Asediul Antiohiei
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Asediul Antiohiei | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Parte a Primei cruciade | |||||||
 Asediul Antiohiei, miniatură medievală |
|||||||
|
|||||||
| Combatanţi | |||||||
| Cavalerii cruciaţi | Turcii selgiucizi | ||||||
| Comandanţi | |||||||
| Raymond de Toulouse Godfrey de Bouillon Bohemund I al Antiohiei |
Yaghi-Siyan Kerbogha |
||||||
| Prima cruciadă |
|---|
| Niceea – Dorylaeum – Antiohia – Ierusalim – Ascalon |
- "Asediul Antiohiei" se poate referi şi la bătălia din 1268 în care Baibars a cucerit Antiohia de la cruciaţi. Vedeţi şi Asediul Antiohiei (1268).
Asediul Antiohiei a avut loc în timpul primei cruciade, în perioada octombrie 1097 – iunie 1098. Cruciaţii au asediat oraşul apărat de musulmani din 21 octombrie 1097 până pe 2 iunie 1098. Musulmanii au asediat la rândul lor Antiohia apărată de creştini între 7 iunie 7 şi 28 iunie 1098.
Cuprins |
[modifică] Contextul general
Antiohia fusese pierdută de Imperiul Bizantin în mâinile turcilor selgiucizi de puţină vreme, în 1085. Fortificaţiile bizantine datau din vremea împăratului Justinian I şi fuseseră reconstruite şi întărite de puţină vreme de turci. Aceştia din urmă cuceriseră oraşul prin trădare şi toate fortificaţiile fuseseră preluate intacte. Din 1088, guvernatorul musulman al Antiohiei fusese Yaghi-Siyan. Yaghi-Siyan era îngrijorat de înaintarea în Anatolia a armatelor cruciate în 1097 şi el a cerut ajutor în statele vecine musulmane, dar fără succes. Pentru a se pregăti pentru sosirea oastei creştine, el a aruncat în închisoare pe Patriarhul ortodox al Antiohiei şi a exilat grecii şi armenii ortodocşi, permiţând însă sirienilor ortodocşi să rămână în cetate.
[modifică] Sosirea cruciaţilor
Cruciaţii au sosit în faţa porţilor Antiohiei pe 20 octombrie 1097. Cei mai importanţi trei lideri ai creştinilor, Godfrey de Bouillon, Bohemund de Taranto şi Raymond al IV-lea de Toulouse, nu au fost de acord asupra acţiunilor de a doua zi. În timp ce Raymond dorea să dea imediat atacul, Godfrey şi Bohemund preferau să asedieze oraşul. Raymond a cedat fără nicio tragere de inimă şi, a doua zi, cruciaţii au încercuit parţial oraşul. Fortificaţiile bizantine erau sufcient de puternice ca să reziste unui atac direct, deşi este posibil ca efectivele armatei lui Yaghi-Siyan să nu fi fost suficient de numeroase pentru a asigura apărarea adecvată a fortificaţiilor. Guvernatorul musulman a fost uşurat şi a prins noi speranţe când a văzut că armata cruciată se complică într-un asediu. Bohemund şi-a stabilit pozitiile la colţul de nord-est al oraşului, la Poarta "Sfântul Pavel". Raymond şi-a aeşzat tabăra spre vest, la Poarta "Câinelui", iar Godfrey şi-a plasat trupele tot la vest, la Poarta "Ducelui", unde se construise un pod de vase peste râul Orontes, care asigura legătura cu satul Talenki. Spre sudul fortificaţiilor se afla Turnul "celor Două Surori", iar spre colţul de nord-vest se afla Poarta "Sfântul Gheorghe", care rămăsese neblocată de asediatori şi care era folosită de Yaghi-Sian pentru aprovizionarea trupelor proprii. Pe părţile de sud şi de est se aflau mai multe dealuri, cunoscute sub numele generic de Muntele Sfântul Silpius, către aceste dealuri deschizându-se Poarta "de Fier" a cetăţii.
