Adjaria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Adjaria (sau Acaristan) este a doua republică autonomă în cadrul Georgiei a fost proclamată după tratatul de la Kars (1921) între Turcia kemalistă şi Rusia sovietică, pe teritoriul vilaietului otoman Batum (actualul Batumi).

Ankara, cedând Moscovei acest ţinut încă în timpul rãzboiului ruso-turc din 1877-1878, a dobândit un statut autonom pentru localnicii – adjari, o subetnie georgiană de religie musulmană în cadrul RSS Georgiene. Autonomia, cu suprafaţa de 2 880 km2, are o populaţie de 370 000 de locuitori, iar în capitala ţinutului, Batumi (132 000), se află o bază militară rusească. În 1883, când s-a inaugurat calea ferată Baku-Tiflis-Batum, Batumul a devenit al treilea marele oraş din Caucaz după acestea. Un mare eveniment în istoria Adjariei a fost construirea oleoductului Baku-Batumi (1897-1907). În aprilie-decembrie 1918 Adjaria a fost iar lipită la Imperiul otoman, în urma Georgiei unde se bucura de statutul autonomiei.

Tensiunile geopolitice s-au ivit aici după venirea lui Aslan Abaşidze, urmaşul unei familii cunoscute în acest ţinut, derivate de paşalele Batumului Abaşidze (din 1463), la conducerea republicii. Bunicul lui, scriitorul Mehmed Abaşidze, a fost preşedintele Medjlisiului (parlamentului) Adjaristanului (Adjariei) (1918-1921). Însă noul lider avea relaţii speciale cu Moscova şi nu cu Ankara, controlând veniturile din portul Batumi şi din vama Sarpi de la graniţa cu Turcia. A. Abaşidze era prieten din copilărie cu primul preşedintele al Georgiei, Zviad Gamsahurdia, iar venirea lui în iulie 1991 la putere nu a fost greu de realizat. În octombrie 1991, vama Sarpi de la graniţa cu Turcia a fost luată sub jurisdicţia republicii autonome, şi de atunci înainte doar 30% din veniturile obţinute erau transferate la bugetul central. În martie 1992, când a căzut guvernul din Tbilisi, A. Abaşidze l-a părăsit pe Z. Gamsahurdia, trecând de partea rebelilor, şi a recunoscut Sfatul Militar şi guvernul provizoriu, iar prin prezenţa tancurilor ruseşti nu a lăsat nici forţele pro-prezidenţiale şi nici pe rebelii care le urmăreau să traverseze frontiera Adjariei. Abaşidze, terminând cu grupările paramilitare autonomiste şi de mafioţi, mai ales după războiul civic din Georgia, a devenit un suveran semi-independent (1992). El a fost autorul stemei şi steagului republicii autonome. După alegerea lui Eduard Şevardnadze în postul cel mai înalt din ţară el a devenit vice-preşedintele parlamentului georgian. De atunci A. Abaşidze era considerat un rival foarte important la postul preşedintelui. Mişcarea «Agordzineba» («Renaşterea»), a cărui lider era Abaşidze, a început să joace un rol important în politica ţării. Războiul rece între Abaşidze şi Şevardnadze a durat ani de zile şi prin sprijinul ruşilor Adjaria practic nu se supunea guvernului central din Tbilisi. În 1996, liderul adjar a câştigat o victorie zdrobitoare la alegerile din autonomie. În 1998, relaţiile dintre Batumi şi Tbilisi s-au agravat dramatic, el l-a acuzat pe premierul georgian Zurab Jvania de complot împotriva lui şi, mai târziu, într-un mod ciudat, preşedintele Georgiei, E. Şevardnadze, a scăpat viu, ca prin minune, de un alt complot.

A. Abaşidze era un lider laic, iar în timpul domniei lui în Adjaria au fost inaugurate 62 geamii şi 4 biserici ortodoxe, înrucât o mare parte din populaţia oraşului Batumi era alcătuită de ruşi. După «Revoluţia de catifea» din Georgia (2003), poziţiile liderului adjar au slăbit, iar noul preşedinte Mihail Saakaşvili a hotărât să ia măsuri în privinţa lui Abaşidze. Prin ajutorul preşedintelui în Adjaria a fost înfiinţat organizaţia tineretului «Kmara» («Ajunge») care a fost motorul înlăturării lui Abaşidze. Temându-se de pericol, Abaşidze a aruncat în aer podul principal de la graniţa administrativă dintre Adjaria şi Georgia. În urma unor lungi acţiuni de protestare şi negocieri în care s-au implicat SUA şi Rusia, Abaşidze a decis să părăsească Adjaria şi a fugit la Moscova. Armata georgiană a intrat în Batumi şi drepturile autonomiei a fost limitate. O parte din conturile în bănci ale liderului adjar şi bunurile lui au fost confiscate de guvernul central.