Walter Schottky
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Walter Schottky (* 23 iulie 1886 Zürich; † 4 martie 1976 Pretzfeld, Bavaria) a fost un fizician şi inventator german.
Fiul unui matematician, Walter Schottky şi-a petrecut copilăria în Berlin. A fost unul dintre puţinii doctoranzi pe care Max Plank i-a avut. După terminarea studiilor a fost profesor de fizică teoretică la Universitatea din Rostock (între anii 1923 şi 1927). La firma Siemens & Halske din Berlin şi Pretzfeld, unde a lucrat ulterior, s-a ocupat mai ales de cercetări din domeniul fizicii stării solide şi al electronicii
A adus contribuţii importante în cercetarea zgomotului de fond, fenomen care apare din cauza mişcării neuniforme, statistice a electronilor şi a altori purtători de sarcină, şi care poate fi auzit cu ajutorul unui difuzor. Acest concept a fost dezvoltat ulterior mai departe: de la zgomotul termic Johnson-Nyquist, pâna la radiaţia de fond din astronomie. Deasemenea a cercetat distribuţiile de sarcină în tuburi electronice. De aici este cunoscută legea Schottky -Langmuir, caracteristica curent-tensiune într-un tub elctronic. În 1915 Schottky a descoperit tetroda.
Cele mai importante au fost însă cercetările despre semiconductori, care au dus la desvoltarea redresoarelor din oxid de cupru şi mai apoi la construirea tranzistorului. Astfel Schottky a folosit pentru prima dată conceptul de goluri pentru a explica efectele pe care le observase la cristalele de oxid de cupru. Studiul zonelor de conducţie, valenţă şi a zonei interzise la semiconductori a dus la construirea diodei Schottky, o diodă redresoare cu contact puctiform.
Schottky a fost unul dintre descoperitorii receptorului radio tip superheterodină, cu frecvenţă purtătoare. Efectul Schottky este deasemenea important pentru technica tuburilor electronice.
În München există un institut de cercetare al universtăţii tehnice care îi poartă numele. Deasemenea există Premiul Walter Schottky care se acordă pentru rezultate deosebite în domeniul fizicii corpului solid .
