Complotul doctorilor
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Complotul doctorilor (în limba rusă: дело врачей (afacerea doctorilor), врачи-вредители (doctorii-sabotori) ori врачи-убийцы (doctorii-ucigaşi)) a fost o aşa-zisă conspiraţie, (azi dovedită ca fiind doar o înscenare), care ar fi urmărit eliminarea fizică a conducătorilor Uniunii Sovietice prin otrăvire, complotiştii fiind cu toţii doctori evrei. După moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin din martie 1953, noua conducere sovietică a recunoscut că acest caz a fost fabricat de serviciile secrete.
Cuprins |
[modifică] Fundalul politic
În timpul războiului rece, după proclamarea Statului Israel şi alierea acestuia cu puterile capitaliste occidentale, regimul sovietic a eliminat Comitetul antifascist evreiesc în 1948 şi a lansat o campanie antisemită împotriva aşa-numiţilor "cosmopoliţi fără rădăcini".
În noiembrie 1952, în timpul conferinţei publice cu privire la Procesele de la Praga, preşedintele Cehoslovaciei, Klement Gottwald, a anunţat: "În timpul investigaţiilor, am descoperit cum s-au infiltrat trădarea şi spionajul în rândurile partidului comunist. Acest canal este sionismul." (Pravda 1952, 21 noiembrie). Una dintre acuzaţiile aduse lui Rudolf Slánský a fost aceea de "iniţierea de paşi activi pentru scurtarea" vieţii lui Gottwald cu ajutorul "doctorilor atent selecţionaţi din tabăra inamică". Pe 3 decembrie, 13 foşti conducători comunişti cehoslovaci, din care 11 erau evrei, au fost executaţi.
Pe 1 decembrie 1952, în cadrul şedinţei Politburoului sovietic, Stalin a anunţat: "Fiecare evreu este un naţionalist şi un agent potenţial al spionajului american." (mărturie a vicepreşedintelui Sovmin, V.A. Malîşev).[1] Pe agenda şedinţei Prezidiumului Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a fost şi punctul "Situaţia în MGB (Ministerul Securităţii Statului) şi sabotajul în rândurile muncitorilor sanitari". Subiectul acesta a fost prezentat de Stalin şi de ministrul adjunct al MGB-ului, S.A. Goglidze. "Fără mine", a pretins Stalin, "ţara ar fi distrusă pentru că voi nu sunteţi în stare să recunoaşteţi inamicii." O urmare a acestei şedinţe a fost decizia de întărire a serviciilor de spionaj şi contraspionaj din cadrul GRU-ului condus de S.I. Ogoltsov, (cel acuzat mai târziu de uciderea lui Solomon Mihoels în 1948).
[modifică] Articolul din Pravda
Pe 31 ianuarie 1953, câţiva dintre cei mai prestigioşi şi proeminenţi doctori sovietici au fost acuzaţi că ar face parte din complot vast de otrăvire a unor conducători de vârf ai Partidului Comunist şi Armatei Roşii. Pravda, oficiosul partidului comuniştilor, a publicat acuzaţiile sub titlul "Spioni şi ucigaşi vicioşi sub masca membrilor colegiului doctorilor":
- "Majoritatea participanţilor la grupul terorist... au fost aduşi de spionajul american. Ei erau recrutaţi de o sucursală a spionajului american — organizaţia internaţională evreiască naţional-burgheză numită "Joint". Faţa ticăloasă a organizaţiei spionajului sionist, care-şi acoperea acţiunile lor depravate sub masca acţiunilor caritabile, a fost dezvăluită complet... Demascarea bandei de doctori-otrăvitori dă o lovitură împotriva organizaţiei internaţionale evreieşti sioniste."
