Dan Culcer

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dan Culcer este un critic literar, prozator, poet, traducător şi ziarist român. Este născut la 15 iunie 1941 la Sulina, dintr-o familie de ardeleni în refugiu, dupa diktatul de la Viena, ca fiu al mediculului, [[Alexandru CULCER (n. Lenghel, schimbarea patronimului prin preluarea numelui mamei, Sofia Culcer, publicata in Monitorul oficial 1934 sau 1935) si al profesoarei de limba romana (licentiata la Cluj), Ersilia (n. GUTU), un maramuresean greco-catolic si o banaţeanca ortodoxǎ.. Urmează studii universitare de limbă si literatură română la Cluj-Napoca. Este fondator al revistei ”Vatra” din Târgu-Mureş (în mai 1971). Emigrează şi beneficiază de statutul de refugiat politic în Franţa din octombrie 1987 până în 1992, cînd obţine cetăţenia franceză. Studii elementare incepute la Sighisoara (1947), liceul la "Emil Racoviţă" din Cluj din 1952, maturitatea (=bacalaureatul) obţinută în 1957, la 16 ani. Coleg cu viitorul bas-bariton Dan Serbac, cu medicii Dan Macavei, Marius Rimbaşiu, Sergiu Grănescu, cu inginerul Horea Giurgiuman, cu lingvistul Gabriel Vasiliu. Unii colegi de liceu au emigrat rapid, aşa că, dintr-o clasă de 30 de elevi, jumătate trăiau la 10 ani după bacalaureat în Europa occidentală. După încercări nereuşite în 1957 şi 1958 de a intra la medicină sau la istorie (amîndouă facultăţi unde se aplica "numerus clausus" contra copiilor de burghezi), reuşeşte să-şi "transfere" dosarul la facultate de filologie romana a Universitatii Bolyai din Cluj. Cunoştiintele de limbă maghiară pe care i le cultivasera mama si unchiul, ambii bilingvi, îi folosesc si ulterior, căci pe această bază, ca diplomat (=echivalat ca licenţiat în Franţa) al facultăţii de filologiei, specialitatea limba şi literatura română, a unificatei (1959) universităţi "Babeş-Bolyai", este repartizat în 1963, la propunerea profesorului universitar Mircea Zaciu, ca preparator universitar la Institutul maghiar de artă teatrală din Târgu Mureş. Fondează împreună cu cîţiva prieteni, Romulus Guga şi Mihai Sin, revista lunară de cultură ”Vatra”, care apare începînd cu mai 1971. Dan Culcer devine redactor de rubrica, redactor şef-adjunct, ca apoi sa fie "degradat" ca publicist-comentator, şi in fine şef de secţie în urma cîtorva "gafe" politice intenţionate, expresia a unei opoziţii politice precaute dar tot mai manifestă. După mortea redactorului-şef Romulus Guga, intră într-o zonă de turbulenţe în relaţiile cu colegii, dintre care se vor alege şi cîţiva informatori amatori, pe fondul unor gelozii de carieră. Această perioadă se reflectă în dosarul de urmărire informativă (D. U. I. ) deschis pe numele ”Dinu”, din arhivele Centrului naţional pentru studierea arhivelor Securităţii C.NSAS. Este ”criticat” şi pus la punct în urma unei şedinţe de partid în redacţie, organizată cu sprijinul logistic şi la îndemnul Securităţii judeţene, reprezentată de colonelul Nicolae Grama. Întreţine, încă din mai 1971, relaţii de taină cu unii reprezentanţi ai exilului politic (Virgil Ierunca şi Monica Lovinescu, ca atiţia alţii dintre colegii săi de condei, fără să afle că există solidarităţi, (datorită conspirativităţii impuse de epocă), face călătorii în Franţa şi Belgia ca membru al Societăţii Jules Verne din Paris si al Asociaţiei internaţionale a sociologilor de limbă franceză A. I. S. L. F., prezintă comunicări despre utopia negativă (=distopia) a lui George Orwel (in 1984 la Cerisy la Salle, ca bursier al " Fondation pour une entr'aide intellectuelle européenne "). Securitatea încearcă să facă joc dublu : îi aprobă paşaportul dar îi confiscă biletul de tren. Pentru a ajunge totuşi la colocviu, străbate cu auto-stopul Europa de la Oradea la Paris, într-o săptămînă. Scrie studii despre cenzură şi are tupeul să încerce să le publice în Vatra, sub titlul " Listele de 'uvrajuri prohibarisite' ". Nu e cooperant cu autorităţile de Securitate, care află că