D-l Goe
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în octombrie 2005. |
I. L. Caragiale surprinde în schiţa "D-l Goe..." un nou aspect al educaţiei greşite primite de copiii din unele familii înstărite din societatea românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Personajul principal, Goe, un fel de Ionel mai evoluat, este înfăţişat în timpul călătoriei sale la Bucureşti, în relaţie cu familia şi cu persoanele din jurul său. Ironia scriitorului faţă de erou este evidentă încă din titlu. "D-l Goe...", prin contrastul creat între imaginea unui copil de şcoală primară ("puişorul") şi apelativul "domnul", care ilustrează atitudinea familiei faţă de acesta. Cele trei puncte de suspensie din titlu atrag atenţia asupra caracterului personajului şi sunt o invitaţie la a reflecta asupra faptelor prezentate.
Atitudinea satirică a scriitorului se ghiceşte şi în determinarile ironice cu care însoteste numele personajului: "D-l Goe", "tânărul Goe". Subliniind contrastul dintre ceea ce vrea să pară personajul ("un domn", un tânăr educat) şi ceea ce este el în realitate (un copil obraznic, lipsit de educaţie).
Universul operei. Expoziţiunea
Elev cu rezultate slabe la învaţătura, "tânărul Goe" este dus la Bucureşti, cu prilejul sărbătorii naţionale de la 10 Mai, ca să nu mai rămână repetent şi anul acela. Cele trei doamne care-l însoţesc cu o deosebita grija, oferindu-i această nemeritată recompensă sunt: mamiţica, mam'mare şi tanti Miţa.
Baiatul poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie cu inscripţia „Le Formidable" şi sub panglica pălăriei, biletul de călătorie înfipt cochet de tanti Miţa fiindca "asa ţin bărbaţii biletul". Aşteaptă nerabdător sosirea trenului, pe peronul garii din urbea X. Nerăbdător şi obişnuit să porunceasca şi să i se facă pe plac, Goe comandă încruntat ca trenul să soseasca mai repede. Mam'mare încearca să-l liniştească, sarutându-l pe "puişor" şi potrivindu-i încântată pălăria: "Vezi ce bine-i şade lui - zice mam'mare - cu costumul de marinel?".
În admiraţia declarată a doamnelor, "tânărul Goe" le întrerupe cu obraznicie şi fără menajamente "discuţia filologica", făcându-le "proaste" şi corectându-le, dar într-un mod greşit, cu termenul "mariner". În contrast cu situaţia sa de repetent, mam'mare recunoaşte cu admiraţie "cultura" nepotului: "Apoi de! n-a învăţat toată lumea carte ca d-ta!", iar tanti Miţa i se alatura numindu-l "procopsit" (deştept, tobă de carte).
Aia IUPI IUPI IEI nu mie frica de bau bau.
