Bătălia de la Kosovo (1448)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
| Bătălia de la Kosovo | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|
|
|||||||
| Combatanţi | |||||||
| Regatul Ungariei Valahia |
Imperiul Otoman | ||||||
| Comandanţi | |||||||
| Ioan Huniade | Murad al II-lea | ||||||
| Efective | |||||||
| aproximativ 24.000 | aproximativ 60.000 | ||||||
| Pierderi | |||||||
| aproximativ 10.000 | aproximativ 10.000 | ||||||
A doua Bătălie de la Kosovo a avut loc între 17-20 octombrie 1448 lângă Kosovo (în sârbă Kosovo Polje/Косово Поље; în maghiară Rigómező), un oraş din Serbia de astăzi, între o coaliţie creştină sub conducerea lui Ioan Huniade şi o armată a Imperiului Otoman condusă de sultanul Murad al II-lea.
Cuprins |
[modifică] Pregătirile
După înfrângerea suferită în bătălia de la Varna din 1444, Ioan Huniade a ridicat o nouă armată, după care, în anul 1448, a început o nouă campanie împotriva Imperiului Otoman. Planul său s-a bazat pe o revoltă în Balcani şi un atac surpriză împotriva otomanilor, şi pe distrugerea forţelor principale ale acestora într-o singură bătălie. Huniade a fost foarte confident în şansele sale şi a comis unele erori tactice care l-au costat victoria.
Conducătorul Albaniei, Skanderbeg şi armata sa au încercat să se alăture coaliţiei creştine, dar au fost atacaţi de vasalul otomanilor Đurađ Branković al Serbiei şi nu au ajuns la locul bătăliei.
[modifică] Desfăşurarea bătăliei
Când Ioan Huniade a ajuns pe câmpia de lângă Kosovo, şi-a dat seama că otomanii erau în spatele armatei sale. Atât Huniade cât şi sultanul au dat ordin să se ocupe dealurile din zonă, pentru o amplasare cât mai bună în teren. În urma unei lupte intense, creştinii au reuşit să cucerească poziţiile dorite şi au fortificat tabăra utilizând carele de luptă din dotare. A doua zi a început bătălia propriu-zisă. Huniade a atacat primul cu trupele sale de cavalerie grea şi uşoară, având ca obiectiv flancurile otomane. Cavaleria s-a ciocnit de trupele rumeliene şi anatoliene, care au fost ajutate şi de cavaleria uşoară turcă, creştinii fiind copleşiţi de cele trei corpuri. Supravieţuitorii au fost nevoiţi să se retragă la carele de război. Când Huniade a văzut că primul atac a fost respins, a atacat cu grosul armatei sale, compusă din infanterie uşoară şi cavalerie grea. Ienicerii nu au reuşit să oprească atacul, aşadar cavalerii au înaintat prin centrul câmpiei, dar au fost opriţi la tabăra inamică. După ca asaltul a fost oprit, infanteria otomană s-a regrupat şi a început să atace caii cavalerilor creştini pentru a opri avansul acestora. Cavaleria uşoară a rămas fără suportul celor în armură, otomanii reuşind din nou să-i întoarcă la tabără. În haosul care a urmat, ienicerii au ucis majoritatea nobililor creştini, iar Huniade a încercat să scape cu viaţă, însă a fost capturat de sârbi. Noaptea, cele două tabere au făcut schimb de canonade. Dimineaţa următoare sultanul a ordonat atacul final, otomanii reuşind să anihileze restul armatei maghiare.
[modifică] Urmări
În cele trei zile cât a durat bătălia de la Kosovo, ambele tabere au suferit mari pierderi de vieţi omeneşti, însă otomanii au obţinut controlul asupra terenului după a doua zi de luptă. Se estimează că forţele creştine numărau circa 24.000 de oşteni, iar turcii aproximativ 60.000. Pierderile au fost probabil în jur de 10.000 de ambele părţi.
Această bătălie a demonstrat faptul că un atac masiv de cavalerie grea nu a fost în stare să învingă o armată turcească obişnuită (fără armura greoaie a cavaleriei creştine), deznodământ repetat şi la bătălia de la Mohács.
Statele creştine din Balcani nu au reuşit să reziste imperiului Otoman după această înfrângere, ajungând până la urmă sub controlul acestuia. Huniade a apărat totuşi cu succes Regatul Ungariei împotriva campaniilor otomane. De asemenea, Skanderbeg şi-a continuat cu succes rezistenţa anti-otomană, însă după moartea sa în 1468, Albania a ajuns sub stăpânire turcească.
