Cheson
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Un cheson de aer este un flotor etanş, confecţionat din tablă de cupru sau alamă, de formă şi capacitate variabilă, folosit pentru mărirea flotabilităţii ambarcaţiunilor de salvare. Capacitatea totală a chesoanelor de aer trebuie să fie de minimum 1/10 din volumul total al bărcii, aşa încât ambarcaţiunea cu întreg echipamentul să plutească chiar când este complet inundată cu apă. Chesoanele de aer se montează în interiorul bărcii, în borduri sau sub bancheţi.
Eng. air tank; air case; air box; air buoyancy tank
Fr. caisson à air
Ger. Lufttank; Bootstank; Luftkasten
Es. caja de aire