[modifică] Asediul cruciat
Pe la mijlocul lunii noiembrie, a ajuns la Antiohia şi nepotul lui Bohemund, Tancred, iar flota genoveză a intrat în portul Sfântul Simeon, aducând noi provizii pentru cruciaţi. Asediul trena şi, în decembrie, Godfrey s-a îmbolnăvit, iar proviziile, care fuseseră din belşug până în acel moment, au inceput să se sfârşească odată cu venirea iernii. La sfârşitul lunii, Bohemund şi Robert de Flandra au plecat în fruntea a aproximativ 20.000 de cruciaţi spre sud în căutare de alimente, dar câtă vreme aceşti luptători creştini au fost plecaţi, Yaghi-Siyan a atacat prin poarta Sfântul Gheorghe pe 29 decembrie, vizate fiind pozitiile lui Raymond din Talenki. Raymond a reuşit să rspingă atacul, dar nu a reuşit să cucerească oraşul. Între timp, Bohemund şi Robert au fost atacaţi de o armată condusă de Duqaq al Damascului, care se deplasa către nord în ajutorul asediaţilor. Deşi cruciaţii au ieşit învingători şi de această dată, ei au fost obligaţi să se retragă către nord, spre Antiohia, fără să-şi fi indeplinit misiunea, colectarea de provizii. Luna decembrie s-a terminat sub auspicii proaste pentru amândouă taberele: un cutremur a lovit regiunea pe 30 decembrie, pe cer a apărut o auroră în noaptea următoare, fenomen interpretat de toţi ca fiind de rău augur, iar în săptămânile care au urmat a plouat puternic şi a urmat un frig atât de neobişnuit pentru regiunea respectivă, încât Duqaq a fost nevoit să facă drumul întors fără să mai aibă prilejul să se mai lupte cu armata cruciaţilor.
[modifică] Foametea
Datorită lipsei de provizii, în tabăra cruciaţilor a apărut foametea, care a omorât atât oamenii cât şi caii: unul din şapte oameni a pierit de foame şi au mai rămas în viaţă numai 700 de cai. Se povesteşte că unii dintre cei mai săraci soldaţi creştini, membri ai resturilor cruciadei ţăranilor conduse de Pierre l’Ermite, aşa-numiţii tafuri, s-au dedat la acte de canibalism, consumând cadavre de musulmani. Alţi soldaţi au mâncat carne de cal, iar unii dintre cavaleri au preferat să sufere de foame. Creştinii şi exilatul Patriarh Ortodox al Ierusalimului, Simeon, aflat acum în Cipru, au încercat să trimită alimente, dar nu au reuşit să aprovizioneze în cantităţi suficiente tabăra cruciadă. O parte dintre soldaţii şi cavalerii creştini au inceput să dezerteze în ianuarie 1098, inclusiv călugărul Pierre l’Ermite. Deşi călugărul a fost rapid găsit şi a fost adus în tabăra cruciată, prestigiul său a fost grav afectat.
[modifică] Plecarea lui Taticius
În februarie, generalul bizantin Taticius, care îi sprijinise pe cruciaţi în calitate consilier şi de împuternicit al împăratului Alexius I, a părăsit pe neaşteptate tabăra creştină. După cum afirmă prinţesa Ana Comnena, care se presupene că a discutat personal cu generalul bizantin, cruciaţii au refuzat să urmeze sfaturile lui Taticius. Mai mult, Bohemund la informat pe Taticius că unii dintre capii oastei creştine plănuiau să-l ucidă pe general, presupunând că împăratul bizantin îi încurajează în secret pe turci. Pe de altă parte, Bohemund a afirmat că a fost vorba de trădare sau de laşitate, motive suficiente pentru a refuza îndeplinirea obligaţiilor asumate cu privire la retrocedarea Antiohiei către bizantini. Se presupune că Bohemund a complotat pentru plecarea lui Taticius, ca să aibă un motiv întemeiat să păstreze oraşul pentru sine, dacă reuşea să-l cucerească. Deşi Godfrey şi Raymond nu au fost de acord cu pretenţiile lui Bohemund, acesta din urmă a devenit rapid foarte popular în rândurile cavalerilor şi soldaţilor de rând, al cărui sprijin l-a căpătat în mod necondiţionat. În tot acest timp, Yaghi-Siyan a continuat să ceară ajutorul vecinilor musulmani. Din Alep a sosit o armată condusă de Ridwan. La fel ca şi în cazul lui Duqaq înaintea sa, Ridwan a fost infrânt pe 9 februarie în apropierea Antiohiei, la Harim.
