Dumitru Prunariu
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Dumitru Dorin Prunariu (n. 27 septembrie 1952, Braşov) este primul (şi deocamdată singurul) cosmonaut român care a zburat în spaţiu.
Cuprins |
[modifică] Formarea sa profesională
Născut în oraşul Braşov la 27 septembrie 1952, Dumitru Prunariu a absolvit Liceul de Matematică-Fizică din oraşul natal în anul 1971. Tatăl său era de profesie inginer.
- „De mic copil mi-am dorit să zbor. Închideam ochii şi simţeam că plutesc peste munţi, văi, descopeream lumi noi. M-au fascinat întotdeauna abisul albastru, înălţimile infinite. In final, am ajuns să zbor în Cosmos. Visele împlinite sunt ca un cerc de lumină pe trunchiul vieţii, o iradiere benefică. În cosmos, universul tău apropiat nu mai este reprezentat de casă, stradă, vecini, ci de însăşi planeta natală. Pământul, pe lângă dimensiunea fizică pe care o poţi aprecia direct, la adevărata ei valoare şi măreţie, are şi o puternică dimensiune morală. Dintr-un zbor cosmic te întorci mult mai stăpân pe tine, mai matur, mai apropiat de oameni şi de natură, cu o viziune mult mai globală a fenomenelor şi activităţilor terestre. Cu toate că nu eşti singur în aparatul de zbor, singurătatea, acolo sus, e destul de puternică. Te simţi dintr-o dată rupt de ambientul tău natural, în care te-ai născut şi dezvoltat.”[1]
Micul Prunariu şi-a început calea spre stele de la cercul de aeromodelism de la Casa pionierilor din Braşov, unde inventa modele de planoare şi de avioane, visând să devină constructor de aparate de zbor. Avea numai 14 ani când a dobândit premiul republican la Concursul de creaţii tehnice “Minitehnicus”. Trei ani mai târziu are şansa să-l cunoască pe marele savant şi constructor de avioane Henri Coandă. Era în 1970 când, cu ocazia unei expoziţii de aeronave, savantul român s-a adresat adolescentului Dumitru Prunariu, spunându-i: “ E frumos să visezi, dar şi mai frumos este să-ţi vezi visul împlinit”.
A absolvit Facultatea de Inginerie Aerospaţială din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti în anul 1976 cu specializarea inginerie aeronautică. Lucrează apoi ca inginer stagiar la Întreprinderea de Construcţii Aeronautice (IAR) din Ghimbav (jud. Braşov) între anii 1976-1977. Ulterior, în cartea „La cinci minute după cosmos”, scrisă împreună cu ziaristul Alexandru Ştarc, Prunariu avea să spună că dacă nu ar fi fost cooptat în detaşamentul cosmonauţilor, ar fi construit la uzină, împreună cu soţia, elicopterele şi avioanele atât de râvnite în copilărie.
Încorporat în armată, Dumitru Prunariu finalizează, în anul 1977, cursurile Şcolii de ofiţeri de aviaţie “Traian Vuia” de la Mediaş, cu gradul de locotenent major şi este încadrat ca pilot în aviaţia militară.
În acelaşi an se căsătoreşte cu Crina Rodica Prunariu, cu care a fost coleg de facultate, actualmente director în cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
[modifică] Primul cosmonaut român
În septembrie 1977, au început să se facă selecţionări pentru programul Intercosmos de zboruri cosmice, iniţiat de către URSS şi adresat ţărilor aliate din lagărul comunist. Iniţial, pentru detaşamentul cosmonauţilor au depus cerere peste 150 de candidaţi, majoritatea fiind piloţi de avioane supersonice şi ingineri.
"Programul „Intercosmos” era un program cosmic bine definit, care avea prevederi foarte clare şi o evoluţie bine precizată: de la experimente care au fost efectuate în regim automat la bordul diferitelor rachete de mare altitudine sau nave cosmice sovietice, până la experimente complexe efectuate de cosmonauţi." [2]
În timpul studiilor la Şcoala de ofiţeri, în septembrie 1977, colonelul Stahie a intrat la curs şi i-a anunţat că se fac selecţionări pentru programul Intercosmos. "18 dintre noi au zis DA“. După efectuarea testelor medicale la Bucureşti, "toţi 18 am fost trimişi înapoi, la şcoală“. Motivul respingerii sale s-a datorat faptului că luase cam mult în greutate şi i se depistase o problemă la inimă.
