Stroe S. Belloescu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Stroe S. Belloescu (n., 20 martie 1838, la Câmpina - d., 20 octombrie 1912), profesor şi intelectual român, filatrop. Părinţii săi erau originari din Săcelele Braşovului. A urmat cursurile şcolii primare la Câmpina, pe cele secundare la Bucureşti, iar studiile superioare în Belgia, obţinând în 1863 diploma de inginer. Nu va profesa aceasta meserie, ci va intra în învaţământ, fiind numit pentru început, în 1864, profesor de matematică şi director la Gimnaziul real din Brăila, de unde, în 1866, se transferă la Liceul „Gh. Roşca Codreanu” din Bârlad, unde a funcţionat până în 1898, când a ieşit la pensie. A fost un profesor model, conştient de înalta sa chemare. Scupulozitatea, zelul şi dragostea cu care-şi îndeplinea îndatoririle de dascăl le-au cunoscut cel mai bine foştii lui elevi şi colegi. „Pentru Belloescu profesorul nu era un post de odihnă, ci un prilej de muncă încordată şi de înălţare sufletească pentru el şi elevii lui… Belloescu era scurt de statură, gros şi rotund, cu părul alb, mustăţi stufoase, bărbuţă mică şi tăiată în jurul bărbiei, privirea blândă, dar cercetătoare. Iarna îmbrăcat în permanenţă în haine de şiac, cu o panglică neagră, lată de un deget, drept cravată, făcută fundă în jurul gâtului, cu o căciulă ţuguiată, brumărie, trasă pe urechi, cu ţurţuri la mustăţi şi la barbă, Stroe Belloescu îşi făcea apariţia în curtea liceului, fix la opt, după ce singur îşi făcuse târguiala zilei din piaţă. Vara, purta haine albe de dril, o pălărie cât roata carului din paie, împletită de cele de mai multe ori de mâna vreunui elev care pentru acest meşteşug primea câte 15 bani si rândul de cărţi la început de an gratuit. Serios şi impunător în ocazii solemne, era vesel, glumeţ şi de spirit când împrejurările impuneau. În societate, la petreceri, la baluri, chiar cu toată vârsta înaintată, se prindea în joc ca un tânăr. De la Belloescu toţi absolvenţii au reţinut că trebuie să fie stăpâni pe ei şi să se laude cu ştiinţa , nu cu notele din atestat. Atestatul cu notele stau în ladă, iar ştiinţa stă în creier, şi, dacă ar lipsi de aici, nu se poate înlocui cu notele din atestat”. ( prof. I. I. Răianu, Cuvântare la comemorarea lui Stroe Belloescu, în „ Liga Culturală”, Buletinul secţiei Bârlad, an III, nr. 3-4, 1912, p. 13 ) A alcătuit pentru elevi manuale de matematică. Cursul de aritmetică apărut în 1872 a fost scos în cinci ediţii, fiind bine apreciat în ţară de către toţi colegii, după care s-a studiat timp de 20 de ani. Meritele sale didactice i-au fost apreciate de către autoritatea şcolară superioară, care i-a conferit „Răsplata muncii clasa I pentru învăţământ”. Observând că toată mizeria, viciile şi necazurile sărăcimii de la oraşe şi sate provine parte din neştiinţa de carte, parte din lipsa sentimentului religios, s-a gândit ca cel mai bun lucru ce se poate face pentru oamenii săraci este de „a-i învăţa carte spre a-i lumina şi a le întări sentimentul religios pentru moralizarea lor”. De aici a rezultat acea pornire entuziastă de a face şcoli, biserici, aşezăminte de cultură şi a lucra din răsputeri pentru întărirea şi înălţarea acestor instituţii. În anul 1892, a construit în satul Griviţa, fostul judeţul Tutova, o şcoală încăpătoare, pe frontispiciul căreia au fost săpate cuvintele : „Ridicat-am această şcoală pentru luminarea ţăranului român. Stroe S. Belloescu” Construieşte apoi, alte două şcoli, în satul Pleşa în 1907 şi Palerma în 1912, ambele în judeţul Tutova. În 1904, în comuna Griviţa, a construit o biserică, pe a cărei catapeteasmă a pus motive româneşti, semn viu al sufletului său. Fiu de ţăran, animat de acelaşi spirit de dreptate faţă de clasa ţărănească, a ridicat la 17 octombrie 1904, în comuna Griviţa, acolo unde construise şcoala şi biserica, un monument sculptural în bronz închinat domnitorului Alexandru I. Cuza (primul din ţară ), având pe părţile laterale ale soclului basoreliefurile lui Mihail Kogălniceanu şi Costache Negri, doi conservatori apropiaţi ai domnitorului. Puternicul sentiment patriotic îl face pe Stroe Belloescu să ridice în anul 1909 în Bârlad aşezământul cultural CASA NAŢIONALĂ, în care funcţionează în prezent Biblioteca municipală. Imobilul era înzestrat cu o bibliotecă bogată, cu să de expoziţii pentru artiştii locali, cu săli de conferinţe şi festivaluri artistice şi literare şi a fost sediu pentru Liga Culturală din Bârlad, al cărei preşedinte a fost Belloescu până la sfârşitul vieţii sale. Acţiunile filantropice ale lui Belloescu s-au manifestat nu numai prin ridicare de edificii, ci şi faţă de cei ce învăţau în ele. Sume importante de bani a lăsat prin testament pentru întreţinerea şcolilor construite de el, elevilor şi studenţilor săraci nu numai din localitate, ci şi de dincolo de Carpaţi. Patriot înflăcărat, militant pentru unitatea neamului românesc, Belloescu a donat sume importante societăţii ASTRA cu filiale în întreaga Transilvanie, Societăţii Culturale a Românilor din Bucovina, Spitalului din Bârlad, Episcopiei din Huşi şi Cluj. Pentru înfăptuirea acestor acte a făcut economii până la sacrificiu încât colegii ajunseseră să se întrebe dacă dărnicia lui trebuie privită ca o calitate sau ca un defect. Belloescu a trăit în acelaşi timp cu fruntaşii unei generaţii entuziaste care au realizat marile acte istorice din epoca modernă : 1848, 1859, 1877, 1907. În Războiul de Independenţă de la 1877 a fost comandant de batalion, iar pentru serviciile aduse pe front a fost răsplătit cu medalia „Apărătorii Independenţei” Purtându-i un respect deosebit, concetăţenii l-au onorat cu încrederea de a-i reprezenta deseori în comitete şi societăţi şi chiar în Parlamentul Ţării în calitate de senator. Pentru serviciile cetăţeneşti a primit „Coroana României” în gradul de „Mare Cruce” , una din cele mai mari distincţii ale timpului . La 20 octombrie 1912, Stroe S. Belloescu a fost asasinat de către cei ce credeau că vor găsi bani în casa lui, necunoscând în ce constă marea lui bogăţie. Corpul neînsufleţit al regretatului Belloescu a fost depus la Casa Naţională. Acolo l-a vizitat tot Bârladul, de la bătrâni până la copii şi ţăranii din împrejurimi, cu învăţători şi toţi foştii lui elevi. Au fost prezente toate autorităţile Prefecturii, Primăriei, Tribunalului, Baroului, precum şi magistraţii, medicii, inginerii, toţi intelectualii oraşului şi lacrimile tuturor au fost un ultim omagiu adus ilustrului concetăţean. Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a depus o coroană de flori pe a cărei panglică albă de mătase : „Lui Stroe Belloescu – Răspânditorul de lumină şi dragoste de neam, sprijinitorul şcolarilor săraci şi ziditorul de şcoli.” Presa locală şi centrală a semnalat în multe articole dispariţia marelui şi intelectual român, ctitor de aşezăminte pentru luminarea fraţilor săi.