Siger din Brabant

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Siger din Brabant (Sigerus, Sighier, Sigieri, Sygerius). A trăit între 1240 şi 1280, fiind reprezentantul cel mai important al şcolii filosofice avveroiste de limbă latină din secolul al XIII-lea, în Paris. Siger a fost un aristotelician tradiţional în sensul pe care îl avea termenul atunci, adică încerca să respecte şi să resupereze integral tradiţia aristotelică provenită din mediul arab, singura sursă autentică şi inedită de texte şi comentarii aristotelice accesibile în vremea respectivă. Astfel, Siger este susţinătorul averroismului în mediul universitar de limbă latină.

[modifică] Viaţa

Se cunosc destul de puţine lucruri despre viaţa lui Siger din Brabant, fiind oricum un subiect disputat. În 1266 devine profesor la Facultatea de Arte Liberale de la Universitatea din Paris, într-o perioadă în care mediul academic era scindat de mai multe scandaluri.

În 1271 a fost implicat într-un scandal între cele patru "naţiuni", rămânând în relaţii proaste cu majoritatea profesorilor. A fost nevoie de intervenţia legatului papal şi ulterior de cea a Papei pentru aplanarea conflictului. Siger s-a retras la Liège.

În 1277 a avut loc o condamnare a aristotelismului, de către Episcopul Parisului, printr-un act ce cuprindea 219 teze considerate eretice. Actul conţinea şi trimiteri la adresa lui Siger din Brabant şi Boethius din Dacia. Siger a fost convocat să răspundă în faţa unor acuze de erezie.

Ulterior, Siger şi Boethius din Dacia au plecat în Italia, unde au murit în condiţii mizere.

[modifică] Doctrina

Siger preia într-un mod ortodox principiile filosofiei averroiste, singurele care puteau asigura accesul la interpretările arabe asupra filosofiei lui Aristotel. Datorită acestui lucru, devine adversarul deschis al lui Albert cel Mare şi Toma din Aquino. Lucrarea sa principală, De anima intellectiva, a fost cauza tratatului tomist despre unitatea intelectului (De unitate intellectus contra Averroistas).

Dominicanii parizieni nu puteau fi de acord cu preluarea acestei tradiţii aristotelice în integralitatea sa, încercând uneori să arate chiar că Siger şi avveroiştii latini înţeleg greşit inclusiv comentariile arabe. Pericolul preluării integrale şi ad litteram a acestei tradiţii era acela că, împreună cu comentariile la textele lui Aristotel, gândirea creştină ar fi trebuit să ţină cont de toate principiile filosofiei averroiste, inclusiv monismul universal, conform căruia Siger susţinea că există un singur intelect universal comun pentru toţi oamenii, separat de materie şi că acesta este numai temporar unit cu fiecare minte individuală în vederea realizării procesului Universal al gândirii.

Altfel spus, intelectul universal este substanţial unul şi numai virtual unit cu intelectul individual. De fapt, intelectul individual este un intelect posibil care nu înţelege imaginile sensibile ale lucrurilor printr-un act propriu. Cel ce înţelege imaginile este de fapt intelectul universal. Multiplicarea intelectului este imposibilă, ceea ce aparţine individului fiind numai imaginaţia.

„Intelectul intră cu noi în legătură în act graţie faptului că intră în legătură în act cu conceptele imaginate, deoarece era în potenţă faţă de acestea. Şi din acest motiv, deoarece conceptele imaginate în acest fel sunt numărate potrivit cu numărarea oamenilor, intelectul este numărat în noi prin conceptele imaginate” . (Siger din Brabant, "Cercetări asupra cărţii a III-a din Despre suflet", quaestio 9.)

Omul este muritor dar specia este eternă, ceea ce înseamnă că problema vieţii de apoi este falsă, nemurirea nu este personală. Lumea este produsă de către o serie de cauze intermediare stricte, ceea ce înseamnă că nu există un exerciţiu al providenţei cu privire la lucrurile pământeşti.

Ceea ce se întâmplă pe pământ este rezultatul unei serii de cauze intermediare necesare, coeterne lui Dumnezeu. Totul este guvernat de un determinism cosmic şi fizic. Fenomenele cereşti şi conjuncţiile planetelor controlează succesiunea evenimentelor sublunare deci şi destinul fiecărui individ.

În consecinţă, omul nu este un agent liber. Există chiar o reversibilitate eternă a civilizaţiilor şi religiilor, guvernată de reversibilitatea ciclurilor stelare. Pentru a-şi întări doctrina şi mai ales pentru a se justifica din punct de vedere religios apelează la celebra teorie a dublului adevăr: ceea ce este adevărat în filosofie poate fi fals din punct de vedere religios, şi invers.

[modifică] Opera

După 1266, Siger a scris mai multe tratate, şase fiind cu siguranţă autentice.

De anima intellectiva (1270)
Quaestiones logicales
Quaestiones naturales
De aeternitate mundi
Quaestio utrum haec sit vera
Homo est animal nullo homine existente
Impossibilia

Textele au fost editate de către P. Mandonnet în 1899.

[modifică] Ediţie în limba română

Siger din Brabant, „Cercetări asupra cărţii a III-a din Despre suflet”, quaestio 9, în volumul: Aristotel, Alexandru din Afrodisia, Plotin, Themistius, Averroes, Albert cel Mare, Sf. Toma din Aquino, Siger din Brabant, Despre unitatea intelectului. Fragmente sau tratate, traducere, tabel cronologic, note şi postfaţă de Alexander Baumgarten, Editura Iri, Bucureşti, 2002