Apoi, după o lună, a fost anunţat că specialiştii greşiseră, iar electrocardiograma lui era în regulă. Au rămas numai 17, dintre care la Bucureşti au suportat trierea dură doar cinci. Doi dintre ei, până la urmă, au renunţat la ideea de a zbura în cosmos.
După o perioadă de pregătire, în caracterizarea lui s-a scris: "oarecare lipsă de voinţă în pregătirea fizică“. La data de 1 martie 1978, au fost selecţionaţi trei candidaţi ca membri ai grupului de pregătire a cosmonauţilor din cadrul Misiunii Spaţiale Româno-Sovietice Intercosmos. Cei trei candidaţi erau locotenentul-major ing. Dumitru Prunariu, căpitanul Cristian Guran şi maiorul ing. Dumitru Dediu.
Ei au plecat la Moscova pentru a fi din nou evaluaţi. Dumitru Dediu era mai în vârstă decât cei doi cu 12 ani şi era considerat drept favorit. Însă la Moscova căpitanul Cristian Guran (foarte bine pregătit profesional şi favoritul autorităţilor române) a fost eliminat din echipa de potenţiali cosmonauţi români. Mai târziu, Dumitru Prunariu a spus că Guran avea multe şanse să treacă, dar trebuia să facă nişte antrenamente de o săptămână pentru a ameliora parametrii inimii.
În cele din urmă, la selecţia finală aveau să fie aleşi Prunariu şi Dediu. "Condiţia mea fizică, adică sportivă, lăsa de dorit. S-a îmbunătăţit abia la ruşi. Medical, trecuserăm de toate testele", spune Dumitru Prunariu. Dumitru Dediu, însă, chiar dacă nu avea cele mai bune performanţe la capitolul ştiinţific, excela fizic şi medical. [3]
Cei doi cosmonauţi şi-au început antrenamentul pentru marea provocare cosmică în România, aceasta efectuându-se pe durata unui an de zile. Cei doi au urmat o serie de cursuri de pregătire teoretică, urmate de diverse simulări de zbor. Au efectuat sute de ore de zbor pe avioane MIG 15. "Primele noţiuni ni le-am însuşit la Bucureşti, Poiana Braşov şi Bacău, apoi am plecat, împreună cu Dorin (Dumitru Dorin Prunariu - n.n.), la centrul de pregătire aflat în apropierea Moscovei", povesteşte Dumitru Dediu.
Timp de trei ani, în perioada 1978-1981, efectuează împreună cu cosmonautul Dumitru Dediu o pregătire de specialitate în calitate de candidat cosmonaut.
Dumitru Prunariu a fost pregătit împreună cu Dumitru Dediu la Centrul de Pregătire a Cosmonauţilor "Iuri Gagarin" din Zviozdnîi - Oraşul Stelar (aflat în apropiere de Moscova) ca potenţial "cosmonaut oaspete" în cadrul zborurilor de propagandă către staţia spaţială Saliut. A participat la aceste programe de pregătire până în luna mai a anului 1981. [4]
A început pregătirea pentru zbor în luna martie a anului 1978, în „Orăşelul Stelar”, împreună cu candidaţi-cosmonauţi din alte cinci ţări. Au locuit în „Orăşelul Stelar” împreună cu familia, ceea ce a fost un fapt benefic pentru ei, familia având ocazia să înveţe limba şi să se integreze mediului de acolo.
[modifică] Zborul în Cosmos
Cu câteva zile înainte de decolarea navetei spaţiale, s-a anunţat că Dumitru Prunariu avea să fie reprezentantul României pentru programul de zbor româno-sovietic. Dumitru Dediu a primit vestea cu resemnare: "Nu a fost uşor - recunoaşte el - dar asta-i soarta, ştiam de la început că numai unul dintre noi va zbura".
La 13 mai 1981, Dumitru Prunariu a fost confirmat în mod formal ca primul nominalizat în cadrul zborului spaţial româno-sovietic. Cosmonautul român Dumitru Dediu şi cosmonautul sovietic Yuri Romanenko au fost numiţi ca membri ai echipajului de rezervă. Comandant de echipaj a fost desemnat cosmonautul sovietic colonel Leonid Popov. Dar braşoveanul fusese mai bun şi ca Popov. "Prunariu este singurul cosmonaut din echipele programului Intercosmos care a trecut toate programele cu calificative maxime“, ar fi spus constructorul-şef.
