Eglise bruxelles
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
 |
Consultaţi manualul de stil şi îndrumarul, apoi daţi o mână de ajutor. Acest articol a fost etichetat în martie 2007. |
Acest articol trebuie pus în formatul standard conform manualului de stil.Eticheta aceasta trebuie ştearsă la încheierea standardizării. Articolul a fost etichetat în luna martie 2007.
Cuprins |
[modifică] Biserica Ortodoxă Română -Buna Vestire- Bruxelles
[modifică] Contact
WEB SITE: http://www.eglisebruxelles.com
Biserica Ste. Catherine:
Place Ste. Catherine, 1000 Bruxelles (metro Ste. Catherine)
Protoiereu Vasile Palade
Bd. Anspach 17/25, 1000 Bruxelles tel/fax: 0032 (0)2 219 07 80 email: george_palade@yahoo.com
[modifică] EVENIMENTE
[modifică] 27 februarie 2007 Biserica Buna Vestire- Ambasador Spiritual în cadrul evenimentului „Bruxelles, Capitalã a Europei“
Cu ocazia celei de-a 50-a aniversãri de la semnarea Tratatului de la Roma, Biserica ortodoxã românã „Buna Vestire“ din Bruxelles, Belgia, va reprezenta România ca Ambasador Spiritual în cadrul evenimentului „Bruxelles, Capitalã a Europei“, informeazã Radio Trinitas. Evenimentul se va desfãsura în perioada 24 - 25 martie 2007, la Bruxelles, oferind participanþilor posibilitatea de a descoperi bogãtia celor 27 de t ãri membre ale Uniunii Europene reprezentate în capitala Europei, prin lãcasurile de cult, centre culturale si ambasade.
[modifică] 26 ianuarie 2007 Slujba ecumenica in Catedrala 'Sf. Mihail si Gudule' din Bruxelles
In cadrul Saptamanii de Rugaciune pentru Unitatea Crestinilor a avut loc la Bruxelles, Belgia, o slujba ecumenica in Catedrala 'Sf. Mihail si Gudule'. Intalnirea a fost organizata ca o etapa pregatitoare pentru cea de-a III-a Adunare Ecumenica Europeana organizata de catre Conferinta Bisericilor Europene si Consiliul Conferintelor Episcopale Europene, la Sibiu, intre 4 si 9 septembrie 2007, cu participarea a 2500 de delegati ai diferitelor Biserici si organizatii ecumenice. Au fost prezenti reprezentanti ai Bisericilor Catolica, Ortodoxa si Protestanta, delegatul Biroului Permanent al Bisericii Ortodoxe Romane la Bruxelles, reprezentanti ai parohiei ortodoxe romane Buna Vestire din Bruxelles, in cadrul slujbei fiind citita si o cugetare in limba romana.
[modifică] 15 ianuarie 2007 Intrunire panortodoxa in capitala Europei unite
La invitatia IPS Mitropolit Panteleimon al Belgiei, parintele protopop dr. Vasile Palade, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Romane la Bruxelles a participat la traditionala frangere a painii ce s-a desfasurat in Catedrala elena 'Sf. Arhangheli', ieri, 14 ianuarie, dupa rugaciunea de seara. La acest eveniment au participat delegatii din toate jurisdictiile ortodoxe prezente pe teritoriul Belgiei, Olanda si Luxemburg. Acesta intrunire panortodoxa ce s-a desfasurat, manifesta unitatea Ortodoxiei in capitala Europei unite si a ingaduit tuturor celor prezenti sa inalte in cor rugaciuni de multumire pentru implinirile ce s-au savarsit in anul ce s-a scurs, dar si binecuvantarea anului nou ce a inceput.
[modifică] DOCUMENTE SI ARTICOLE
[modifică] Declaraţia Cultelor religoase pentru integrarea României în Uniunea Europeană
Declaraţia
Cultelor religoase pentru integrarea României în Uniunea Europeană
Sinaia 16 mai 2000
1. Semnatarii prezentei Declaraţii, având în vedere responsabilitatea ce ne revine în susţinerea procesului de integrare a României în structurile Uniunii Europene şi analizând situaţia generală în care se află ţara noastră, ne exprimăm sprijinul nostru active pentru acest proces. Întrucât am fost totdeauna europeni facem în mod firesc eforturi în acest scop, fiind convinşi că această integrare serveşte atât intereselor credincioşilor noştri, cât şi întregii societăţi din România.