Printre numele celor mai cunoscute personalităţi menţionate în articol s-au numărat: Solomon Mihoels, (actorul-director al Teatrului evreiesc de stat din Moscova şi preşedintele Comitetului antifascist evreiesc, asasinat la ordinul lui Stalin în ianuarie 1948[2]), care era numit "un binecunoscut naţionalist burghez", Dr. Boris Şimeliovici (un fost chirurg-şef al Armatei Roşii şi director al spitalului Botki), Miron Vovsi (fratele lui Mihoels şi medicul personal al lui Stalin), Iakov Etinger (un cardiolog cu faimă mondială), A. Feldman (otolaringolog), A. Grinştein (neuropatolog), Boris Kogan (fizioterapeut), Mihail Kogan, I. Egorov şi V. Vinogradov. Dintre aceştia numai doi nu erau evrei.
Lista presupuselor victime includea oficiali de cel mai înalt rang: Andrei Jdanov, Alexandr Şcerbakov, mareşalii Alexandr Vasilevski, Leonid Govorov şi Ivan Konev, generalul Ştemenko, amiralul Levcenko şi alţii.
[modifică] Arestările
La început au fost arestaţi 37 de persoane, dar numărul lor a crescut rapid la câteva sute. Mulţi evrei sovietici au fost rapid demişi din funcţii, arestaţi, trimişi în Gulag sau executaţi. Aceste acţiuni au fost făcute în paralel cu procesele spectacol ţinute în condiţiile înăspririi propagandei antisemită din mass media. Pravda a publicat o scrisoare semnată de numeroase personalităţi sovietice (şi de de evrei!), care conţinea condamnări violente ale "complotului".
Pe 9 februarie 1953, a explodat o bombă pe teritoriul misiunii sovietice din Israel, iar, pe 11 februarie, URSS-ul a rupt relaţiile diplomatice cu Israelul, relaţii reluate însă în iulie. A doua zi, doctoriţa Maria Weizmann, sora primului preşedinte al Israelului, (mort în 1952), Chaim Weizmann, a fost arestată.
În provincie au apărut acuzaţii similare celor aduse medicilor-evrei din capitală. De exemplu, în Ucraina s-a descoperit un "comlot local al doctorilor", avându-l în frunte, după cum se pretindea, pe endocrinologul Victor Kogan-Iasni (primul medic din URSS care a trata diabetul cu insulină, salvând vieţile a mii de pacienţi). Au fost arestaţi 36 de "complotişti".
Albert Einstein, Winston Churchill şi alte personalităţi internaţionale au trimis telegrame de condamnare Ministerului sovietic al afacerilor externe şi au cerut deschiderea unei anchete.
[modifică] Moartea lui Stalin şi consecinţele dispariţiei dictatorului
După moartea lui Stalin (5 martie 1953), noua conducere sovietică a recunoscut că toate învinuirile au fost inventate de dictatorul sovietic şi de acoliţii săi.
Dosarul a fost închis pe 31 martie de şeful NKVD, ministrul afacerilor interne, Lavrenti Beria, iar, pe 3 aprilei, Prezidiumul CC al PCUS i-a achitat în mod oficial pe toţi cei arestaţi. Procurorul-şef NKVD M. Riumin a fost făcut vinovat de fabricarea dovezilor pentru acest complot, a fosr arestat şi executat rapid.
[modifică] Controversa "celui de-al doilea Holocaust"
Anumiţi oameni apreciază că scenariul "complotului doctorilor" amintea de epurările staliniste din deceniul al patrulea, iar planul de deportare a unor întregi populaţii pe baze etnice se semăna cu deportările similare din anii imediat postbelici. Există voci care afirmă că Stalin pregătea un pogrom la nivel unional, un "al doilea Holocaust", care să desăvârşească ceea ce începuse Hitler dar, din fericire, moartea lui dictatorului din 5 martie 1953 a împiedicat ducerea la bun sfârşit a acestui plan.