- „Pentru mine, scopul întregii pregătiri l-a constituit zborul cosmic, aşa cum era şi normal. În toată perioada de pregătire nu m-am gândit niciodată ce va urma după aceea”, afirmă Dumitru Prunariu.
Decolarea rachetei a fost amânată din cauza defecţiunilor ivite la zborul precedent, când nava în care se afla şi un ofiţer bulgar fusese pe cale să se prăbuşească. [5] Un autobuz special i-a adus pe cei doi cosmonauţi, echipaţi pentru zbor către Platforma 17: colonelul sovietic Leonid Popov, cel care cu un an în urmă realizase recordul de durată în spaţiul extraterestru de 185 de zile, şi locotenentul major inginer Dumitru Prunariu.
În perioada 14 mai - 22 mai 1981, Prunariu a devenit primul român care a zburat în spaţiu, la bordul navetei Soiuz 40, alături de cosmonautul sovietic Leonid Popov. Acesta era un cosmonaut experimentat şi mai efectuase un zbor cu o durată de 186 de zile, la bordul staţiei cosmice „Saliut-6".
La data de 14 mai 1981, ora 20 16’ 38”, ora Bucureştiului, de pe cosmodromul din Baikonur, se lansează nava cosmică Soiuz-40 (în greutate de 300 tone), având la bord echipajul mixt româno-sovietic format din locotenent major pilot ing. Dumitru-Dorin Prunariu şi colonel cosmonaut Leonid Ivanovici Popov.
Decolarea a decurs fără probleme. După înscrierea pe orbita circumterestră şi verificarea parametrilor tehnici, cei doi cosmonauţi au intrat în sacii de dormit şi au dormit 20 de ore. S-au trezit a doua zi la ora 11, şi după ce au mâncat, au început manevrele de cuplare cu staţia orbitală Saliut-6, aflată la 50 km deasupra. În momentul cuplării, Soiuz-40 avea o viteză de 0,3 m/s. "Îi auzim foarte bine pe vecini, echipajul Kovalionok şi Savinîh, care se află în cosmos în luna martie“.
La 15 mai, nava cosmică Soiuz-40 se cuplează la complexul orbital Saliut 6 – Soiuz T-4. Momentul cuplării a fost filmat la ora şi minutul stabilite. Kovalionok a constatat că n-are destulă bandă, aşa că a intrat în Soiuz, a luat o rolă de film şi s-a întors în staţia orbitală. Peste patru minute au reluat scena cuplării ca să poată fi vizionat momentul solemn. Primul care a trecut prin deschizătura trapei, zburând prin culoarul îngust a fost Prunariu.
Au petrecut şapte zile pe staţia spaţială Saliut 6. Acolo, cei doi astronauţi s-au întâlnit cu cosmonauţii sovietici Vladimir Kovalionok şi Victor Savinîh, care se aflau deja pe orbita circumterestră din data de 21 martie 1981.
Pentru o săptămână am lucrat împreună, realizând 22 experimente ştiinţifice, printre care cele denumite „Capilar“, „Biodoza“, „Astro“ sau „Nanobalanţa“, cel mai important fiind cel legat de studiul câmpului magnetic al Pământului. Marea majoritate a experimentelor efectuate au fost de concepţie românească, iar aparatura realizată în ţara noastră pentru acest scop s-a remarcat printr-un grad înalt de miniaturizare, fiabilitate şi consum redus de energie, funcţionând ireproşabil.
Un prim grup de experimente executate de echipaj au avut drept scop obţinerea de informaţii deosebit de preţioase pentru lărgirea cunoştinţelor în domeniul astrofizicii, fizicii nucleare şi tehnologiei cosmice, iar experimentele biomedicale contribuie la completarea cunoştinţelor existente privind comportarea organismului uman în condiţiile specifice zborului cosmic, cât şi la progresul cercetărilor fundamentale în domeniul medicinei aeronautice şi al biologiei. Rezultatele obţinute au fost utilizate pentru pregătirea zborurilor care au urmat.