2. Cultele religioase din România sunt o componentă majoră a societăţii româneşti de astăzi şi aduc o contribuţie importantă la viaţa spirituală şi socială a României, fiind sensibile atât la dificultăţile cât şi la progresele acesteia.
În condiţiile impuse de regimul totalitar comunist, instaurat după cel de-al doilea război mondial, s-a încercat limitarea şi chiar excluderea Cultelor de la o participare activă la viaţa şi nevoile societăţii româneşti. Cu toate acestea, viaţa religioasă nu a încetat să existe în România. Mai mult, sentimentele religioase au contribuit la menţinerea identităţi noastre, la păstrarea unei culturi autentice şi a aspiraţiilor către democraţie şi libertate. După 1989, în contextul transformărilor radicale petrecute în societatea românească, Cultele din România participă la înnoirea spirituală şi moral-socială a ţării noastre.
3. La întrunirea naţională de la Snagov, în 1995, unde reprezentanţii partidelor politice şi ai unor instituţii din România au semnat Declaraţia de aderare a României la structurile europene, a fost scos în evidenţă faptul că, în realizarea unităţii europene, trebuie să se acorde importanţă maximă şi dimensiuni spirituale, culturale şi sociale a vieţii europene.
Accelerarea demersurilor pentru aderarea la Uniunea Europeană a dus la necesitatea alcătuirii unei Strategii Naţionale de Dezvoltare Economică pe Termen Mediu. Alături de factorii de decizie din societatea românească, Cultele se implică în elaborarea formei finale a acestei strategii.
4. În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, România nu urmăreşte doar obţinerea unor drepturi asociate cu statutul său de membru, ci doreşte să-şi exercite responsabilitatea ce decurg din această aderare. Având o viaţă religioasă bogată, România este pregătită să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului spiritual şi cultural european, reafirmând respectul pentru viaţă, demnitatea persoanei umane, dreptul la proprietate, valoarea familiei şi a solidarităţii umane, acordând o atenţie deosebită garantării libertăţii de gândire, conştiinţă, credinţă şi religie.
Procesul de unificare europeană, care vizează în mare măsură o unificare economică, poate fi deplin în condiţiile în care se realizează şi o îmbogăţire spirituală europeană. Păstrându-şi identitatea spirituală proprie, modelată în decursul istoriei, alături de celelalte ţări europene, contribuţia României va mări valoarea tezaurului spiritual şi cultural european.
5. În acest sens, considerăm că ar fi binevenită organizarea de acţiuni şi activităţi comune ale cultelor din România pentru o mai bună înţelegere a confesiunilor religioase şi a contribuţiei lor la viaţa spirituală şi economică a Europei de astăzi. De aceea, ne afirmăm disponibilitatea de a participa efectiv la rezolvarea problemelor sociale şi economice ale ţării, prin aceasta contribuind la însuşi procesul de integrare în Uniunea Europeană.
Problemele cele mai importante ale cultelor cum sunt retrocedarea bunurilor, învăţământul confesional şi sprijinirea de către stat a activităţii social-caritative, trebuie soluţionate în procesul de aderare la Uniunea Europeană.
Particularităţile culturale şi religioase ale fiecărei naţiuni pot servi ca liant şi ca o bogăţie pentru o Europă unită şi stabilă în loc să se constituie în factori de conflict, aşa cum s-a întâmplat de multe ori în decursul istoriei. Cultele religioase au vocaţia sfântă de a contribui la reconcilierea şi apropierea dintre persoane şi popoare spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.
6. În consecinţă, reafirmăm dorinţa noastră de integrare a României în structurile europene, motiv pentru care considerăm necesar înaintarea prezentei Declaraţii şi către forurile Uniunii Europene.
