Septuaginta
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Septuaginta este versiunea în limba greacă a primelor cinci cărţi ale Bibliei ebraice, respectiv a Pentateuhului. Ulterior, denumirea s-a extins asupra tuturor cărţilor Vechiului Testament.
Legenda, transmisă nouă de Scrisoarea lui Aristeas şi de Philon din Alexandria spune că traducerea respectivă a fost opera comună a şaptezeci (sau, după o altă variantă, a şaptezeci şi doi) de înţelepţi evrei, aleşi câte şase din fiecare trib şi că ea s-a realizat la Alexandria, în secolul al III-lea a. Chr., sub domnia lui Ptolemeu al II-lea (285-247). Scopul traducerii nu se cunoaşte cu precizie (probabil pentru a suplini uitarea limbii ebraice de către evreii din diaspora).
Conform altei ipoteze, Ptolemeu însuşi s-ar afla la originea iniţiativei, din dorinţa de a cunoaşte codul de legi al unei comunităţi importante din Egipt, cum era comunitatea evreiască.
Până la începutul erei creştine, evreii folosesc Septuaginta fără urmă de suspiciune. Respingerea ei categorică se manifestă o dată cu apariţia creştinismului. În secolul I p. Chr., rabinii stabilesc canonul Bibliei ebraice, sensibil diferit de versiunea oferită de Septuaginta (celebrul "conciliu" de la Iamnia). Duşmănia dintre cele două religii— iudaică şi creştină — are drept consecinţă înmulţirea traducerilor cât mai aproape de originalul iudaic, ca replici intenţionate la versiunea Septuagintei.
Prima traducere în limba română a Septuagintei s-a făcut în anul 1688, la îndemnul şi pe cheltuiala domnitorului Şerban Cantacuzino. Biblia s-a mai numit şi Biblia lui Şerban sau Biblia de la Bucureşti. În anul 2004 a început publicarea în şase volume a celei de-a doua traduceri în limba română a Septuagintei.