Trecea de la noapte la zi de 16 ori în 24 de ore. Şi tot de atâtea ori se produceau variaţii de temperatură de 300 grade Celsius. Se îmbrăca în minimum 7 minute cu costumul greu de 13 kilograme. A înconjurat Pământul de 125 de ori, parcurgând 5.270.000 km, cu viteza de 28.500 km/oră, în 7 zile, 20 de ore, 42 de minute şi 52 de secunde.
"Pe la ora 19,30-20,00 treceam zilnic pe deasupra României. De acolo, de sus, România se vedea de mărimea unei pâini rumene de casă“. Dumitru Prunariu a avut dureri de coloană în regiunea lombară pe tot parcursul celor opt zile în Cosmos. "Mă trezeam aproape regulat pe la 5 - 5,30 dimineaţa de durere şi simţeam nevoia imediată de a mă mişca. În timpul liber, o oră şi jumătate pe zi, mă uitam la desene animate, scheciuri şi muzică. Televiziunea română îmi făcuse nişte benzi. Apoi udam ceapa verde, "plantată“ în cârpe umede. Când voiam să mă relaxez, mergeam la "plajă“, adică priveam cosmosul prin hubloul navei". [6]
Programul de cercetare fiind încheiat, a avut loc revenirea din spaţiul cosmic în data de vineri, 22 mai 1981, la ora 16,56, ora României. Capsula de coborâre al navei spaţiale „Soiuz 40“ (2/3 din navă nu s-a mai recuperat) a aterizat în condiţii normale pe pământ, conform programului, în zona stabilită de pe teritoriul Uniunii Sovietice, la 225 kilometri sud-est de oraşul sovietic Djezkazgan, din stepa Kazahstanului.
Aterizarea a fost totuşi cu peripeţii, paraşuta deschizându-se cu 4 minute întârziere, la mai puţin de 9.600 km cum era prevăzut, ceea ce le-a prilejuit mari emoţii. "Trecerea la greutatea normală a fost cumplită. Mă trezesc luat pe sus de patru membri ai echipei de căutare şi sunt aşezat lângă Popov care stătea pe un şezlong. Am impresia că sunt de plumb şi că pămîntul se clatină sub mine. La cinci minute după cosmos, ca o mângâiere, aud vorbindu-se româneşte“, mărturisea cosmonautul, referindu-se la Alexandru Stark, reporterul acreditat să relateze evenimentul. Aşa ameţit cum era, ajutat de ceilalţi oficiali, Prunariu s-a îndreptat spre capsulă să semneze pe ea, conform obiceiului. [7]
Misiunea a durat 7 zile, 20 de ore, 42 de minute şi 52 de secunde, parcurgând astfel peste 5.270.000 de kilometri.
La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 104-lea cosmonaut al lumii; de atunci numărul cosmonauţilor a crescut la 400. Acest zbor de importanţă epocală pentru România situează ţara noastră în clubul select al ţărilor participante direct la explorarea Universului şi atestă tradiţia contribuţiilor marilor înaintaşi români la zborul omului printre stele.
Pentru realizările sale, Dumitru Prunariu a primit din partea statului român suma de 50.000 de lei.
[modifică] General de aviaţie
Din anul 1981 şi până în anul 1998 a fost, cu o pauză de aproape doi ani, inspectorul-şef pentru activităţi aerospaţiale în cadrul Comandamentului Aviaţiei Militare şi apoi al Statului Major al Aviaţiei şi Apărării Antiaeriene.
"Acesta era o funcţie creată special pentru mine şi care avea şi o puternică latură de reprezentare. În această funcţie, desigur, am beneficiat de suportul aviaţiei militare, în principal pentru a participa la activităţi pe linie cosmică atât în ţară cât şi în străinătate. De nenumărate ori am fost solicitat să-mi prezint public experienţa cosmică." [8]
Din cauza faptului că popularitatea sa tindea să eclipseze notorietatea lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu, i-au fost restricţionate apariţiile la televiziune, iar în presă nu putea să mai apară pe primele pagini, doar în interviuri mai mici undeva, în paginile de interior.