Semnează, Cultele Religioase din România :
Biserica Ortodoxă Română: P.F. Patriarh Teoctist Arăpaşul
Biserica Romano Catolică: Î.P.S. Mitropolit Ioan Robu
Biserica Romano Catolică: P.S. Episcop Joysef Tempfli
Biserica Greco Catolică: Î.P.S. Mitropolit Lucian Mureşan
Eparhia Reformată din Ardeal: Episcop Csiha Kalman
Biserica Evanghelică C.A. Sibiu, Episcop Christoph Klein
Biserica Evanghelică Lutherană S.P. Cluj: Episcop Mozes Arpad
Biserica Unitariană: Episcop Szabo Arpad
Biserica Armeană: Î.P.S. Arhiepiscop Dirayr Mardichian
Cultul creştin de rit vechi: Î.P.S. Mitropolit Leonii Izot
Cultul creştin baptist: Preşedinte Paul Negruţ
Cultul creştin penticostal: Preşedinte Riviş Tipei Pavel
Biserica creştin adventistă: Preşedinte Adrian Bocăneanu
Cultul creştin după Evanghelie: Preşedinte Mircea Ciotă
Biserica Evanghelică Română: Preşedinte Petre Miu
Cultul Musulman: Muftiu Osman Negeat
Cultul Mozaic: Preşedinte Nicolae Cajal
[modifică] I.PS. Daniel Mitropolitul Moldovei si Bucovinei
Biserica Ortodoxă şi Noua Europă* Prejudecăţi şi realităţi, experienţă ecumenică şi perspective I. Incertitudine şi speranţă Atitudinea ortodocşilor faţă de Uniunea Europeană este foarte diferită de la o ţară la alta şi de la o persoană la alta. în prezent, singurele ţări cu majoritate ortodoxă, membre ale Uniunii Europene sunt Grecia şi Cipru, care numără împreună înjur de 11 milioane de ortodocşi, în acelaşi timp, în 2007, o dată cu intrarea României (18,8 mii. ortodocşi din totalul populaţiei de 21,7 mii.) şi a Bulgariei (6,2 mii. ortodocşi din totalul populaţiei de 7,45 mii), mai mult de 25 de milioane de ortodocşi se vor adăuga la cele 11 milioane care fac deja parte din Uniunea Europeană, ca urmare a recentei semnări a Tratatului de Aderare a României şi Bulgariei la Uniunea Europeană (Luxemburg, 25 aprilie 2005). În ajunul aderării, România, cu cei 19 de milioane de ortodocşi va fi cea mai mare ţară cu majoritate ortodoxă membră a Uniunii Europene. Atitudinea rezervată a unui număr de ortodocşi faţă de Uniunea Europeană are mai multe cauze : 1. Amintirea antagonismului religios şi cultural dintre Orientul ortodox şi Occidentul catolic şi protestant, cauzat de vechea separare a Bisericilor, de uniatism şi de prozelitismul religios contemporan'; 2. Urmele obişnuinţei ideologice care opune cele două părţi ale Europei, adică a părţii occidentale, mai degrabă capitaliste, şi a părţii orientale, ex-comuniste, ca urmare a educaţiei şi a propagandei din timpul războiului rece şi al blocurilor politice; 3. Decalajul economic actual dintre ţările europene occidentale şi ţările Europei centrale şi orientale; 4. Lipsa de informaţie adecvată şi nuanţată privind natura, structurile, prin cipiile şi scopurile Uniunii Europene; 5. Teama de o integrare totalizantă şi secularizantă care nivelează şi uniformizează culturi şi identităţi diferite pentru profitul economic şi strategic global, în acelaşi timp, sunt mulţi ortodocşi români, mai ales din noua generaţie, care privesc spre Uniunea Europeană cu speranţă, ca fiind şansa pentru un viitor mai bun al ţării lor şi ca o normalitate pentru un continent prea adesea divizat din punct de vedere religios şi politic. Motivaţiile sunt următoarele : 1. Pentru a depăşi criza economică actuală a ţării, avem nevoie de un sprijin extern; 2. Implementarea democraţiei şi dezvoltarea socială rapidă cer cooperare şi coresponsabilitate naţională şi internaţională; 3. Siguranţa naţională, progresul ştiinţific şi tehnic cer o integrare europeană a României; 4. Cultura naţională nu trebuie să se izoleze, ci să se intre în