Decretul de la Turda
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Decretul de la Turda a fost un decret al lui Ludovic I al Ungariei. A avut urmări pe termen lung pentru ordinea constituţională şi structura socială din Transilvania.
Pe 28 iunie 1366, în oraşul Turda, Louis a emis un decret privind legea şi ordinea, care făcea o serie de clarificări privind viaţa socială şi publică, administraţia, legislaţia şi practica judiciară.
Condiţiile impuse de decret pentru statutul de nobil (în special afilierea la Biserica Romano-Catolică) au dus la o selecţie a clasei nobiliare în următoarele secole, ceea ce a accelerat declinul clasei sociale a românilor (Universitas Valachorum). Decretul a fost formulat pe baza unor concepţii negative legate de români:


Era pentru prima dată când în Transilvania se emiteau legi discriminatorii bazate pe criterii etnice.
[modifică] Motive
Au existat motive atât politice cât şi religioase pentru care s-a ajuns la decret. Fiind italian, urmaş a ilustrei familii franceze de Anjou, Louis, care a domnit între 1342 şi 1382, a personificat monarhul medieval, luptător pentru Biserica Romano-Catolică şi protector al artelor. Sub domnia sa Ungaria a ajuns o putere europeană. Campaniile lui Louis I de promovare a catolicismului s-au lovit însă în Transilvania de o rezistenţă acerbă a românilor ortodocşi.
Procesul de formare unor state feudale româneşti la sud şi est de Transilvania, state care erau privite de Regatul Ungariei ca fiind teritorii ungare, a dus la independenţa (1330 - Valahia; 1359 – Moldova) acestora, în ciuda unor campanii militare (1330 şi 1358 - 1365) de supunere a acestora sub suveranitate ungară.
După proclamarea primei Biserici Ortodoxe Metropolitane Române (1359) şi după campaniile militare eşuate împotriva Valahiei şi Moldovei, Decretul a dorit să elimine influenţa bisericii ortodoxe în Regatul Ungariei considerat teritoriu apostolic catolic.
[modifică] Note
- ↑ Olachorum este forma latinească pentru valahi
- ↑ Documenta Romaniae Historica, vol. XIII, Transilvania (1366-1370), Editura Academiei Române, Bucureşti 1994, p. 161-162
[modifică] Bibliografie
- en Pop I.A., Nations and Denominations in Transylvania (13th - 16th Century) p. 111 - 125, In Tolerance and Intolerance in Historical Perspective, edited by Csaba Lévai et al., Edizioni PLUS, Università di Pisa, 2003