Cronica fantastică
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cronica fantastică este o nuvelă satirică scrisă de Ion Luca Caragiale în anul 1874 şi publicată în revista Ghimpele. Faptele sunt relatate la persoana întâi, timpul prezent, deşi din primele rânduri ale nuvelei cititorul este avertizat că se află într-un timp viitor.
Caracteristicile stilistice ale satirei din Cronica fantastică sunt ironia şi exagerarea caricaturală a numelor personajelor şi a locurilor.
Nuvela începe cu un scurt dialog între autor şi cititor, cititorul fiind cel care întrerupe şirul povestirii prin nedumerirea sa legată de anul 3874, obţinut de autor prin adăugarea a două mii de ani anului 1874.
Din punct de vedere estetic, prin această nuvelă autorul dezvăluie comportamentul lingvistic al personajelor şi evidenţiază exprimările greşite şi rezistente în timp care au rădăcini puternice în societatea din acele timpuri:
- infinitivul în locul conjunctivului: Dă-mi voie a te ruga, dacă doriţi a face o excursiune, plăcerea a vă-ncrede, fiţi buni a vă arma, O singură recomandaţiune am a vă face, am onoarea a vă spune;
- forme greşite ale substantivelor la singular şi plural: o sucursale, stradele, edificiuri, datoriă; excursiune, escepţiune, derivaţiune, corecţiune, recomandaţiune, predilecţiune, jurisdicţiune;
- forme greşite ale verbelor: a fost trămis, repauzându-ne, nu se servă, să vă serv, cetiţi
- derivare greşită a substantivelor cu prefixul ne: nedispensabil, nerezistibile
- fonetisme dialectale, uneori combinate cu împrumuturi din limba franceză: fatigăi,
- fonetisme ale unor neologisme: rachitism, reprezintante,
- etimologii populare: şeapte, tutulor, vieaţa, îndajuns, puiu de curcă, întâiu, voiu fi prea fericit, cetitori, trămis
- forme greşite ale substantivelor în cazul dativ: limbei
Cuprins |
[modifică] Tema
Tema nuvelei este raportul cetăţeanului (chinezul, Pim Pim) cu biserica, justiţia, poliţia (cazarma şi cancelaria Mandarinului Păcei), finanţele publice (Punga-publică).
[modifică] Momentele subiectului
[modifică] Expoziţiunea
Acţiunea se petrece, după cum vom afla la sfârşitul nuvelei, în Bucureşti, Ţara Românească (cetatea Tâmpitopole), unde locuitori sunt Sinecorzii sau chinezii (fiinţe bipede, cărora le lipseşte partea stângă a toracelui cu toate ale ei şi care domnesc asupra continentului vechi pe care l-au chinizat).
Există o discrepanţă creată în mod intenţionat între anul şi locul desfăşurării acţiunii. Timpul pare a fi viitor, însă numai în introducere, pentru că paranteza istorică explicativă aduce cititorul în prezent (acum două mii de ani), pentru a-l plasa mai apoi din nou în viitor, cu puţin înainte de a închide paranteza istorică (Două mii de ani au trecut).
Titlul nuvelei sugerează o incursiune în viitor prin prisma trecutului. Cititorul este derutat atunci cînd citeşte nuvela, pentru că timpul este dereglat, iar trecutul şi viitorul se regăsesc perfect în prezent.
Autorul îşi imaginează realitatea viitoare şi o prezintă cititorilor printr-o cuvântare asemănătoare celebrei cuvântări ciceroniene rostite împotriva lui L. Sergius Catilina, după descoperirea conspiraţiei acestuia împotriva republicii.
[modifică] Intriga
Intriga o constituie momentul deschiderii parantezei istorice care nedumereşte cititorul, îl face să-şi pună întrebări, deoarece autorul, deşi afirmă că a deschis o paranteză explicativă, intervine într-un mod contradictoriu, adresîndu-se în mod direct cititorilor:- Observaţi bine că narez numai faptele; nu fac nici un comentariu.
[modifică] Desfăşurarea acţiunii
Cititorilor li se prezintă instituţiile care au sediul în oraş şi rolul fiecăreia. Printre acestea se numără: pagoda idolului King-Lau, locul unde se regulează afacerile privitoare la bramani (referire la biserică), cazarma şi cancelaria Mandarinului Păcei (referire la poliţie), Casa Justiţiei; Muma Tutulor sau casa numită Punga-publică (finanţele publice) şi palatul lui Sik-Tir (referire la presă).
Cuvântarea ciceroniană a autorului din elegantul stabiliment public, locul unde se ia ceaiul şi se fumează, pregăteşte momentul dezvăluirii motivelor pentru care a ales să-i conducă pe cititori prin cetatea Tâmpitopole şi acestea ar fi nepăsarea, indolenţa şi automulţumirea de care tâmpitopolenii au dat dovadă.
[modifică] Punctul culminant
Punctul culminant îl reprezintă momentul în care autorul, în calitate de ghid al cititorilor prin oraşul Tâmpitopole vrea să se retragă, să-i lase singuri. Motivul pentru care doreşte acest lucru este faptul că a obosit şi de aceea cere permisiunea de a se retrage.
[modifică] Deznodământul
Răspunsul cititorilor la întrebarea Cum vi se pare, graţioşi cetitori, apocalipsul meu? reflectă nedumerirea acestora referitoare la timpul desfăşurării acţiunii. Cititorii reproşează faptul că au fost plimbaţi printr-un spaţiu bizar de unde nu ştiu cum să iasă, au fost abandonaţi şi se întreabă cu ce scop au făcut acea excursie. Răspunsul autorului este edificator: ţara prin care au fost plimbaţi cititorii este chiar Ţara Românească, oraşul Tâmpitopole nu este altul decât Bucureştiul, a fost doar o glumă, o farsă, menită să-i determine să privească mai bine în jur, să-i scoată din nepăsare. Autorul este mulţumit atunci când cititorii reacţionează şi recunosc că locurile prin care au fost plimbaţi sunt bizare, stranii.
 |
Acest articol despre literatură este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea lui! |