[modifică] Întăririle englezeşti
În martie, a ancort în portul Sfântul Simeon o flotă engleză condusă de Edgar Atheling, (care era supus bizantin), care aducea din Constantinopol materiale pentru construirea maşinilor de asediu. Toate aceste noi provizii puteau fi pierdute în întregime pe 6 martie, când coloanele de transpot au fost atacate de un detaşament al garnizoanei lui Yaghi-Siyan. Numai atacul ordonat de Godfrey a dus la respingerea musulmanilor şi recuperarea materialelor de asediu. Deşi flota şi materialele fuseseră plătite de împăratul Alexius, cruciaţii au preferat să considere că toate acestea nu reprezintă un ajutor direct al bizantinilor. Cruciaţii au început construirea unor maşini de asediu, a unui fort botezat "La Mahomerie", (care bloca Poarta "Podului" şi îl împiedica pe Yaghi-Siyan să atace ruta de transport a proviziilor dinspre porturile Sfântul Simeon şi Alexandretta) şi să refacă mânăstirea abandonată de la vestul Porţii Sfântul Gheorghe, folosită de musulmani pentru aprovizionarea oraşului. Tancred a ocupat mânăstirea, rebotezată "Fortul lui Tancred", în timp ce Raymond de Toulouse a preluat controlul fortificaţiei "La Mahomerie". În acest moment, cruciaţii au reuşit să obţină primele rezultate importante ale asediului, odată cu venirea primăverii, cu îmbunătăţirea situaţiei aprovizionării în tăbăra creştină şi cu definitivarea încercuirii Antiohiei.
[modifică] Solia fatimidă
În aprilie a sosit în tabăra cruciată o solie fatimidă din Egipt, încercând stabilirea unor condiţii de pace cu creştinii, care erau până la urmă inamicii propriilor inamici, turcii selgiucizi. Pierre l’Ermite, care vorbea fluent limba arabă, a fost trimis să negocieze. Rezultatele negocierilor au fost nule. Fatimizi, care-i consideraseră pe cruciaţi doar mercenari ai bizantinilor, erau dispuşi să-i lase pe aceştia să stăpânească Siria, dacă erau de acord să nu atace Palestina fatimidă, un aranjamet acceptat fără probleme de bizantini şi egipteni până la venirea turcilor în regiune. Dar cruciaţii nu puteau accepta un aranjament care nu le asigura stăpânirea asupra Ierusalimului. Până la urmă, solii fatimizi au fost trataţi cu deosebită politeţe şi li s-au oferit numeroase daruri, parte a prăzii de război luată de la musulmanii înfrânţi în martie, dar nu s-a căzut de acord asupra niciunui aranjament definitiv.
[modifică] Cucerirea Antiohiei
Asediul a continuat, iar la sfârşitul lunii mai 1098, în ajutorul Antiohiei a sosit o armată musulmană din Mosul sub comanda lui Kerbogha. Această armată era mult mai numeroasă decât cele care încercaseră până atunci spargerea asediului creştin. Kerbogha îşi unise forţele cu cele ale lui Ridwan şi ale lui Duqaq, în rândurile noii forţe aflându-se forţe persane şi din Mesopotamia Artuqidă. Cruciaţii s-au bucurat de un răstimp neaşteptat necesar pregătirilor de luptă, Kerbogha atacând mai întâi fără succes Edessa, care fusese cucerită în 1098 de Baldwin de Boulogne.