nu e sincer cu ei, aduce cărţi interzise care i se confiscă la vamă, îi umblă gura în public şi încurajează diverşi contestatari, Liviu Ioan Stoiciu , Dan Petrescu , Ştefan M. Găbrian, [[ ]], [[ ]], [[ ]] . Era ”turnat” deja în 1972 de o poetă care îşi semna ”notele informative” cu numele de cod ”Donna Alba”. Securitatea reîncepe urmărirea informativă în 1982, corespondenţa îi este deschisă (vezi ”Cartea albă a Securităţţii”, editia M. Pelin), se folosesc mijloacele tehnice - ascultarea telefonului, perchiziţii domiciliare secrete]]. E izolat în redacţie şi sfirşeşte prin a plănui o plecare definitivă în Franţa în grup, cu toata familia sa de şase persoane, plecare pe care o organizează în taină şi eficient. Sub pretextul unui tratament medical, a doua soţie, scriitoarea Maria Mailat, pleacă prima cu doi copii, în 1986. În august 1987, primeşte viza de ieşire şi ajunge în Franţa, la Paris, în octombrie 1987, prin reintregirea familiei. Dan Culcer cere azil politic, care i se acordă imediat de către Oficiul francez pentru refugiati si apatrizi -OFPRA). Dupa citeva stagii de formare în domeniul utilizării ordinatoarelor în presă, devine el însuşi formator şi lucreaza la Paris intermitent pentru CFPJ -Centre de formation et perfectionnement des journalistes, in calitate de conferenţiar-ziarist. Experienţe neconcludente şi scurte în cîteva redacţii pariziene ca secretar de redacţie ("Alternances", revista editata de fiica publicitarului evreu Marcel Bleustein (Blanchet) - agentia Publicis- pentru comunitate ; "Argus", o revista lunara de asigurari ; "Africa International"). Face o cariera de grafician pe ordinator şi de ziarist, secretar de redacţie, în presa sindicală franceză, fiind şef de serviciu Editură la Confédération française démocratique du travail (CFDT-Santé) începind cu 1993. Între venirea sa în Franţa şi momentul în care i se oferă un post stabil, face ziaristică ocazională şi prost retribuită la posturile de radio franceze ( Radio France International- RFI, serviciul român) si engleze (BBC, serviciul român), sau neretribuită - la Radio Solidarnosc (un post parizian al rezistentei anticomuniste poloneze, al cărui studio era lângă Place du Tertre, în Montmartre, unde se întilneşte cu exilaţii mai vechi Dinu Zamfirescu, Antonia Constantinescu şi Radu Portocala. ”Revolutia” română şi prăbusirea statelor socialiste îi dau de lucru în mod neaşteptat. Lucrează oficial ca traducător pentru o agenţie de subtitraje video (Videoadapt), colaboreaza in perioada "revoluţiei" din România (decembrie 1989-februarie 1990) cu studiorile de televiziune TF1, A2 si La 5 din Paris, ca traducător-interpret. Onorariile substanţiale obţinute astfel în citeva luni îi permit să se aventureze într-o lungă expediţie de recunoaştere, în compania etnologului francez ex-comunist Claude Karnoouh, de la Oradea la Bucureşti, prin Maramureş şi Secuime, din care aduce nu doar observaţii despre lumea veche care părea că nu se mai dărimă, fixate intr-un reportaj, "[[Periplu pentru descoperirea ţării mele" (publicat in franceza de revista anarhistă "Iztok", ci şi noua ore de imagini video HI 8 mm de maxim interes pentru istoria recentă, din zone neacoperite de emisiunile în continuu al Televiziunii Române "Libere". O parte din imagini sunt distruse prin neglijenţa agentiei Videodapt, cîteva casete, còpii Betacam, supravieţuiesc in arhivele Culcer (ele conţin un interviu cu Mihai Şora, ca ministru al Invaţămîntului ; o lungă dezbatere în cadrului Grupului de dialog social (G.D.S.) la care fusese invitat generalul Chiţac, pseudo-eroul ; scene din periferia Bucureştilor în perioda pre-electorală ; manifestări al Bisericii greco-catolice la Cluj - slujba în aer liber; un interviu cu Mircea Zaciu, reuniuni politice de fondare ale Uniunii Democrate a maghiarilor din România UDMR la Cluj şi Sf. Gheorghe, discuţii cu profesori şi studenţi la Tirgu Mureş pe tema învăţămintului medical universitar