Asociaţia Artiştilor Fotografi din România
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Asociaţia Artiştilor Fotografi din România (AAF) a fost o organizaţie naţională culturală având ca scop principal promovarea artei fotografice româneşti. AAF, cu sediul central în Bucureşti (parterul imobilului Informaţia Bucureştiului din strada Brezoianu), era afiliată FIAP (Federaţia Internaţională a Artiştilor Fotografi), sub patronajul UNESCO. Înfiinţată în plină perioadă comunistă, AAF i-a reunit în structura sa pe cei mai reprezentativi artişti fotografi români ai epocii (vezi categoria Fotografie), fiind organizată teritorial în filiale, pe regiunile tradiţionale (Muntenia, Moldova, Transilvania etc.). Organul de presă al AAF a fost revista Fotografia. Deşi tributară uneori ideologiei comuniste, AAF a reuşit să impună saloanelor internaţionale de artă fotografică organizate periodic în Sala Dales din Bucureşti, o anume ţinută de autentică valoare şi înaltă performanţă artistică. Pe simezele Galeriilor AAF din strada Brezoianu-Bucureşti au expus artişti fotografi români şi străini de mare notorietate. Criticată după revoluţia din decembrie 1989 tocmai de către membrii săi cei mai marcanţi pentru concesiile pe care conducătorii organizaţiei le-au făcut propagandei de partid şi mai cu seamă în cadrul Festivalului Naţional Cântarea României, Asociaţia Artiştilor Fotografi din România s-a diluat până la pragul pierderii identităţii. Foştii membri AAF îşi desfăşoară astăzi activitatea cu precădere în mod individual.