Cruciaţii şi-au dat seama că trebuie să cucerească Antiohia mai inainte de sosirea întăririlor musulmanilor lui Kerbogha. Bohemund a reuşit să stabilească contacte cu Firouz, un sodat armean care păzea Turnul "celor Două Surori", care dorea să se răzbune din motive personale pe Yaghi-Siyan, şi l-a mituit pentru ca să deschidă poarta cetăţii. Bohemund a convocat adunarea cruciaţilor şi le-a cerut ca, după cucerirea oraşului prin mită şi trădare, să fie de acord să i-l ofere lui ca pradă de război. Raymond a răspuns furios că oraşul trebuie predat împăratului bizantin, aşa cum se căzuse de acord la Constantinopol în 1097, dar Godfrey, Tancred, Robert şi alţi lideri creştini au fost de acord cu pretenţiile lui Bohemund.
În ciuda acestor aranjamente, pe 2 iunie, Étienne de Blois şi alţi câţiva cruciaţi au dezertat. Mai târziu în aceiaşi zi, Firouz i-a transmis lui Bohemund să mimeze un marş spre coloana în inaintare a lui Kerbogha, iar mai apoi să se întoarcă noaptea şi să atace zidurile cetăţii. După ce a fost dusă la indeplinire această schemă, Firouz a deschis porţile turnului pe care îl apăra şi oraşul a fost invadat de creştini. Creştinii sirieni rămaşi în cetate au deschis la rândul lor restul porţilor şi au participat alături de cruciaţi la masacrarea musulmanilor. În timpul violenţelor, cruciaţii au ucis şi creştini localnici alături de musulmani, inclusiv pe fratele lui Firouz. Yaghi-Siyan a încercat să fugă, dar a fost prins de creştinii sirieni în afara zidurilor cetăţii, a fost decapitat, iar capul lui i-a fost oferit lui Bohemund.
[modifică] Al doilea asediu
La sfârşitul zilei de 3 iunie, cruciaţii controlau cea mai mare parte a oraşului, cu excepţia citadelei, care a rămas în mâineile garnizoanei conduse de fiul lui Yaghi-Siyan, Shams ad-Daulah. Patriarhul ortodox al Antiohiei a fost reinstalat în funcţie de legatul papal, Adhemar de Le Puy, care spera să păstreze bunele relaţii cu bizantinii, în special după ce a fost clar pentru toată lumea că Bohemund dorea să păstreze oraşul ca pradă de război şi nu era dispus să-l cedeze bazileului. Antiohia ducea lipsă de alimente, iar armata lui Kerbogha continua să se apropie. Kerbogha a ajuns două zile mai târziu, pe 5 iunie. Musulmanii au încercat fătră succes să cucerească oraşul printr-un atac-surpriză pe 7 iunie. Pe 9 iunie a fost început al doilea asediu al Antiohiei, de data aceasta cruciaţii find în postura de apărători.
Un număr tot mai mare de cruciaţi dezertaseră până la venirea lui Kerbogha, alăturându-se lui Étienne de Blois în Tarsus. Étienne văzuse armata lui Kerbogha, care făcuseră tabăra în preajma Antiohiei, iar noii dezertori i-au confirmat temerile că oraşul este pierdut. Pe drumul spre Constantinopol, Étienne şi ceilalţi dezertori s-au întâlnit cu împăratul Alexius, care se grăbea spre Antiohia în ajutorul cruciaţilor, neştiind că acum aceştia sun asediaţi, nu asediatori. Étienne la convins pe împărat că oraşul este ca şi pierdut. Împăratul s-a lăsat convins să nu mai înainteze spre Antiohia, cu atât mai mult cu cât iscoadele bizantine reperaseră o nouă armată selgiucidă în Anatolia. Bizantinii au hotărât să se reintoarcă la Constantinopol, decât să rişte o confruntare cu forţe ale căror efective nu le cunoştea cu certitudine şi cu o eventuală înfrângere.
