Articolele Confederaţiei

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Articolele Confederaţiei - The Articles of Confederation

Articolele Confederaţiei, forma prescurtată a documentului intitulat Articolele Confederaţiei şi ale Perpetuei Uniuni, conform originalului Articles of Confederation and Perpetual Union a fost prima formă a unui document de guvernare al Statelor Unite ale Americii, fiind considerat de fapt prima constituţie a Uniunii. Documentul a fost conceput, redactat şi scris în vara anului 1776, fiind adoptat de cel de-al doilea Congres Continental în ziua de 15 noiembrie 1777, după un an de discuţii. În mod practic a slujit ca o lege a guvernării utilizat de Congresul Continental (denumirea completă în original, "the United States in Congress assembled") până a devenit de jure lege după data ratificării sale finale, 1 martie 1781.

La data ratificării finale a Articolelor Confederaţiei, numele Congresului a devenit Congresul Confederaţiei (conform originalului, Congress of the Confederation). Articolele au stabilit un set de reguli de guvernare al Statelor Unite. Astfel, Confederaţia prin Congesul său putea declara şi susţine un război, negocia aranjamente diplomatice, rezolva orice probleme legate de teritoriile sale vestice, tipări monedă şi împrumuta atât în interiorul cât şi în exteriorul ţarii.

Una din cele mai mari slăbiciuni ale Congresului era lipsa a două tipuri de autorităţi necesare oricărui stat modern, autoritatea judiciară, respectiv cea de taxare. O a doua slăbiciune majoră era sistemul un-stat un-vot. Astfel, se aştepta de la statele mai mari în populaţie o contribuţie mai mare, deşi aveau doar un vot. Benjamin Franklin remarca, "Să oferim coloniilor (statelor) mai mici o aceeaşi contribuţie în bani şi oameni şi atunci vor avea un vot egal [cu a celorlalte]. Dar dacă vor avea un vot egal fără a avea o contribuţie identică, atunci o confederaţie bazată pe astfel de principii inechitabile nu va dura mult" (conform originalului, "Let the smaller Colonies give equal money and men, and then have an equal vote. But if they have an equal vote without bearing equal burthens, a confederation upon such iniquitous principles will never last long."^[1]).

De fapt, Cogresul Continental fusese iniţial intenţionat gândit ca un guvern naţional relativ slab, dar capabil de reacţie în a menaja momentele de criză, în special cele care au urmat după Războiul revoluţionar american. Foarte curând, a devenit evident că în faţa noului set de priorităţi şi de probleme care i se ridicau ca naţiune independentă şi suverană, Statele Unite ale Americii vor trebui să schimbe atât constituţia cât şi entitatea de guvernare. La terminarea Războiului de independenţă, când numeroasele defecte structurale şi omisiuni faimoase au ieşit şi mai mult în evidenţă, personalităţi marcante ale timpului, printre care George Washington şi Alexander Hamilton au fost dintre cei mai cunoscuţi, au cerut răspicat şi repetat rescrirea constituţiei.

Articolele Confederaţiei au fost înlocuite cu mult mai complexa, mai detailata şi mai puternica Constituţie a Statelor Unite ale Americii, care a intrat în vigoare după adoptarea sa de către Convenţia Constituţională a Statelor Unite ale Americii în ziua de 17 septembrie 1787. În timpul procesului de ratificare individuală de către toate cele 13 state originare, petrecut între 7 decembrie 1787 de către statul Delaware, primul, şi 29 mai 1790 de către statul Rhode Island, al treisprezecela şi ultimul dintre cele treisprezece state originare, două momente esenţiale au fost atinse. Primul a fost atins la 21 iunie 1788, când "pragul critic" de nouă state semnatare a fost atins prin ratificarea sa de către statul New Hampshire, iar al doilea a fost atins la 4 martie 1789, dată definitivă de punere în aplicare a Constituţiei.

Simultan cu intrarea efectivă în vigoare a Constituţiei Uniunii, executivul SUA, Preşidenţia, respectiv legislativul SUA, Congesul, au intrat efectiv în a funcţiona. Puterea judiciară, Curtea Supremă de Justiţie a urmat curând.