"Desigur, aveam posibilitatea să public în revistele de ştiinţă (de exemplu, am publicat multe articole în revista „Ştiinţă şi Tehnică”), dar în general în periodice cu un public bine definit, pe linie ştiinţifică, şi cu un impact nu prea mare. Pe moment, nu prea am înţeles situaţia. Mult mai târziu mi s-a explicat ce se întâmpla, prin prisma politică a ceea ce se petrecea în România în acea perioadă. (...) Deci, dacă vorbim de epoca Ceauşescu, a avut loc această marginalizare a mea ca persoană publică pentru a nu eclipsa într-un fel sau altul familia prezidenţială."
- „M-am tot gândit ce anume făcea diferenţa între mine şi Nadia. Am înţeles în timp că Nadia câştigase gloria în Occident cu forţe exclusiv româneşti şi era un bun instrument în mâna propagandei comuniste. Eu, în schimb, deşi eram reprezentantul României, mă afirmasem ca rezultat al unei cooperări internaţionale şi reuşisem performanţe cu ajutorul tehnologiei unei ţări cu care nu aveam chiar cele mai bune relaţii.” [9]
În anul 1990 a fost înaintat la gradul de colonel, fiind detaşat pentru un an şi jumătate la Ministerul Transporturilor pentru a îndeplini funcţia de Subsecretar de stat şi şef al Departamentului Aviaţiei Civile (1990-1991).
În anul 1991 a absolvit cursul pentru cadre superioare din cadrul Institutului Internaţional de Formare şi Management pentru Aviaţie (IAMTI-IIFGA) de la Montreal (Canada). Din anul 1985 a fost doctorand în cadrul Institutului de Aviaţie din Bucureşti. În anul 1999 a obţinut titlul ştiinţific de doctor inginer în specialitatea "Dinamica sistemelor aerospaţiale".
În anul 1990, a prezentat propunerea de înfiinţare a Agenţiei Spaţiale Române, dar punerea sa în practică a fost amânată. Agenţia s-a înfiinţat prin hotărâre guvernamentală în anul 1992, iar peste trei ani s-a reorganizat ca o instituţie publică extrabugetară, lucrând prin contract cu Ministerul Cercetării şi cu alte instituţii, inclusiv private. Prin decizia gubvernului, Agenţia Spaţială Română reprezintă România pe linie de activităţi cosmice la ONU, în relaţiile cu agenţii internaţionale sau naţionale, ca de exemplu: Agenţia Spaţială Europeană, NASA, CNES etc.
În perioada 1992-1995, Dumitru Prunariu lucrează prin colaborare externă în calitate de Secretar al Agenţiei Spaţiale Române. Apoi, între anii 1995-1998, este membru în Consiliul de administraţie al Agenţiei Spaţiale Române. Începând din anul 1998 şi până la desemnarea sa ca ambasador în Rusia, Dumitru Prunariu deţine funcţia de Preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române.
Din anul 1995, este vicepreşedinte al Fundaţiei EURISC - Institutul European pentru Managementul Riscului, Securităţii şi Comunicării, fundaţie care şi-a creat un nume respectat în zona activităţilor de integrare Europeană şi Euro-atlantică.
În anul 1999 a absolvit cursurile Colegiului Naţional de Apărare, perioadă în care şi-a adâncit preocupările şi interesul pentru geopolitică. În paralel, predă un curs de Geopolitică şi Spaţiul Cosmic în cadrul Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale a Academiei de Studii Economice din Bucureşti.
Din data de 25 octombrie 2000, prin Decretul nr. 422 al Preşedintelui României, Emil Constantinescu, comandorul Dumitru Prunariu a fost înaintat la gradul de general de flotilă aeriană (general cu o stea) şi decorat pentru activitatea profesională cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer. Ulterior, prin Decretul nr. 680 din 24 octombrie 2003, a fost avansat la gradul de general-maior de aviaţie (general cu două stele).
Dumitru Prunariu este co-autor al unor cărţi despre zborul în cosmos: "La cinci minute după cosmos" (Editura Militară, 1981); "Cosmosul - Laborator şi uzină pentru viitorul omenirii" (Editura Tehnică, 1984); “Istoria aviaţiei române” (Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984); "Dimensiuni psihice ale zborului aerospaţial" (Editura Militară, 1985) etc.