circuitul continental şi universal; 5. Mărturia creştină comună şi contribuţia comunităţilor religioase la viaţa umană, la nivel naţional şi internaţional, au mai multe şanse într-o Europă unită decât într-o Europă divizată. Ţinând cont de aceste aspecte, toate Bisericile creştine din România împreună cu religia iudaică au exprimat, de o manieră solemnă, în 16 mai 2000, la Snagov, aproape de Bucureşti, acordul şi susţinerea lor pentru intrarea României în Uniunea Europeană. Conducătorii Bisericilor şi comunităţilor religioase care au semnat împreună o declaraţie în acest sens au ţinut să precizeze că integrarea României în Uniunea Europeană va fi pentru noi în acelaşi timp o şansă de a fi ajutaţi şi o posibilitate de a contribui din punct de vedere spiritual şi cultural la viaţa Uniunii Europene. Textul oficial pune în evidenţă religiozitatea profundă a românilor şi deschiderea lor către Europa: „Având o viaţă religioasă, România este pregătită să contribuie la îmbogăţirea patrimoniului spiritual şi cultural european, reafirmând respectul pentru viaţă, pentru demnitatea persoanei umane, pentru dreptul la proprietate, pentru valorile familiei şi solidarităţii umane, acordând o atenţie particulară garantării libertăţii de gândire, de conştiinţă, de credinţă şi de viaţă religioasă. Procesul unificării europene, vizând mai ales o unificare economică, îşi poate câştiga plenitudinea în cadrul unei îmbogăţiri spirituale europene. Privind la propria sa identitate spirituală, făurită în decursul istoriei, alături de alte ţări europene, contribuţia României va mări valoarea tezaurului spiritual şi cultural european"2. „Particularităţile culturale şi religioase ale fiecărei naţiuni pot servi ca o legătură şi ca o resursă pentru o Europă unită şi stabilă, în loc de a se constitui în factor de conflict, aşa cum adeseori s-a întâmplat în decursul istoriei. Cultele religioase au vocaţia sfântă de a reconcilia şi de a apropia indivizii şi popoarele pentru slava lui Dumnezeu şi pentru mântuirea oamenilor"'. Această atitudine pozitivă a Bisericilor şi a comunităţilor religioase ale României privind Uniunea Europeană se explică de asemenea prin experienţa ecumenică naţională şi internaţională pe care ele au trăit-o de decenii şi prin experienţa sintezelor culturale pe care România le-a dezvoltat de multe secole ca punte între Orient şi Occident. O atare sinteză este Biserica Ortodoxă Română însăşi, care uneşte în identitatea ei spiritualitatea ortodoxă orientală şi limba latină occidentală. Conferinţă susţinută, în 27 mai 2005, la Universitatea „Marc Bloch" din Strasbourg (Franţa). II. Cunoaşterea Uniunii Europene şi contribuţia la viaţa ei Ortodocşii au nevoie astăzi de o informare constantă, comprehensibilă si foarte largă asupra Uniunii Europene, nu doar la nivel de reprezentanţi ai Bisericilor şi la nivel de experţi ci, de asemenea, la nivelul clerului şi al credincioşilor. Fără o atare informare, va exista tentaţia fie de a idealiza Uniunea, fie de a o condamna sau ignora. Se pare că mulţi reprezentanţi ai Bisericii şi oameni politici care cunosc instituţiile europene, şi chiar cei care sunt credincioşi practicanţi, nu sunt suficient angajaţi într-o reflecţie comună având ca subiect percepţia Uniunii de către comunităţile religioase de bază. Spre exemplu, se anunţă din timp în timp în România că va fi un „preţ de plătit" pentru integrarea europeană, pentru care trebuie să fim pregătiţi, dar trebuie şi explicat în mod constant şi sistematic tot ceea ce înseamnă aceasta în practică. Sunt, deci, multe de făcut! Pe de altă parte, Uniunea însăşi