Faeton
De la Wikipedia, enciclopedia liberă

În mitologia greacă, Faeton sau Phaethon (din limba greacă, Φαέθων "strălucitorul") era fiul oceanidei Climene şi a lui Helios, zeul soarelui. Conform unei alte genealogii, Faeton era fiul zeiţei Eos şi al lui Cefal şi, copil fiind, a fost răpit de Afrodita şi pus paznic de noapte la cele mai sacre sanctuare ale ei. Cretanii l-au numit Adymus, nume ce însemna steaua dimineţii şi a serii (Hesiod, Theogonia, 986; Solinus, xi:9; Nonnus, Dionysiaca, xi:131 şi xii:217).
Mitul lui Faeton spune că acesta s-a lăudat prietenilor că tatăl lui este chiar zeul soarelui. Aceştia nu l-au crezut, iar Faeton a mers la Helios, care îi jurase pe râul Styx să îi îndeplinească orice dorinţă. Faeton a cerut tatălui său să îi împrumute pentru o zi caleaşca (Soarele). Chiar dacă Helios a încercat să îl facă să renunţe la această idee, Faeton era de neînduplecat. După o altă variantă (prezentă în Metamorfozele lui Ovidiu), Faeton, fiind crescut numai de Climene, nici măcar nu ştia cine îi este tată, iar când a aflat a cerut zeului soarelui permisiunea de a-i conduce carul ca un semn al originii sale divine. În cele din urmă, în ambele versiuni, Helios cedează şi îi oferă fiului său carul, nu înainte de a-i fi dat o mulţime de recomandări şi sfaturi. Faeton urcă în carul solar şi se înalţă pe cer, dar este înspăimântat de înălţime şi pierde controlul asupra cailor albi ai lui Helios. La început se ridică prea sus răcind peste măsură pământul, apoi se coboară prea jos, arzând vegetaţia şi aducând secetă. Din greşeală el transformă o mare parte din Africa în deşert. Zeus, văzând acestea şi vrând să oprească şi alte dezastre mai mari ce ar fi putut urma, l-a trăsnit, aruncându-l mort în apele râului Eridan.
Euripide a dedicat o tragedie mitului lui Faeton, tragedie care îi poartă numele eroului principal şi care, din păcate, nu a supravieţuit în întregime până astăzi. Există totuşi fragmente ale piesei de teatru şi se încearcă chiar o reconstituire a acesteia.