[modifică] Activitatea diplomatică şi de promovare a zborurilor cosmice
Dumitru Prunariu desfăşoară o bogată activitate profesională, fiind membru a numeroase asociaţii şi comisii de specialitate din România şi străinătate. Este membru corespondent al Academiei Internaţionale de Astronautică (1992) şi membru al Comitetului naţional COSPAR (1994).
În anul 1984 a fost decorat cu Medalia de aur "Hermann Oberth" a Societăţii germane de rachete "Hermann Oberth - Wernher von Braun". În anul 1985 a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE) din care fac parte în momentul de faţă peste 270 de astronauţi şi cosmonauţi din 30 de ţări.
Din anul 1993 este reprezentant permanent al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic la sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic (COPUOS), Pe parcursul a două termene (1995-2001) a fost ales membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic, iar în perioada 1996-1999 a fost Preşedintele Comitetului de Politici şi Relaţii Internaţionale al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic. Începând cu anul 1992 reprezintă Guvernul României la Organizaţia Naţiunilor Unite, la sesiunile COPUOS.
În anul 2003, a fost ales, prin consensul a 65 de state membre, ca preşedinte al Subcomitetului Ştiinţific şi Tehnic al Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Paşnice a Spaţiului Extraatmosferic, pentru perioada 2004-2005, după care timp de încă doi ani va avea un statut de consilier pe lângă viitorul preşedinte al acestui subcomitet.
În mai 2004, Dumitru Prunariu a fost numit prin decret prezidenţial în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Federaţia Rusă. A fost chemat în România la 24 mai 2005 de către preşedintele Traian Băsescu, după numai un an de mandat, păstrându-şi rangul de ambasador.
Comentatorul politic Rodica Culcer a declarat că schimbarea ambasadorului este justificată de performanţa slabă a acestuia într-o zonă de interes strategic: "În condiţiile în care există cel puţin două probleme mari - tezaurul şi Transnistria - domnul Prunariu nu a făcut aproape nimic. El i-a succedat unui alt ambasador fără activitate, şi timp de un an nu a avut nici o iniţiativă majoră în relaţiile bilaterale". [10]
Revista Forum Masonic, în numărul 14, a dezvăluit faptul că Dumitru Prunariu este mason. "Este Cavaler Templier, grad pe care l-a dobândit în Florida (SUA), deţine funcţia de Grand King în Marele Capitul de Masoni ai Arcului Regal din România, are gradul 32 în Ritul Scoţian şi este Maestru Venerabil al Respectabilei Loji "Roza Vânturilor" din Orientul Bucureşti." [11]
Dumitru Prunariu vorbeşte fluent engleza, rusa şi franceza.
[modifică] Viitorul cosmonauticii româneşti
Într-o conferinţă de presă din anul 2006, Dumitru Prunariu dezvăluia programele de colaborare ale Agenţiei Spaţiale Române pe care o conduce. „Nu ne mai permitem să trimitem oameni în cosmos, costurile se ridică la 20 milioane de dolari, dar facem aplicaţii valoroase. Împreună cu Universitatea Stanford, pregătim un microsatelit. Va fi un cub foarte mic. Viitorul va fi al vehiculelor private, al misiunilor comerciale. Dar, mai mult ca sigur vor fi reluate şi cursele spre Lună“, crede astronautul. [12]
"Singurele care mai zboară sunt navele ruseşti, câte trei oameni la bord şi numai în scopuri comerciale, fiind o sursă de venit pentru ei. Următorul echipaj uman va pleca peste vreo 2-3 ani. Americanii realizează în acelaşi regim zboruri pentru doritori, sau în regim de colaborare ştiinţifică cu anumite ţări. Zboară acum cu navete ruseşti, iar ruşii cu navete americane. Lansarea cosmonauţilor e o problemă din cauza penuriei de vehicule, care au defecte majore chiar din proiectare. A scăzut tehnologia, s-a redus şi numărul de zboruri extraatmosferice“, explică Dumitru Prunariu cauzele reducerii numărului de zboruri cosmice."
