Valentin Bakfark

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Valentin Bakfark (în maghiară Bálint Bakfark) (n. 1507 sau, mai probabil, în 1527, Braşov - d. 15 august 1576, Padova) a fost un muzician renascentist. În diverse scrieri, numele său mai apare ortografiat şi Bachfarrt, Backvart sau Bekwark

Ca orfan, Valentin (Bálint ) Bakfark a fost adoptat de familia Greff, motiv pentru care uneori este menţionat cu numele de Barkfark-Greff.

Peter Kíraly a demonstrat în urma cercetărilor că familia Bakfark era de origine etnică germană. Atât tatăl, cât şi fratele său, poate şi nepotul său, cântau bine la lăută, iar Valentin a arătat de tânăr că este atras de muzică. De aceea, tatăl său l-a dat ca ucenic (probabil la un lutist italian) la curtea regelui Ungariei de la Buda, la curtea căruia a şi cântat vreo patru ani. În anul 1540, la moartea regelui, se pare că văduva regelui l-a plăcut, astfel că a mai rămas la curte alţi nouă ani. Apoi, în 1549 s-a mutat la Cracovia, în Polonia, unde a devenit unul din principalii muzicieni ai regelui.

În 1551, s-a întâlnit cu ducele Albrecht de Brandenburg, al cărui patronaj avea să fie de folos carierei sale din anii următori. Albrecht a obţinut pentru el permisiunea de a călători în Germania şi Italia, dar situaţia politică l-a împiedicat să facă această călătorie. În schimb a plecat în Franţa, unde şi-a publicat prima carte la Lyon. Cu această ocazie s-a prezentat pentru scurt timp şi la curtea regelui Franţei şi la cea a Papei de la Roma. O vreme a rămas în serviciul cardinalului François de Tournon.

Albrecht, care era unchiul regelui Poloniei, l-a convins pe rege să-i mărească de mai multe ori salariul şi să-i dăruiască o moşie la întoarcere. Prin anii 1550, Bakfark a fost şi înnobilat.

Se pare că în 1565 a fost amestecat într-un complot politic şi a fost obligat să-şi părăsească casa din Vilnius, după ce a ceasta a fost jefuită de soldaţi.

În acelaşi an, a făcut două călătorii la Viena. În cursul primei călătorii, a tipărit a doua carte cu muzică pentru lăută În cursul cele de-a doua călătorii a părăsit serviciul ce-l avea pe lângă regele Poloniei şi a intrat în serviciul Împăratului din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană. La Viena s-a căsătorit pentru a doua oară, încercând să se stabilească acolo, dar după o scurtă perioadă, în care a fost încarcerat ca prizonier politic, a plecat cu familia şi s-a stabilit la Padova în 1569.

După doi ani s-a întors în Transilvania sa natală, unde a fost copleşit de onoruri. A cântat peste un an la curtea principelui Transilvaniei, dar în 1571 la moartea principelui Ioan Sigismund-Zapolya, s-a întors definitiv în Padova, unde a şi murit în 1576, doborât de ciumă, împreună cu întreaga familie (soţia şi patru copii). Simţind că va muri, a distrus lucrările care îi rămăseseră în manuscris, declarând că numai el era capabil să le interpreteze într-un mod care să îl satisfacă.

În Polonia a avut câţiva elevi, între care şi Adalbert Dlugoraim, lutistul regelui Poloniei Ştefan Báthory.

Multiplele sale călătorii prin multe locuri din Europa i-au adus faima de mare virtuos al lăutei.

De pe urma sa au rămas trei cărţi de muzică pentru lăută (prima, Liber primus, editată la Lyon de Jacques Moderne, apărută în 1553, îi este dedicată cardinalului de Tournon; a doua, editată de Adrian Le Roy şi Robert Ballard apare în 1564 la Paris, iar a treia apare în 1565 la Cracovia). Lucrările păstrate de la el (toate pentru lăută) cer o mare măiestrie a interpreţilor. Între ele se numără şi 10 fantezii, 7 madrigale 8 cântece, şi 14 motete.

A mai transcris pentru lăută motete ale compozitorilor contemporani lui, cum ar fi, Josquin des Prés, Nicolas Gombert, Clément Janequin, Jacques Arcadelt, Clemens non Papa, Roger Pathie şi Orlando di Lasso.

Surse:

• fr BAKFARK, Valentin (ou Balint ; 1507 (Kronstadt, Transylvanie) - 15 août 1576 (Padoue))
• es Renacimiento Valentin Bakfark
• de Valentin Bakfark
• en Bálint Bakfark