Bancă (instituţie financiară)
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cuprins |
[modifică] Noţiune
Băncile sunt instituţii financiare care au ca obiect principal de activitate atragerea de depozite şi acordarea de credite. Acestea sunt organizate sub forma unei societăţi comerciale pe acţiuni şi îşi desfăşoară activitatea sub supravegherea băncii centrale.
[modifică] Istoric
Primele evidenţe ale activităţilor de tip bancar datează încă din Antichitate. Templele erau văzute de către populaţie ca un loc sigur de plasare a bunurilor, iar contra unui mic profit preoţii luau în administrare atât bunuri de valoare cât şi mărfuri perisabile. O altă practică des întâlnită în această perioadă este împrumutul cu dobândă, care până la Codul lui Hammurabi nu a cunoscut o reglementare din partea autorităţilor. Apariţia băncilor ca instituţii a avut loc în Grecia şi Roma antică în secolele VII-VI î.Hr. Acesta este rezultatul dezvoltării comerţului ca o consecinţă a emiterii monedei proprii de către fiecare oraş comercial. În scopul de a combate camăta mai multe cetăţi greceşti au decis să constituie “bănci publice” care pe lângă rolul propriu- zis bancar, mai aveau şi sarcina strângerii impozitelor şi dreptul de a bate monedă. În Europa, în ciuda controverselor îndelungate asupra moralităţii dobânzii, sistemul bancar s-a consolidat treptat culminând emiterea banului de hârtie de către Banca Veneţiei în anul 1637. Băncile şi-au mărit importanţa pe măsură ce economia a continuat să se dezvolte, iar statul şi-a mărit implicarea prin înfiinţarea băncilor centrale.
În prezent băncile reprezintă entităţi financiare atent reglementate de stat, care influenţează şi susţin economia de piaţă.
[modifică] Banca centrală şi băncile specializate
Sistemul bancar este structurat în general pe două nivele :
- primul nivel cuprinde o singură entitate - Banca Centrală a Statului (sau naţională) cu atribuţii privind politica monetară, valutară, de credit şi de plăţi, precum şi cu atribuţii în materia autorizării şi supravegherii (prudenţiale) bancare
Banca Centrală este, de regulă, singura instituţie autorizată să emită monedă. Aceasta răspunde Guvernului sau direct Parlamentului şi este o instituţie non-comercială.
- al doilea nivel cuprinde, în principal, băncile specializate, instituţii autorizate să desfăşoare activităţi de atragere de depozite şi de acordare de credite în nume şi în cont propriu.
Cel mai important segment al băncilor specializate este constituit de băncile comerciale. Acestea dispun de o numeroasă reţea de agenţii care oferă prin servicii bancare direct populaţiei sau întreprinderilor. Băncile de investiţii, spre deosebire de cele comerciale acţionează preponderent pe piaţa financiară şi nu interactionează direct cu populaţia. În rândul băncilor specializaze se încadrează şi băncile de credit ipotecar sau casele de economii pentru domeniul locativ, care oferă credite ipotecare pentru locuinţe persoanelor fizice sau juridice.
[modifică] Cadru juridic
Activitatea bancară, cuprinzând atragerea de depozite şi acordarea de credite ca operaţiuni bancare principale, precum şi serviciile bancare conexe şi accesorii, este o activitate economică de interes public foarte atent reglementată. Băncile se constituie în majoritatea legislaţiilor sub forma societăţilor pe acţiuni, iar la constituire fondatorii trebuie să dispună de un capital social care depăseşte cu mult cerinţele unei societăţi pe acţiuni obişnuite. În România, pentru a se putea iniţia constituirea unei societăţi bancare fondatorii trebuie să dispună de 37 milioane RON (peste 10 milioane €) capital social în formă bănească. Băncile specializate trebuie să respecte atât legislaţia societăţilor comerciale, pe cea specială în domeniu (precum Legea Bancară) precum şi reglementările emise de Banca Centrală a statului pe teritoriul căruia îşi desfăşoară activitatea.