maghiar autonom, etc.). Televiziunea franceză, după o perioadă de exces, nu mai dă nici o importanţă evenimentelor din Romănia. Revoluţia transmisă în direct se dovedise o înscenare politică manipulată de Securitate. Înfiinţeaza in mai 2000 revista electronică (on line) Asymetria (http://www.asymetria.org), care se reînoieste trimestrial, cu peste 3 000 de vizite pe lună. La 7 decembrie 2000 înfiinţează grupul de discuţii Yahoo : ”Societatea de mâine”, care reia titlul unei reviste clujene de sociologie din anii 1920-1925, fondata de Ion Clopoţel (http://fr.groups.yahoo.com/group/societatea_de_maine/) cu in jur de 150 de membrii stabili. Militează pentru Procesul comunismului, pentru reprezentarea drepturilor victimelor sistemului penitenciar şi carceral comunist, pentru aplicare lustraţiei şi pentru reintegrarea lui Paul Goma în drepturile sale cetăţeneşti, redactînd singur sau în colaborare cu intelectualii Ioan Roşca, Valerina Stan, Flori Stănescu, Mircea Stănescu, proteste şi apeluri diverse. S-a recăsătorit în Franţa a treia oara cu Marie-Claire Mostefaoui (n. 23 ianuarie 1952, Paris), ziarista franco-kabylă. Din prima căsătorie - 1971, cu basarabeanca Silvia Culcer (n.Marcu, în 1942), profesoară de muzică şi autoarea unor muzici de scenă, se nasc două fete, Ioana-Larisa (1972) şi Bogdana-Draga, amîndouă emigrate în Franţa. Divorţ în 1981. Din a doua căsătorie cu Maria Mailat, psiholoagă, poetă şi prozatoare, colaboratoare a revistei Vatra, născută în 1953 la Tîrgu Mureş, se naşte Matei-Alexandru Culcer (1984). Divorţ pronunţat în 1988. Dan Culcer a publicat volumele : " Un loc geometric " (texte), Editura Cartea Românească, Bucuresti, 1973 " Citind şi trăind literatura ", eseuri de sociologia literaturii, Editura Dacia, Cluj, 1976 " Serii si grupuri ", eseuri de sociologia literaturii, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 1981 Find bilingv din copilăria sa ardeleană, scriitorul, face traduceri din maghiară (pentru care e onorat cu un premiu al Uniunii scriitorilor în 1975 (?)) : Domokos Samuel, " Octavian Goga, anii studentiei ", Editura Kriterion, Bucuresti, Markovits Rodion, " Garnizoana din Siberia ", Editura Kriterion, Bucuresti Markovits Rodion, " Garnizoana din Siberia ", editia a doua, Editura Dacia, Cluj, 2002. Prefaţează traducerea din rusă, realizată de Ioan Radin (Peianov) a prozelor lui Daniil Harms, sub titlul "Un spectacol ratat" Editia a doua, ne varietur (retiparire ilegala si abuziva), Editura Paideia, Bucureşti. Harms va avea ulterior, prin această traducere, o influenţă subterană importantă asupra prozei scurte din România. Colaborează pînă în 1987 la revistele " Vatra " (unde devine redactor pentru Franta dupa 1990), " Viaţa Românească ", " Tribuna ", " Steaua ", " Familia ", " Convorbiri literare, România literară, " Ateneu ", " Tomis ", " Utunk ", " Korunk ", " Ifjumunkas " (unde debutează cu poeme scrise în română şi traduse în maghiară de Cseke Gábor, " Igaz Szó ", etc. În Franţa colaborează la revistele " Hermes " (CNRS), " Iztok ", " Cahiers de l'Est ", " Lupta ", " BIRE " şi la " Curentul " (Germania). Participă în 1988 la lansarea unei Societăţi a Scriitorilor Români, acţiune sindicală, profesională şi protestatară care înainte de decembrie 1989 dorea să se opună colaboraţioniştilor din Uniunea Scriitorilor din R. S. România, instituţie profesională pe care Partidul Comunist Român încerca să o supună exigenţelor propagandei. Fundeaza la 13 mai 1991, împreuna cu alţi ziarişti români din exil, Asociaţia Jurnaliştilor Români-Ouest, cu sediul la Paris. După 1990 continuă colaborarea la presa din exil, " Origini " (SUA) şi reia colaborarea cu presa din România : publică poeme cândva interzise, fragmente de jurnal, studii şi amintiri, în " Familia ", " Viaţa românească ", " Vatra ", în ziarele " Telegraful " (Constanţa), " Expres magazin ", " România liberă " (unde este din 1990 corespondent salariat dar niciodată plătit).