nu este simplu o organizaţie gata făcută, ci ea însăşi este un proces de construcţie după un proiect perfectibil care, cu timpul, va putea deveni un mod de viaţă, o experienţă dobândită (aquis) care se transformă într-o trăire (vecu) de interpretat şi de transmis. Dacă acest proces de construcţie sau de reconstrucţie europeană schimbă, într-o anumită măsură, viaţa naţiunilor şi a persoanelor, el poate constitui de asemenea o provocare sau/şi o şansă pentru Biserici şi comunităţi religioase, care vor fi astfel chemate să înţeleagă propria lor tradiţie vie ca pe un proces de înnoire a identităţii lor într-un context nou, tradiţie pe care o putem numi fidelitate reînnoita, în acest sens, adevărul principiilor religioase fundamentale trebuie gândit şi exprimat într-un context şi într-un climat complex, sau mai bine zis complicat4, elaborând, pe baza reflecţiei teologice şi a experienţei sociale, reguli reînnoite de comportament şi acţiune. Spre exemplu, respectând principiile canonice şi pastorale ale trecutului, Ortodoxia, în era construcţiei europene, trebuie să-şi dezvolte tradiţia sa creatoare: aceea de a stabili reguli misionare şi pastorale noi care intensifică comuniunea fraternă şi apărarea demnităţii umane, căutarea sfinţeniei şi a unităţii, precum şi expresia solidarităţii sociale într-un context cu o puternică tendinţă secularizanţă şi individualistă. Acest context este astăzi descris de sociologi ca fiind marcat de „radicalizarea secularizării şi emergenţa noilor utopii cu caracter non-politic", precum şi de o „emergenţă a policentris-mului. Acestea se manifestă pe plan mondial, unde universalitatea Drepturilor Omului se confruntă cu diversitatea culturilor". Ca urmare, „este vorba de o reexaminare a semnificaţiei apartenenţei naţionale înţr-un context de mobilitate şi de cosmopolitism"5. La toate acestea, se adaugă relativizarea sensului sacrului şi al moralei', împreună cu un recul al politicii, al socialului şi al umanitarului în faţa profitului economic până şi în noua Constituţie europeană7. La rândul său, teologul ortodox Olivier Clement constată: „Cultura occidentală, în momentul în care tinde să asume toate aspectele aventurii umane, destructurează alte culturi - mai întâi în suflete — şi, în final, propria sa moştenire. Raţiunea instrumentală prin maşinăriile sale de vis - de la televiziune până la «spaţiile virtuale» — penetrează şi condiţionează psihismul colectiv şi dezintegrează marile referinţe simbolice care nu au încetat niciodată să protejeze şi să fecundeze umanitatea"*. Acelaşi autor propune: „împotriva unui laicism care marginalizează Bisericile şi face din religie o afacere pur privată, creştinii trebuie să favorizeze o autentică laicitate, în care toate religiile să îşi găsească locul, un loc de parteneri recunoscuţi şi al căror aviz va fi solicitat"9. Un alt exemplu de fidelitate reînnoită şi creatoare: fiind naţională, Ortodoxia Bisericilor autocefale trebuie, de asemenea, să-şi intensifice catolicitatea (sobor-nost), universalitatea sau ecumenicitatea sa la nivel internaţional sau mondial, până la a uni libertatea locală şi naţională cu coresponsabilitatea continentală şi universală, nu pentru a sucomba în uniformitatea globalizării, ci pentru a-i aduce un corectiv. Căci orice unire care nu este unitate în libertate nu poate exprima viaţa şi comuniunea vivantă. În prezent şi în viitor, în construcţia europeană, alături de cler, un rol important trebuie să fie jucat şi de laicatul ortodox care poate mărturisi o fidelitate dinamică şi creatoare, care nu este nici revoltă, nici resemnare, ci