Ştiinţă spirituală
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Ştiinţa spirituală sau ştiinţa spiritului se doreşte a fi o completare a ştiinţelor naturii, având ca obiect de studiu domeniul suprasensibil. Acest termen nu include ştiinţele sociale, întrucât acestea folosesc date ce sunt obţinute tot prin simţurile fizice. Ştiinţa spirituală, în schimb, pleacă de la premisa existenţei unei lumi spirituale ce poate fi percepută nemijlocit de acei oameni care îşi dezvoltă simţuri sufletesc-spirituale care ar exista la cei mai mulţi oameni în stare latentă.
Termenul este cunoscut mai ales prin intermediul lucrărilor lui Rudolf Steiner, dar a fost utilizat ocazional şi de alţi esoterişti din Occident. Deşi nu este recunoscută în mod oficial ca ştiinţă, metodele de cercetare ale ştiinţei spirituale sunt considerate de persoanele care se ocupă de ea precise şi obiective.
Pentru mai multe detalii, vezi şi: antroposofie.
[modifică] Bibliografie
- Rudolf Steiner, "Ştiinţa ocultă" (Bucureşti: Univers Enciclopedic, 2003)