Dimitrie Pompeiu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dimitrie Pompeiu (n. 22 septembrie 1873 Broscăuţi (jud. Dorohoi) - d. 8 octombrie 1954) a fost un matematician român, profesor la universităţile din Iasi, Bucuresti şi Cluj. Membru al Academiei Române.
A urmat şcoala primară şi gimnaziul în Dorohoi şi apoi şcoala normală de institutori la Bucureşti.
În perioada 1893-1898 a funcţionat ca institutor la Galaţi şi apoi la Ploieşti. În 1898 obţine un concediu plătit şi pleacă la Paris, unde îşi termină studiile secundare şi se înscrie la Universitate, devenind licenţiat în matematici. În anul 1905 şi-a susţinut teza de doctorat sub conducerea lui Henri Poincaré. În toamna anului 1905 se întoarce în ţară, ocupă un post de conferenţiar de analiză matematică, iar din 1907 este profesor de mecanică la Universitatea din Iaşi. În 1912 se transferă la Bucureşti ca succesor al lui Spiru Haret, iar din 1930 ca profesor de teoria funcţiilor, după pensionarea lui David Emmanuel. În 1934 este ales membru al Academiei Române.
A adus numeroase contribuţii în domeniul analizei matematice, teoriei funcţiilor de o variabilă complexă, mecanicii raţionale s.a. În teza sa de doctorat (Paris, 1905), rămasă celebră, a demonstrat printr-un exemplu existenţa funcţiilor analitice continue pe mulţimea singularităţilor lor.
Pompeiu este iniţiatorul teoriei funcţiilor poligene, care constituie o extindere naturală a funcţiilor analitice. În acest domeniu a introdus noţiunea de derivată areolară şi a extins celebra formulă a lui Cauchy, prin formula cunoscută ca formula lui Cauchy-Pompeiu.
De asemenea a introdus noţiunea de distanţă între două mulţimi şi a construit funcţii reale, neconstante, a căror derivată se anulează în orice interval, denumite funcţii Pompeiu. Este creatorul şcolii matematice de teoria ecuaţiilor cu derivate parţiale şi de mecanică.
Într-o scurtă lucrare publicată în anul 1929, Pompeiu demonstrează că dacă integrala dublă a unei funcţii continue în plan are aceeaşi valoare pe orice pătrat de latură dată, atunci funcţia se reduce la o constantă. Aceasta simplă observaţie a generat una dintre cele mai interesante probleme ale analizei matematice, cunoscută ca "problema lui Pompeiu".
O altă simplă observaţie, care a condus la numeroase cercetări, este cea privind teorema creşterilor finite.
De numele lui Pompeiu se leagă organizarea la Cluj, după primul război mondial, a învăţământului matematic românesc. El organizează seminarul matematic din Cluj, după exemplul celebrului seminar de la College de France. De asemenea, în 1929, împreună cu Petru Sergescu, înfiinţează revista "Mathematica", de largă circulaţie internaţională.
Opera matematică a lui Pompeiu este conţinută în cele aproximativ 150 de lucrări publicate.
Lucrări principale: "Asupra continuităţii funcţiilor de o variabilă complexă" (1905).