pasiune inteligentă pentru comuniunea vie în adevăr şi în iubire şi mai ales în respectul demnităţii umane iubite de Dumnezeu dincolo de toată diversitatea culturală sau naţională. În acest sens, numărul mare de studente şi studenţi români care studiază astăzi teologia şi alte discipline în Europa occidentală, împreună cu numărul mare de muncitori români care se găsesc în ţările care sunt de mai multă vreme membre ale Uniunii Europene, aduc mărturie atât despre fidelitatea la religia şi cultura lor, cât şi despre deschiderea către alteritate, către cultură şi către experienţa altora. Desigur, tensiunea dintre propria sa identitate religioasă şi culturală, pe de o parte, şi primirea sau acceptarea altor persoane sau popoare diferite în credinţa şi cultura lor, pe de altă parte, nu este întotdeauna o experienţă uşor de primit, în acest sens, Biserica Ortodoxă este chemată să găsească în propria sa tradiţie de ospitalitate şi coexistenţă paşnică cu celelalte confesiuni sau religii, surse noi de inspiraţie creatoare, ţinând cont şi de experienţa Bisericilor occidentale - catolică şi protestantă - în interiorul Uniunii Europene. De asemenea, dialogul şi cooperarea ecumenică şi chiar interreligioasă nu constituie o modă a zilei, ci un mod constant de viaţă. Bisericile trebuie să aducă mărturia faptului că, deşi Europa unită nu are ca scop să devină o Comuniune în credinţă, aceste Biserici pot să-şi trăiască credinţa lor şi pot să lucreze după credinţa lor în Dumnezeu Care a devenit Om în istorie pentru ca oamenii să poată participa la viaţa eternă a lui Dumnezeu. Desigur, adevărata credinţă nu sacralizează construcţiile umane, dar ea sfinţeşte viaţa, care devine comuniune de iubire între Dumnezeu şi oameni. Împreună cu celelalte Biserici ale Europei, care mărturisesc universalitatea iubirii lui Dumnezeu pentru oameni, Ortodoxia trebuie să privegheze şi să amintească faptul că nu trebuie niciodată să opunem unitatea şi libertatea, piaţa economică şi viaţa spirituală, identitatea culturală şi solidaritatea mondială, finitudinea umană şi transcendenţa firii umane, utilitatea materială şi demnitatea umană. Şi, mai ales, aşa cum spunea acum doi ani un episcop catolic francez, trebuie să refuzăm ideologia câştigătorilor şi a ucigaşilor"'". Mai multe Biserici ortodoxe regretă faptul că noua Constituţie europeana nu menţionează rădăcinile creştine ale Europei, în acelaşi timp, trebuie notat că Bisericile nu sunt total uitate, căci articolul 1-52 asigură că „Uniunea respectă şi nu prejudiciază statutul de care beneficiază, în virtutea dreptului naţional, Bisericile şi asociaţiile sau comunităţile religioase ale Statelor membre. (...) Recunoscând identitatea şi contribuţia lor specifică, Uniunea menţine dialogul deschis, transparent şi susţinut cu aceste Biserici", în consecinţă, este important pentru toate Bisericile, inclusiv pentru Bisericile ortodoxe, de a se pregăti si de a urma un dialog deschis, transparent şi susţinut cu Uniunea. Un principiu de speranţă şi o lucrare pe termen lung! Un rol important, în acest sens, îl pot juca ortodocşii din Occident a căror cultură este occidentală, iar credinţa ortodoxă". În loc de concluzie, putem afirma că lucrarea de construcţie a Europei unite devine pentru Ortodoxie o provocare nouă şi o nouă şansă pentru a exprima, într-un mod nou, fidelitatea noastră faţă de Evanghelia Iubirii divine pentru umanitate într-un context nou, în care coexistă şi, uneori, se confruntă laicitatea secularizată şi pluralismul religios, ameninţarea permanentă a fragmentării şi dorinţa unităţii, tensiunea între