[modifică] Descoperirea Sfintei Lănci
Între timp, în Antiohia, pe 10 iunie, un călugăr simplu şi necunoscut, Pierre Bartholomeo a anunţat că a avut o viziune a Sfântului Andrei, care i-ar fi dezvăluit că Lancea Sfântă s-ar afla în oraş. Un alt călugăr a anunţat că a avut viziuni cu Isus Cristos şi Fecioara Maria. Pe 14 iunie, a fost zărit un meteorit care s-a prăbuşit în tabăra musulmanilor, ceea ce a fost considerat un semn de bun augur. În ciuda faptului că legatul papal s-a arătat neîncrezător, de timp ce el văzuse relicva Sfintei Suliţe la Constantinopol, Raymond la crezut pe călugărul Pierre. Raymond, şi unii dintre clericii de frunte au inceput să sape în Catedrala Sfântului Petru, unde, la sfârşitul zilei de 15 iunie, călugărul care avusese viziunea a găsit vârful unei suliţe. Raymond a considerat această descoperire ca un semn divin al victoriei care avea să vină şi a hotărât că nu mai se punea problema predării cetăţii. Călugărul Pierre a avut o altă vizune, prin care Sfântul Andrei îi îndemna pe cruciaţi să postească pentru cinci zile (în ciuda faptului că ei ei sufereau deja de foame), după care aveau să atace duşmanul şi să câştige lupta.
Bohemund era la rândul lui neîncrezător în ceea ce priveşte autenticitatea Sfintei Lănci, dar nu a putut să nu ţină seama de faptul că descoperirea ridicase mult moralul cruciaţilor. Este foarte posibil ca descoperirea relicvei creştine să fi fost pusă la punct chiar de Bohemund, care aflase prin intermediul spionilor din tabăra inamică de certurile dintre diferitele facţiuni musulmane. Pe 27 iunie, Pierre l’Ermite a fost trimis în tabăra lui Kerbogha pentru negocieri, dar bătălia dintre cele două armate era de neevitat. Bohemund a împărţit cruciaţii în mai multe subunităţi: una sub comanda sa directă şi restul sub comanda lui Hugh de Vermandois, Robert de Flandra, Godfrey, Robert al Normandiei, Adhemar, Tancred şi Gaston de Béarn. Raymond, care era bolnav, a rămas cu un grup de 200 de oameni să păzească citadelă, care se afla în continuare în mâinile oamenilor lui Kerbogha.
[modifică] Bătălia de la Antiohia
Luni, 28 iunie, cruciaţii au ieşit pe poarta principală a oraşului, cu Raymond de Aguilers purtând Lancea Sfântă. Kerbogha nu a ţinut seama de sfaturile generalilor săi, care-l îndemnaseră să atace forţele cruciaţilor pe rând, când ieşeau din fortificaţii, preferând în schimb să aştepte pentru a înfrunta forţele reunite ale creştinilor. Kerbogha a mimat o retragere pentru a atrage cruciaţii pe teren accidentat, în vreme ce arcaşii musulmanii trăgeau salve de săgeţi asupra creştinilor care avansau neîntrerupt. O unitate musulmană a atacat flancul stâng al creştinilor, care nu era apărat de apele râului, dar Bohemund a sesizat rapid ameninţarea şi a respins atacul. Kerbogha a incendiat iarba dintre poziţiile sale şi cele ale cruciaţilor, dar asta nu i-a oprit pe creştini să atace. Creştinii aveau viziunea a trei sfinţi creştini care călăreau alături de ei: Sfântul Gheorghe, Sfântul Demetrios şi Sfântul Maurice. Bătălia s-a incheiat rapid. Când coloanele cruciaţilor s-au prăvălit asupra liniilor lui Kerbogha, Duqaq şi oamenii lui au fugit de pe câmpul de luptă, iar restul turcilor s-au împrăştiat cuprinşi de panică. În scurtă vreme, întreaga armată musulmană se afla în retragere dezordonată.