- „În primul rând, zborul cosmic îţi crează o altă perspectivă de a vedea lumea, plecând de la perspectiva strict fizică pe care o ai privind Pământul din spaţiul cosmic. Toate acestea îţi deschid un apetit pentru a privi problemele la modul global. Lucrul acesta nu se produce imediat după experienţa unui zbor cosmic, ci în timp, pe măsură ce începi să te confrunţi cu o serie de activităţi noi, mai ales în context internaţional. După ce le analizezi, tragi de multe ori concluzii care scapă celor care nu au dezvoltat simţul de a vedea lucrurile la scară cosmică… Eu sunt convins că viaţă nu există numai pe Pământ, ar fi absurd să gândim astfel.”[13]
Dumitru Prunariu mărturiseşte într-un interviu din anul 2006 că ar pleca oricând în Cosmos, dacă i s-ar mai oferi această ocazie. "John Glenn, care în 1962 a efectuat primul zbor cosmic orbital american, a mai zburat în Cosmos şi la vîrsta de 77 de ani, pentru a studia efectele spaţiului asupra îmbătrînirii. Dacă s-ar pune problema să reiau pregătirea pentru un zbor cosmic, cred că aş face orice pentru a-mi reintra în formă cât mai rapid. Mi-e dor de cosmos“.[14]
[modifică] Distincţii primite
Înainte de plecarea în spaţiu, Uniunea Sovietică şi România conveniseră să le ofere celor doi cosmonauţi distincţiile supreme naţionale. Reîntors în România după zborul cosmic, în anul 1981, Dumitru Prunariu a primit titlul de onoare suprem de "Erou al R.S.România". De asemenea, guvernul Uniunii Sovietice i-a decernat ordinele de "Erou al URSS" şi " Steaua de Aur", pentru săvârşirea cu succes a primului zbor cosmic cu participarea unui cetăţean român.
În anul 1981, este ales ca membru al Federaţiei Aeronautice Române, precum şi al Comisiei de Astronautică a Academiei Române. În anul următor, devine membru al Federaţiei Aeronautice Internaţionale, care îi va conferi Medalia “Iuri Gagarin”.
În anul 1984 a fost decorat cu Medalia de aur "Hermann Oberth" a Societăţii germane de rachete "Hermann Oberth - Wernher von Braun". În anul 1985 a fost unul dintre membrii fondatori ai Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic (ASE) din care fac parte în momentul de faţă peste 270 de astronauţi şi cosmonauţi din 30 de ţări.
Ca o recunoaştere a activităţii sale de pionierat în domeniul cosmonauticii româneşti, preşedintele României i-a conferit, în anul 2000, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer.
Din mai 2002, Dumitru Prunariu este membru de onoare al Academiei Americano-Române de Arte şi Stiinţe înregistrată în California (SUA). De asemenea, este Cetăţean de Onoare al câtorva oraşe şi municipii (Cluj, Braşov-1999, Mediaş-2002, etc).
[modifică] Trecerea în rezervă
Pe data de 7 februarie 2007, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul de trecere în rezervă cu gradul de general-maior a lui Dumitru Prunariu.[15]
[modifică] Note
- ↑ Revista Forum Masonic nr. 14 - "Un român la porţile cerului"
- ↑ Amos News, 8 martie 2004 - Interviu cu Dumitru Prunariu, ambasadorul României la Moscova
- ↑ Jurnalul Naţional, 10 mai 2006 – “Odiseea spaţială 1981 - Parastasele lui Gagarin”
- ↑ Monitorul Expres, 11 mai 2006 – “Dor de cosmos”
- ↑ Monitorul Expres, 11 mai 2006 – “Dor de cosmos”
- ↑ Monitorul Expres, 11 mai 2006 – “Dor de cosmos”
- ↑ Monitorul Expres, 11 mai 2006 – “Dor de cosmos”
- ↑ Amos News, 8 martie 2004 - Interviu cu Dumitru Prunariu, ambasadorul României la Moscova
- ↑ Jurnalul Naţional, 8 mai 2006 - Românul care a văzut cerul la el acasă
- ↑ Ambasadorul Dumitru Prunariu, rechemat de la Moscova după doar un an
- ↑ Revista Forum Masonic nr. 14 - "Un român la porţile cerului"
- ↑ Monitorul Expres, 18 mai 2006 - Ziua cosmosului românesc
- ↑ Amos News, 8 martie 2004 - Interviu cu Dumitru Prunariu, ambasadorul României la Moscova
- ↑ Monitorul Expres, 11 mai 2006 – “Dor de cosmos”
- ↑ Adevărul, 7 februarie 2007 – “Cosmonautul Prunariu, trimis în rezervă”
