Clement din Alexandria

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Clement Alexandrinul (150-217)

Viaţa şi opera

Titus Flavius Clemente s-a născut într-o familie păgână, care l-a ajutat să-şi formeze o bună cultură filozofică. S-a convertit la creştinism şi i-a urmat lui Panten la conducerea Şcolii catehetice din Alexandria. În urma persecuţiilor a trebuit să fugă la Cezareea, în Capadocia, unde a continuat să predea până la moartea sa, survenită în anul 217. Principalele sale opere sunt: „Cuvânt de îndemn către greci”, „Pedagogul”, „Stromatele” (literar înseamnă Covoare sau ţesături pentru a indicat varietatea argumentelor tratate).

Idei principale

Conform lui Clement toate disciplinele care nu fac parte din filozofie, sau de cultură generală, nu sunt altceva decât o „propedeutică” (pregătire) a filozofiei, care la rândul ei este o propedeutică a credinţei. Doar credinţa ne oferă adevărata cunoaştere, numită şi „înţelepciune” (sophìa) şi gnoză (înţeleasă ca o cunoaştere obţinută cu ajutorul credinţei, şi nicidecum un privilegiu acordat de Dumnezeu doar unor iniţiaţi, cum pretindeau gnosticii ). Scrie Gilson: „După cum ştiinţele liberale sau enciclopedice, cum li se mai spune, slujesc filozofia care le e stăpână, filozofia la rândul ei are ca scop să pregătească Înţelepciunea. Într-adevăr, filozofia urmăreşte dobândirea Înţelepciunii, ştiinţă a lucrurilor dumnezeieşti şi omeneşti şi a cauzelor acestora. Înţelepciunea este deci stăpâna filozofiei, după cum filozofia este stăpâna «ştiinţelor pregătitoare»” .

Cel care-l conduce pe om la filozofie şi de la filozofie la înţelepciune, este, pentru Clement, Pedagogul, Logosul sau Cuvântul divin, care luminează raţiunea umană. Între conţinutul filozofiei, care este raţională, şi conţinutul credinţei, care este revelată, nu există aşadar nici un contrast, ci o perfectă armonie. Desigur că nu toate ideile filozofilor pot fi acceptate, însă filozofia lui Platon şi cea a stoicilor, pot fi considerate ca fiind iluminate de Logosul Divin. Creştinul este, conform lui Clement, adevăratul gnostic. Credinţa este principiul şi fundamentul filozofiei. Aceasta din urmă este de o mare importanţă pentru creştinul care vrea să aprofundeze propria credinţă prin intermediul raţiunii. Logosul, primeşte la Clement, un triplu sens: - principiu creator a lumii; - principiul oricărei forme de înţelepciune, care i-a inspirat pe profeţi şi pe filozofi; - principiu al mântuirii (Logosul întrupat);