Susţinătorii acestei versiuni menţionează memoriile, (uneori doar presupuse), şi mărturisirile târzii ale contemporanilor, inclusiv cele ale lui Andrei Saharov, Anastas Mikoian, Nicolai Bulganin, Evgeni Tarle, Ilia Ehrenburg şi Veniamin Kaverin.
Sunt nenumărate probleme cu aceste dovezi, de timp ce nu putem consulta de fapt memoriile lui Bulganin. Avem numai afirmaţiile Iakov Etinger, (fiul unia dintre doctori, care purta tot numele de Iakov Etinger), care ar fi vorbit cu Bulganin, aflând de la acesta despre planurile de deportare. Credibilitatea lui Etinger a fost pusă la îndoială când a pretins să fie publicată o scrisoare mai veche, nepublicată de de Pravda, semnată de mai multe celebrităţi evreieşti, scrisoare în care s-ar fi cerut deportarea evreilor. Cele două versiuni iniţiale ale acestei scrisori au fost publicate până la urmă de Istochnik şi de alte ziare.[3],[4] Nu doar că în ele lipsea orice indiciu al unui plan de deportare a evreilor în Siberia, dar petiţionarii cereau crearea unui ziar evreiesc! Textul final ale acestei scrisori foloseşte ca argument împotriva existenţei planurilor de deportare.
Etinger a fost rugat să publice notele luate în timpul pretinselor întâlniri cu Bulganin, dar ele nu au văzut încă lumina tiparului.
În mod similar, ultimele afirmaţii ale lui Veniamin Kaverin nu par să fie de încredere, deoarece el a pretins că i s-a cerut să semneze scrisoarea despre deportare care se dovedeşte a fi inexistentă. Este posibil ca el să nu-şi aduncă aminte corect de conţinutul exact al acelei scrisori după mulţi ani şi după multe zvonuri vehiculate pe tema deportării.
Memoriile lui Ilia Erenburg conţine numai o referire la scrisoarea lui către Stalin, care a fost publicată împreună cu "scrisoarea evreilor" şi nu conţine, de asemenea, nici o referire la deportare.
Saharov, Iakovlev şi Tarle nu specifică sursele şi nu pretind să fi fost martori oculari. Anastas Mikoian a editat şi a publicat o versiune a memoriilor care conţine doar o propoziţie despre planificata deportare a evreilor din Moscova, dar nu se ştie dacă originalul textului conţine sau nu acea propoziţie.
Uneori se pretinde că a fost publicat un milion de copii ale foii volate "De ce trebuie relocaţi evreii din regiunile industriale în zonele rurale", dar nu a fost găsită nici o copie.
Toate acestea fapte şi multe altele l-au forţat pe cecetătorul antisemitismului stalinist, Ghennadi Kostîrcenko să tragă concluzia în articolul "Deportarea - mistificare" din revista evreilor ruşi Lechaim [5], că nu există nici o dovadă credibilă pentru presupusele planuri de deportare şi că există mai multe dovezi care sunt împotriva acestei presupuneri. Alţi cercetători consideră că nu există suficiente dovezi credibile pentru planurile de deportare, dar problema continuă să rămână deschisă.[6][7]
[modifică] Vezi de asemenea
- Istoria evreilor din Rusia şi din Uniunea Sovietică
- Inamic al poporului
- Procesele de la Praga
[modifică] Legături externe
- Articolul din Pravda din 13 ianuarie 1953
- The Soviet “Doctors' Plot”—50 years on de A Mark Clarfield
- Byelorussian Jewry and the Doctors' Plot, 1953 de Dr. Leonid Smilovitsky
- Materiale despre cazul lui Maria Weizmann (în rusă)
- http://forum.grani.ru/jews/articles/eak/ Fotografie de grup al membrilor grupului Comitetul antifascist evreiesc
[modifică] Alte lecturi
- Jonathan Brent & Vladimir Naumov. Stalin's Last Crime: The Plot Against the Jewish Doctors, 1948-1953. ISBN 0060933100.