[modifică] Urmări
După plecarea lui Kerbogha, garnizoana citatdelei aflată acum sub comanda lui Ahmed ibn Merwa a declarat că se predă, dar numai lui Bohemund persoanl, în niciun caz lui Raymond. Se pare că acesta a fost un aranjament făcut fără ştirea lui Raymond. După cum se aştepta toată lumea, Bohemund a pretins ca oraşul să fie prada sa de război, în ciuda dezaprobării acestei fapte de Adhemar şi Raymond. Au fost trimişi doi cavaleri la Constantinopl, Hugh de Vermandois şi Baldwin de Hainaut, cel de-al doilea pierind în timpul unei ambuscade. Împăratul Alexius nu s-a arătat interesat să trimită la Antiohia o expediţie militară care să recupereze oraşul. În Antiohia, Bohemund a pretins că bazileul Alexius a părăsit cauza cruciată, ceea ce ar fi invalidat toate jurămintele pe care le făcuseră cavalerii la Constantionopol. Bohemund şi Raymond au ocupat palatul lui Yaghi-Siyan, dar Bohemund controla cea mai mare parte a oraşului, iar stindardul său flutura deasupra citadelei. Este de presupus că francii din nordul Franţei, cei din Provence sau din Normandia se considerau "naţiuni" separate şi fiecare încerca să obţină un statut mai important, dar mult mai probabil ambiţiile personale au dus la asemenea fragmentări şi duşmănii.
La scurtă vreme în oraş a izbucnit o epidemie, (cel mai probabil de tifos), iar pe 1 august legatul papal a murit. În septembrie, liderii cruciaţi i-au scris Papei Urban al II-lea, cerându-i să preia personal controlul oraşului, dar Papa a declinat oferta. În lunile care au urmat până la sfârşitul anului 1098, cruciaţii au preluat controlul asupra zonelor rurale înconjurătoare, deşi acum cavalerii aveau şi mai puţin cai, iar ţăranii musulmani refuzau să le ofere alimente. Cavaleri şi pedestraşii de rând au început să sufere de foame şi au ameninţat că vor pleca spre Ierusalim fără liderii lor, care nu făceau nimic decât să se certe între ei. În noiembrie, Raymond a cedat pretenţiilor lui Bohemund de dragul continuării cruciadei şi pentru potolirea propriilor oameni. La începutul anului 1099, Raymond a plecat către Ierusalim, lăsându-l pe Bohemund stăpân peste proaspăt înfiinţatul Principat al Antiohiei. În primăvara anului 1099, sub conducerea lui Raymond, cruciaţii asediau Ierusalimului.
Viziunile călugărului Pierre au fost considerate prea marţiale şi prea avantajoase pentru cauza lui Bohemund, călugărul fiind acuzat de minciună. În schimb, călugărul s-a oferit să treacă prin proba focului pentru a dovedi adevărul spuselor sale. Cruciaţii urma să construiască o cărare printre doi pereţi din lemn în flăcări, iar Pierre urma să traverseze această cale, iar dacă spusele sale ar fi fost adevărate, îngerul Domnului avea să-l păzească de foc. El a traversat zona incendiată şi la ieşire suferise arsuri groaznice. Călugărul a murit după o agonie de 20 de zile. Nu s-a mai vorbit în mod oficial de Lancea Sfântă de la Antiohia, deşi au mai existat o vreme o facţiune care a crezut în viziunea călugărului.
Asediul de la Antiohia a devenit în scurtă vreme legendar, iar secolul al XII-lea a devenit subiect al chanson d'Antioche, un chanson de geste din Ciclul cruciadei.
[modifică] Bibliografie
- Hans E. Mayer, The Crusades, Oxford, 1972.
- Edward Peters, The First Crusade: The Chronicle of Fulcher of Chartres and Other Source Materials, University of Pennsylvania, 1971.
- Steven Runciman, The History of the Crusades, Vol I, Cambridge University Press, 1951.
- Kenneth Setton, History of the Crusades, Madison, 1969-1989 (disponibil şi online).
- Jonathan Riley-Smith, The First Crusade and the Idea of Crusading, University of Pennsylvania, 1986.
[modifică] Resurse internet
- Mărturii despre asediul şi cucerirea Antiohiei
- Gesta Francorum
- Historia Francorum qui ceperunt Jerusalem al lui Raymond de Aguilers
- Alexiad
