Semivocală
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Semivocalele (numite şi semiconsoane) sunt sunete care au atât proprietăţi de vocale cât şi de consoane. Din punct de vedere articulator şi auditiv semivocalele se apropie de vocale, în general vocale închise. Din punct de vedere fonemic (în cadrul cuvintelor) semivocalele joacă rol de consoane şi spre deosebire de vocalele propriu-zise nu pot forma silabe.
Semivocalele formează împreună cu vocalele diftongi şi triftongi, unele limbi precum româna şi engleza având numeroase asemenea structuri vocalice.
[modifică] Exemple în limba română
În limba română există patru vocale care în cadrul diftongilor şi triftongilor devin semivocale: [i], [u], [e], [o]. Pentru primele două, care apar adesea şi în alte limbi, există simbolurile AFI [j] respectiv [w]. Pentru celelalte două acest articol foloseşte ad-hoc simbolurile [ě] şi [ǒ] prin aplicarea accentului circumflex inversat, care pentru uniformitate a fost extins şi la [ǐ] şi [ǔ].
Exemple:
- Cu semivocala la începutul diftongului (diftongi ascendenţi):
- [ě]: deal, George, pe-un
- [ǐ]: iarnă, fier, ciorbă, iubi
- [ǒ]: oase
- [ǔ]: ziua, două, plouând
- Cu semivocala la sfârşitul diftongului (diftongi descendenţi):
- [ǐ]: rai, lei, mii, cui, odăi, mîine
- [ǔ]: stau, greu, bou, rău, râu
- Două semivocale consecutive în triftongi:
- [ěǒ]: pleoape, leoarcă
- [ǐǒ]: cleioase, cioară
[modifică] Semivocale în alte limbi
În afară de semivocalele din limba română, alte limbi folosesc şi următoarele semivocale:
