Tamiras
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Tamiras (în limba greacă Θάμυρις) este în mitologia greacă un vestit cântăreţ trac, fiul lui Philammon şi al nimfei Agriope. Tamiras s-a crezut un cântăreţ mai măiastru decât muzele şi s-a luat la întrecere cu ele. Acestea l-au învins însă, i-au luat vederea şi i-au sfărâmat lira. În felul acesta, muzele l-au lipsit şi de darul artei poetice, cu care zeii îl înzestraseră.
Sursele legendei sunt:
- Homer: Iliada, cântul al II-lea, versurile 594-600. Aici este pomenită întrecerea cântăreţului cu muzele şi pedeapsa lui.
- Pseudo-Euripide: Rhesus v. 915-925[1].
- Platon: Republica, 620a. Orfeu şi Tamiras sunt numiţi aici ca victime ale femeilor. Fiind misogin, Orfeu s-a reîncarnat în trupul unei lebede, pentru a nu fi zămislit de o femeie. Sufletul lui Tamiras şi-a ales o privighetoare. În Ion, 533b-533c, cântăreţul este enumerat printre cei mai celebri rapsozi.
- Diodorus Siculus: Istorii 3,67. Aici este menţionat Linus, care i-a instruit pe Heracles, Tamiras şi Orfeu în arta cântului.
- Plinius: Naturalis historia 7,207. După Plinius cel Bătrân, cântăreţul a inventat stilul doric în muzică şi a fost primul care a interpretat melodii la chitară fără acompaniament vocal.
- Plutarh (atribuit): eseul Despre muzică, 1132a-b. Aici se face aluzie la Titanomahia, un epos atribuit cântăreţului trac orb Tamiras.
- Pausanias: Descrierea Eladei (IV, 33, 3 ; IV, 33, 7 ; X, 28, 2; X, 30, 8-9).
- Zenobiu: Proverbe (IV, 27).
- Mythographus Vaticanus I, 197.
Nefericitul muritor a fost uneori, asemeni compatriotului său, mai celebrul erou Orfeu, considerat drept iniţiatorul pederastiei. Izvoarele mai târzii care se referă la acest rol sunt:
- Apolodor din Atena: Biblioteca 1, 3,3. Aici, cântăreţul este descris ca fiind deosebit de chipeş.
- Eustaţiu din Salonic: Scholium la Iliada, 298, 40.
Aceste surse menţionează cererea încrezutului Tamiras de a avea relaţii sexuale cu muzele (Apolodor), respectiv de a se căsători cu una dintre ele (Eustaţiu). Totuşi, cântăreţul a fost îndrăgostit de tânărul Hiacint, fiul muzei Clio şi iubitul lui Apollo, fiind după spusele lui Apolodor primul care a practicat amorul socratic.
[modifică] Note
- ↑ Despre problematica atribuirii piesei lui Euripide vezi: Fritz Graf: Eleusis und die orphische Dichtung Athens, Berlin, New York 1974, p. 28s. - Vladimir Iliescu: Zeitgeschichtliche Bezüge im Rhesos, în: Klio 58 (1976) - Philippe Borgeaud: Rhésos et Arganthoné, în: Philippe Borgeaud (îngrijitor de ediţie): Orphisme et Orphée - en l´honneur de Jean Rudhardt, Geneva 1991 (= Recherches et Rencontres. Publications de la Faculté des lettres de Genève 3), p. 51-59, p. 52, nota 4. Piesa este datată de Graf şi Iliescu în sec. IV î.Hr., de Borgeaud în schimb în legătură cu Alcesta (438 î.Hr.).
[modifică] Bibliografie
- Anca Balaci: Mic dicţionar mitologic greco-roman, Editura Ştiinţifică: Bucureşti 1966.
- Jan Bremmer: Orpheus: From Guru To Gay, în: Philippe Borgeaud (îngrijitor de ediţie): Orphisme et Orphée - en l´honneur de Jean Rudhardt, Geneva 1991 (= Recherches et Rencontres. Publications de la Faculté des lettres de Genève 3), p. 12-30.
