Comunitatea Europeană pentru Apărare
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Comunitatea Europeană pentru Apărare este soluţia propusă în 1950 de Primul Ministru francez René Pleven ca răspuns la cererea americană de reînarmare a Gemaniei Federale cu scopul de a întări apărarea Europei de vest împotriva unui eventual atac sovietic.
Planul Pleven, cel care stătea la baza înfiinţării Comunităţii Europene de Apărare, prevedea crearea unei armate europene.
Cuprins |
[modifică] Conjunctura politică, factorii determinanţi
Războiul din Coreea a fost evenimentul politic care a declanşat discuţiile cu privire la reînarmarea Germaniei, apărarea NATO nemaifiind capabilă de a garanta siguranţă ţărilor Europei de vest.
Pe data de 25 iunie a izbucnit războiul din Coreea, în care USA a intervenit pe baza unui mandat UNO. Acest lucru nu numai că a accentuat starea de criza dintre Rusia si USA (Razboiul rece) ci a dat naştere şi unor noi pericole militare. La fel cum Coreea de sud fusese atacată de la nord de Coreea de nord, Germania Federală risca să fie atacată de la est de Rusia după modelul corean. Într-o astfel de situaţie, aparatul militar american si NATO nu puteau face faţă unui eventual atac sovietic, reînarmarea trupelor germane fiind singura modalitate de a întări apărarea Europei de Vest. Aceasta dispunea la acel moment de 10 Diviziuni US şi 12 Diviziuni ale statelor membre europene NATO care nu puteau rezista celor 170 de diviziuni sovietice şi a faptului că USA nu mai era singurul stat care deţinea bomba atomică.
În această conjunctură, USA pune pe lista de discuţii a conferinţei miniştrilor de externe subiectul reînarmării Germaniei. Comisia de apărare NATO este solicitată să elaboreze şi să prezinte metode prin care Germania să poată aduce un aport efectiv la apărarea Europei de Vest de un evenual pericol sovietic.
Ideea reînarmării Germaniei a provocat un şoc în Europa dar mai ales în Franţa. Începând cu 1945 politica externă franceză a avut ca prioritate împiedicarea Germaniei Federale să devină o putere militară. Propunerea americană a trezit printre populatia franceză o adevarată teama de un nou atac german iar obtinerea unei aprobări din partea poporului era imposibilă cu toate că aportul militar al Germaniei la apărarea Europei de Vest era esenţial.
O soluţie de compromis era integrarea Germaniei în NATO fără ca acesta să deţină conducerea asupra trupelor sale. Franţa nu agrea o astfel de idee deoarece, prin supunerea trupelor germane conducerii NATO, Germania Federală ieşea astfel de sub controlul francez şi intra sub puterea de influenţă a Americii.
O altă solutie avea să fie propusă de Winston Churchill printr-un discurs extraordinar ţinut la Londra în martie 1950. Acesta propunea crearea unei armate europene care să fie subordonată unui minister de apărare european.
[modifică] Planul Pleven
Planul Pleven s-a născut având la bază ideea lansată de Winston Churchill şi iniţiativa lui Jean Monnet. Pe 24 octombrie 1950 a fost făcut public în faţa Adunării Naţionale Franceze. Principalele puncte ale planului erau: • Crearea unei armate europene • Ministerul de apărare european avea rolul de a pune în aplicare directivele date de un concil alcătuit din ministrii ţărilor membre. • Integrarea trupelor germane în armata europeană avea să aibă loc după principiul „ cea mai mică unitate posibilă”. • Ţările membre pot să păstreze puterea de decizie asupra trupelor pe care nu le introduc în armata europeană.
Scopul acestui plan era integrarea trupelor germane într-o armată europeană, subordonată unui minister de apărare european, fără să fie necesară o aderare a Gemaniei Federale la NATO. Prin aceasta se evita şi crearea unui Minister de apărare german. Germania era vizibil discriminată nefiindu-i permisă existenţa unor unităţi militare mari sub comandă germană fiind astfel un partener cu drepturi limitate.
USA, Marea Britanie şi Italia vedeau în acest plan o manevră a francezilor de a întârzia reînarmarea Germaniei şi îl considerau ineficient din punct de vedere militar.
Planul a fost subiect de negociere începând cu anul 1950 până în 1952 şi a condus la semnarea Tratatului de creare a Comunităţii Europene a Apărării. În spatele acestui proiect stătea şi speranţa într-o uniune politică a Europei.
Pe parcursul negocierilor, poziţia Germaniei în cadrul armatei europene se îmbunătăţise considerabil si ca urmare forma finală a planului nu mai corespundea cu planul propus de Pleven, implicit de Franta in 1950.
[modifică] Eşuarea
Proiectul a fost ratificat în Belgia, Germania, Luxemburg şi Olanda. În Franţa a fost retras de pe ordinea de zi a Adunării Naţionale în august 1954 şi nu avea să mai fie vre-o data introdus. Transmiterea drepturilor de decizie militară unei autorităţi supranaţionale şi tratarea Germaniei ca partener egal au fost motivele aduse de Franţa pentru a justifica eşuarea ratificarii.
Corolar la această Comunitate Europeană a Apărarii a fost un proiect politic, prezentat în 1953, prin care se propunea crearea unei Comunităţi Europene Politice. Această structură confederativă ar fi avut la dispoziţie un legislativ bicameral, un Consiliu European, Executiv, un Consiliu de Miniştri şi o Curte de Justiţie. Comunitatea Politică urma să aibă puteri şi responsabilităţi extrem de extinse şi urma să absoarba Comunitatea Europeană a Apărării. Proiectul nu a devenit însă niciodată realitate.
[modifică] Bibliografie:
- 1. Brunn, Gerhard, Die Europäische Einigung von 1945 bis heute, Bundeszentrale für politische Bildung, Bonn, 2005.
- 2. Paun, Nicolae, Istoria constructiei europene, Editura Fundatiei pentru Studii Europene, Cluj-Napoca, 1999.
- 3. Volkmann, Hans-Erich, Breccia, Alfredo, Die Europäische Verteidigungsgemeinschaft, Editura Boldt, Boppard am Rhein 1985.