unirea statelor fondată pe principii juridice şi comuniunea existenţială trăită de persoane şi de popoare diferite. În procesul construcţiei europene, Bisericile trebuie să evite deopotrivă izolarea si dizolvarea. Aceasta înseamnă că ele trebuie să găsească, să exprime şi să-şi aducă contribuţia lor specifică şi de neînlocuit. Aceasta va fi un corectiv la liberalismul mondializării actuale, dacă Bisericile vor şti să reînnoiască şi să aprofundeze viaţa lor liturgică şi spirituală'2. Trebuie să ştim că vom găsi în Uniune şi ceea ce am adus în ea! Iată vocaţia comună pentru toate ţările membre şi pentru toate Bisericile Uniunii Europene. Acest lucru este adevărat, de asemenea, pentru Ortodoxia trăitoare în era construcţiei europene, fără a uita vocaţia ei pentru viaţa veşnică, în acest sens, Sf. loan Gură de Aur spunea: „Ce câştig avem noi de la viaţa prezentă dacă nu o folosim pentru a câştiga viaţa viitoare?"13. Note: 1 A se vedea Vasilios Makrides si Dirk Uffelmann, Studying Eastern Orthodox Anti-Westernism: the Needfor Comparative Research Agenda, în lucrarea colectivă Orthodox Christianity and Contemporany Europe, ed. Johanthan Sutton, Wil van der Berchen, Peeters, Leuven-Paris-Dudley, MĂ, 2003, p. 87-120. 2 Declaraţia cultelor religioase din România (Secretariatul de Stat pentru Culte), Bucureşti, 2000, §4. Ubidem, §5. 4 „Modernitatea, pentru că exprimă o realitate fragmentată, disimulează tot ceea ce nu este inedit şi actual, dar ea valorizează, în schimb, tot ceea ce acordă un loc vast efe-merităţii, ceea ce îl împinge pe individ la cucerirea prezentului şi impune o gestionare a vieţii care se orientează către momentele următoare. Cultura imediatului şi a efemerului (G. BALANDIER, Le detour. Pouvoir et Modernite, Fayard, Paris, 1985), a cărui purtătoare este ea, refuză tot ceea ce este construit şi definit, în favoarea a tot ceea ce preaslăveşte experimentele provocatoare care contrastează cu viaţa cotidiană. Urbanizarea crescânda a locurilor unde se joacă cea mai mare parte a existenţei umane impune ritmuri şi secvenţialităţi temporale care sunt tot mai mult regizate de artificiu, şi din ce în ce mai puţin de natură. Progresul accelerat al ştiinţelor şi tehnicilor, dezvoltarea sintetică a forţelor de producţie, intensificarea muncii omului în sensul productivităţii crescânde, toate acestea au creat în Europa un Stat puternic birocratic-informatizat" (Luigi TOMASI, Leş contestations politiques et religieuses de l'Europe, în lucrarea colectivă Religions et transformations de l'Europe, ed. Gilbert Vincent et Jean-Paul Willaime, Presses Universitaires de Strasbourg, 1993, pp. 402-403) 5 Jean REMY, Laîcite et construction de l'Europe, în lucrarea colectivă Religions et transformation de l'Europe, p. 367. '' A se vedea Cardinal Joseph Ratzinger, L'Europe, şes fondements, aujourd'hui et demain, Editions Saint-Augustin, Saint-Maurice (Suisse), 2005, pp. 35 - 37. 'Cf. Ignace Berten, La Constitution euro-peenne et Ies religions, în Revue theologique de Louvain, 35, 2004, p. 477. " Olivier Clement, Sillons de lumiere, Fates Cerf, Paris, 2002, p. 21. 'Ibidem, p. 31. 10 Mgr. Jean-Pierre Ricard, Sept defls pour l'Eglise, Bayard, Paris, 2003, pp. 93-95. "A se vedea Irina Paert, Crossing Confessional Boundaries: Western Euro-peans as Orthodox Christians, în Orthodox Christianity and Contemporary Europe, pp. 121-132. 12 A se vedea Daniel Payne, The Cha-llenge of Western Globalisation to Orthodox Christianity, în Orthodox Christianity and Contemporary Europe, pp. 133-144. " Sf. loan Gură de Aur, Omilii la Evanghelia după Matei, 90, 3
