scaun cu celelalte state şi cu organismele internaţionale; tot acestei secţiuni îi revine şi datoria de a stipula acorduri aşa cum sunt concordatele. Este pus sub direcţiunea „Secretarului pentru Raporturile cu celelalte State” (de obicei, un arhiepiscop titular: până pe 15 septembrie 2006 acesta a fost monseniorul Giovanni Lajolo, după această dată mons. Dominique Mamberti), ajutat de „Sub-Secretarul pentru Raporturile cu celelalte State” (un prelat) şi asistat de o comisie de Cardinali şi de episcopi.
La 1 decembrie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea l-a numit Secretar de Stat pe arhiepiscopul Angelo Sodano (care fusese deja Nunţiu Apostolic şi până în acel moment „Secretar pentru Raporturile cu celelalte State”, creat apoi cardinal – pe 28 iunie 1991 – Sodano a fost confirmat în rolul său „donec aliter provideatur” (până la alte prevederi) şi de Papa Benedict al XVI-lea.
În vara lui 2006 Papa Benedict al XVI-lea l-a numit Secretar de Stat pe arhiepiscopul de Genova, cardinalul Tarcisio Bertone, care era deja Secretar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, călăuzită pe atunci de card. Joseph Ratzinger.
[modifică] Istoria
după Conciliul din Constanţa (1418), care a pus capăt marii Schisme a Occidentului, papa a luat tot mai mult dubla înfăţişare de Cap al Bisericii Universale şi monarh absolut al statului Bisericii: pentru problemela afacerilor politice ale Curiei romane, Martin al V-lea Colonna, a instituit Camera secretă; în 1487, sub pontificatul lui Inocenţiu al VIII-lea Aldobarandi, funcţiile acestei „Camere” au trecut la „Secretariatul Apostolic”: o comisie compusă din 24 de Cardinali Secretari Apostolici şi prezidată de un Cardinal „Secretarius domesticus”, căruia Papa Leon al X-lea i-a dat alături un expert în problemele politice (aşa numitul „Secretarius Intimus”, care nu era întotdeauna un prelat, dar care în cele din urmă a ajuns, practic, să asume direcţia operativă a afacerilor de Stat.
Odată cu afirmarea nepotismului, funcţiile Secretariatului Apostolic au trecut la „Cardinalul Nepot”, o rudă a papei, întotdeauna însă asistat de „Secretarius Intimus”, care era însărcinat şi cu formarea şi educarea Cardinalului Nepot. Sub pontificatul lui Paul al V-lea Borghese, titlul „Secretarius Intimus” este schimbat în Secretar de Stat (bine-nţeles, însoţindu-l mereu pe Cardinalul Nepot) şi, de la Inocenţiu al XI-lea Odescalchi, această însărcinare putea fi atribuită numai unui cardinal. Secretarul de Stat a devenit de sine stătător şi cu puterea pe acre o are şi azi abia în 23 iunie 1692, când Papa Inocenţiu al XII-lea, cu bula „Romanum decet pontificem” (Se cuvine, este de competenţa pontifului roman) a pus capăt definitiv nepotismului.
În 1833 Papa Grigore al XVI-lea a propus Secretariatului de Stat două Secţiuni:
- a) pentru afacerile interne;
- b) pentru afacerile externe,
dar în 1846, Papa Pius al IX-lea a reunit cele două funcţiuni într-o singură persoană, lăsând totuşi oficiu împărţit în două secţiuni.
Odată cu sfârşitul Statului Pontifical (1870), Secretariatul de Stat (deopotrivă cu întreaga Curie romană) a fost profund schimbat de Papa Pius al X-lea prin Constituţia Apostolică „Sapienti Consilio” din 29 iunie 1908).
După Conciliul Vatican II a fost din nou reînnoit de Papa Paul al VI-lea prin Constituţia Apostolică „Regimini Ecclesiae Universae” (15 august 1967). În sfârşit, Papa Ioan Paul al II-lea i-a conferit fizionomia actuală prin Constituţia Apostolică Pastor Bonus din 28 iunie 1988).
[modifică] Vezi şi
- Cardinal Secretar de Stat
- Curia romană
- Sfântul Scaun
